Presedintele Klaus Iohannis a promulgat, miercuri, legea privind modificarea Statutului senatorilor si deputatilor prin care acestia nu vor mai beneficia de masini pentru deplasarea in teritoriu, ci vor primi o suma fixa suplimentara la venituri pentru a-si deconta singuri transportul.

Legea a fost trimisa initial de presedinte la reexaminare, dar solicitarea lui Iohannis a fost respinsa, saptamana trecuta.

In luna septembrie, Parlamentul a adoptat modificarea Statutului deputatilor si senatorilor in sensul ca parlamentarii sa nu mai beneficieze de autoturisme in colegiile si circumscriptiile electorale, iar, in schimb, sa primeasca o suma forfetara pentru acoperirea cheltuielilor de transport, care va fi decontata prin declaratii pe propria raspundere.

Suma nu este cuprinsa in lege, ci ramane sa fie stabilita de catre conducerea Parlamentului, cuantumul fixat in acest moment fiind de 1.400 de lei.

In luna octombrie, Klaus Iohannis a cerut reexaminarea acestui proiect, subliniind faptul ca drepturile materiale de care beneficiaza deputatii si senatorii sunt instituite in scopul exercitarii mandatului acestora, insa la stabilirea cuantumului lor trebuie sa fie avute in vedere criterii "clare, precise, obiectiv realizabile".

Parlamentul a respins aceasta cerere, iar legea a trebuit sa fie promulgata in forma adoptata initial.

Astfel, s-a abrogat articolul din Statutul deputatilor si senatorilor care preciza ca deputatii si senatorii pot beneficia de autoturism pentru desfasurarea activitatilor legate de exercitarea mandatului. In schimb, a fost introdusa prevederea referitoare la faptul ca "deputatii si senatorii beneficiaza, pentru desfasurarea activitatilor legate de exercitarea mandatului, de o suma forfetara al carei cuantum este stabilit prin hotarare a Birourilor Permanente, in functie de resursele bugetare ale celor doua Camere, pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscriptie, pe baza de declaratie pe propria raspundere care reprezinta un document justificativ".

Birourile Permanente ale Camerei Deputatilor si Senatului au decis sa propuna Comisiei de Statut acele modificari care privesc drepturile care li se cuveneau parlamentarilor, vicepresedintele social-democrat al Senatului Ioan Chelaru precizand ca, in acest sens, alesii vor fi nevoiti sa predea masinile primite si sa primeasca o suma forfetara de 1.400 lei pentru acoperirea cheltuielile de transport in colegiu.

Chelaru a precizat ca deputatii si senatorii care nu au domiciliul in municipiul Bucuresti sau judetul Ilfov vor putea primi lunar, pe durata mandatului, suma forfetara de 1400 de lei pentru acoperirea cheltuielilor de transport din circumscriptie, in baza unei declaratii pe proprie raspundere care reprezinta document justificativ.

Sursa foto: Mediafax Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri