Constantin Nita a fost instiintat de catre procurorii Directiei Nationale Anticoruptie ca i s-a pus sechestru pe avere intr-un dosar de trafic de influenta in care este acuzat ca ar fi primit de la un om de afaceri 30.000 de euro si peste 300.000 de lei ca sa intervina la primarul unui municipiu pentru incheierea unui contract, pe vremea cand era ministru al Energiei.

Deputatul Constantin Nita a venit, vineri dimineata, la sediul DNA, pentru a i se comunica decizia procurorilor, de instituire a sechestrului pe avere, potrivit unor surse judiciare, conform News.ro

Pe 25 aprilie, Nita a fost pus sub control judiciar pe cautiune, stabilita la 150.000 de lei, intr-un dosar in care este acuzat de trafic de influenta dupa ce, in perioada in care a fost ministru al Energiei, ar fi primit de la un om de afaceri, intr-un restaurant libanez, 30.000 de euro si peste 300.000 de lei ca sa intervina la primarul unui municipiu pentru incheierea unui contract. Nita ar fi cerut ca banii sa fie folositi la cheltuieli ale organizatiei judetene a partidului, potrivit DNA.

Potrivit procurorilor, in 2013, deputatul Constantin Nita, la data faptei ministru al Energiei, i-a solicitat unui om de afaceri, denuntator in cauza, un comision de 5 la suta din valoarea unui contract incheiat de societatea comerciala a acestuia cu primaria unui municipiu.

“Comisionul a fost pretins de Nita Constantin in schimbul exercitarii influentei sale asupra primarului de municipiu si a promisiunii ca va interveni pe langa acesta pentru a-l determina sa agreeze semnarea si buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri”, se arata intr-un comunicat de presa al DNA.

Potrivit intelegerii, suma reprezentand 5 la suta din valoarea contractului, de aproximativ 3,4 milioane de lei, trebuia sa ii fie remisa lui Nita in doua forme: cash si printr-un contract de consultanta fictiv, ce urma a fi incheiat cu o persoana de incredere din anturajul fostului ministru.

Procurorii sustin ca, in 21 iulie 2013, Nita ar fi primit 30.000 de euro de la omul de afaceri, intr-un restaurant libanez dintr-un hotel din Bucuresti.
De asemenea, la solicitarea lui Nita, a fost contactata persoana de incredere a acestuia, care a propus incheierea unui contract de consultanta cu o anumita firma, la pretul de 5.000 de euro plus TVA, pe luna, iar acesta a si fost semnat, in 2 mai 2013.

“In baza acestui contract fictiv (serviciile facturate nefiind, in fapt, prestate de firma), reprezentantii omului de afaceri au remis firmei indicate de Nita Constantin, prin intermediul acestui mecanism, suma totala de 303.118 lei, in transe lunare, in perioada mai 2013-iunie 2014. Suma solicitata nu a fost, asadar, achitata integral, ci doua transe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei”, au precizat procurorii.

Anchetatorii sustin ca aceste sume au fost folosite, in mare parte, pentru diverse cheltuieli ale organizatiei judetene de partid, la solicitarea lui Nita.

Sechestru pe bunuri imobile de peste 430.000 de lei

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie au pus sechestru asigurator pe bunuri imobile ale deputatului Constantin Nita, pana la concurenta sumei de 435.823 de lei, bani care ar fi fost primisi de fostul ministru al Energiei de la un om de afaceri, pentru a-si trafica influenta.

"Din probatoriu a rezultat ca suma respectiva a fost primita de inculpatul Nita Constantin de la un om de afaceri, in doua transe, de 30.000 euro, respectiv 303.118 lei, in schimbul exercitarii influentei sale asupra primarului unui municipiu si a promisiunii ca interveni pe langa acesta pentru a-l determina sa agreeze semnarea si buna derulare a contractului cu firma omului de afaceri. Aceasta masura asiguratorie a fost dispusa de procurorii anticoruptie in vederea confiscarii speciale si pentru garantarea executarii cheltuielilor judiciare”, arata Directia Nationala Anticoruptie, intr-un comunicat de presa.

Deputatul Constantin Nita a fost luni la DNA, procurorii aducandu-i la cunostinta ca i-a fost pus sechestru pe bunuri imobile.

Sursa foto: agerpresfoto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri