Inalta Curte de Casatie si Justitie a respins recursul lui Traian Basescu in care acesta contesta decizia CNCD de a-l amenda pentru declaratiile sale facute in urma cu sase ani, la Ljubljana, privind romii nomazi, despre care a afirmat ca "multi dintre ei, in mod traditional, traiesc din ce fura", informeaza Mediafax.

Consiliul National de Combatere a Discriminarii a hotarat, in 10 februarie 2014, ca afirmatia presedintelui Traian Basescu, din data de 3 noiembrie 2010, conform careia dintre romii nomazi "foarte putini vor sa munceasca" si "multi dintre ei, in mod traditional, traiesc din ce fura", reprezinta discriminare si incalca dreptul la demnitate al persoanelor de etnie roma.

"Reclamatul a fost sanctionat cu amenda contraventionala in cuantum de 600 lei. Colegiul director a aplicat aceasta amenda, tinand cont de faptul ca presedintele Traian Basescu nu se afla la prima fapta de discriminare", a mentionat CNCD, intr-un comunicat transmis la acea data. Hotararea a fost luata de Colegiul director al CNCD, cu sase voturi "pentru" si doua "impotriva".

Fostul presedintele, Traian Basescu a fost reclamat la CNCD de asociatia Romani Criss, pentru afirmatiile privind romii nomazi facute la Ljubljana, in 3 noiembrie 2010. Petitia a fost initial solutionata prin hotararea Colegiului director nr.176/04.05.2011 prin admiterea exceptiei de necompetenta teritoriala a CNCD, avand in vedere faptul ca afirmatiile au fost facute in Slovenia, insa Inalta Curte de Casatie si Justitie a anulat aceasta hotarare, in 21 ianuarie 2014, obligand CNCD sa se pronunte pe fond.

Fostul presedintele Traian Basescu a declarat, in 3 noiembrie 2010, in timpul mandatului de la Cotroceni, ca obiectivul cultural al romilor nomazi este sa circule din loc in loc si ca interzicerea acestui drept ar insemna distrugerea unui pilon cultural, recunoscand ca multi dintre acestia, "in mod traditional, traiesc din ce fura". "Chiar daca au fost guverne care au dat un semnal legat de o eventuala blocare a accesului Romaniei in spatiul Schengen datorat problemei romilor sau altor probleme, de exemplu Mecanismul de Cooperare si Verificare, tratam aceste afirmatii doar ca pe afirmatii care nu respecta chiar Tratatul de aderare intre UE si Romania", a declarat Traian Basescu, la Ljubljana, raspunzand unei intrebari a jurnalistilor sloveni.

Retail jobs

Ulterior deciziei CNCD, fostul presedinte Traian Basescu a contestat amenda primita de la Consiliul Nantional pentru Combaterea Discriminarii (CNCD), motivand ca fapta s-a prescris si ca a facut afirmatii politice in cadrul atributiilor sale.

In cererea de anulare a amenzii aplicate de CNCD, depusa la Curtea de Apel Bucuresti (CAB), Traian Basescu a aratat ca dreptul comun in materia sanctiunilor contraventionale este reglementat de Ordonanta Guvernului 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor. Potrivit actului invocat,"aplicarea sanctiunilor contraventionale se prescrie in termen de 6 luni de la data savarsirii faptei".

"Trebuie sa spun un lucru esential - foarte multi politicieni importanti fac o confuzie legata de romi. Nu putem vorbi despre toti romii. Cei pe care ii vedem umbland prin Europa sunt romi nomazi care provin din Romania si din alte tari ale UE. Obiectivul lor cultural e sa circule din loc in loc. Romania are peste un milion de romi integrati, sunt parte a societatii romanesti. Ceea ce nu am reusit e legat de integrarea romilor nomazi. Aici trebuie sa ne punem noi, nu numai filosofic, ci si in mod practic intrebarea: vorbim despre integrare sau despre asimilare? A le interzice miscarea inseamna a le distruge unul dintre pilonii culturali ai romilor nomazi", a mai aratat presedintele Basescu, in declaratia incriminata de CNCD.

Una dintre probleme integrarii romilor nomazi identificata de Basescu este asigurarea educatiei pentru copii, dar si faptul ca multi dintre acestia "traiesc din ce fura".

Citeste si:
Băsescu cere demisia lui Drulă: Mă mir că nu au spus că mecanicul a...
Băsescu îi cere demisia lui...

"Cum s-o faci pentru copiii romilor nomazi? Va trebui s-o facem! Mai avem o problema care trebuie spusa si care face dificila integrarea romilor nomazi - foarte putini vor sa munceasca. Multi dintre ei, in mod traditional, traiesc din ce fura. Daca nu vom recunoaste cinstit si problemele pe care le are etnia insasi, si problemele pe care le avem noi in a cunoaste etnia, nu vom gasi solutia problemei", a adaugat seful statului roman.

Sursa foto: MediafaxFoto
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:


Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri