Fostul prodecan al Facultatii de Drept de la Universitatea "Petre Andrei" din Iasi, Dan Florin Druga, va fi cercetat in stare de arest preventiv pentru luare de mita, au decis magistratii ICCJ, care au admis contestatia procurorilor DNA la hotararea Curtii de Apel Iasi prin care era plasat in arest la domiciliu, scrie News.ro.

Procurorii DNA Iasi au contestat decizia de saptamana trecuta a magistratilor Curtii de Apel Iasi privind plasarea in arest la domiciliu a fostului prodecan Dan Florin Druga, acuzat ca a luat 19.000 de lei mita de la un student, iar judecatorii Inaltei Curti de Casatie si Justitie au emis mandat de arestare preventiva pe numele acestuia.

Totodata, magistratii ICCJ au decis mentinerea masurii arestului preventiv in cazul lui Dan Melinte, cel care ar fi intermediat mita intre student si fostul prodecan al Facultatii de Drept. Ambele decizii sunt definitive. In zilele urmatoare, aceeasi instanta va solutiona contestatia in cazul rectorului Universitatii "Petre Andrei", Sorin Bocancea, si a doi profesori ai aceleiasi institutii, Cristian Bocancea si Mark Bucuci, care au fost arestati preventiv pentru 30 de zile, in acelasi dosar.

Saptamana trecuta, procurorii Directiei Nationale Anticoruptie Iasi l-au retinut pe Dan Florin Druga, avocat in Baroul Iasi, prodecan al Facultatii de Drept si titular de curs la disciplinele Teoria Generala a Dreptului si Drept Penal, dupa ce l-au prins cand lua de la un student 19.000 de lei. De asemenea, a fost retinut Dan Melinte, pentru ca l-ar fi ajutat pe Druga sa primeasca mita de la student. Melinte ar fi primit de la Dan Druga, pentru "ajutorul" acordat, 3.500 de lei din mita de 19.000 de lei.

Procurorii DNA Iasi au cerut Curtii de Apel Iasi arestarea preventiva pentru 30 de zile a lui Dan Druga si Dan Melinte, dar magistratii au decis ca Druga sa fie plasat in arest la domiciliu, in timp ce Dan Melinte a fost arestat preventiv pentru complicitate la luare de mita.

Potrivit DNA, in perioada decembrie 2015 - 3 iunie 2016, Dan Druga, in calitate de prodecan al Facultatii de Drept din Universitatea "Petre Andrei" din Iasi, prin intermediul lui Dan Melinte, a pretins de la un student 18.900 de lei, in vederea inscrierii in anul al treilea de studii.

"Inscrierea studentului urma sa se realizeze in conditiile in care acesta din urma nu a sustinut in fapt examenele aferente anilor anteriori de studii, nu s-a prezentat la cursurile obligatorii si nu a achitat taxele de scolarizare la termenele prevazute in Regulamentul Universitatii «Petre Andrei» din Iasi", scriau procurorii in ordonanta de retinere.

Rectorul Universitatii "Petre Andrei" din Iasi, Sorin Bocancea, declara pentru News.ro ca Dan Florin Druga si-a dat demisia din toate functiile didactice ocupate in cadrul institutiei, dupa ce a fost retinut. El sustinea insa ca banii solicitati de Druga reprezentau taxele restante pe care studentul nu le achitase la timp si ca "nicidecum nu e vorba de mita”. Rectorul afirma ca totul este o neintelegere si ca procurorii DNA nu cunosc sistemul de promovare al anilor de studiu in baza creditelor.

Ulterior, procurorii DNA au extins cercetarile si pentru favorizarea faptuitorului si fals in cazul fostului prodecan Dan Florin Druga. In 9 iunie, procurorii DNA, insotiti de politisti si jandarmi, au descins la sediul Universitatii "Petre Andrei" din Iasi, unde au facut perchezitii in mai multe birouri.

Ulterior, rectorul Sorin Bocancea, fratele acestuia, Cristian Bocancea, fost decan al Facultatii de Stiinte Politice, precum si alti doi angajati ai universitatii au fost dusi la sediul DNA Iasi, pentru a fi audiati. La finalul audierilor, rectorul Sorin Bocancea si profesorii Mark Bucuci si Cristian Bocancea au fost retinuti, iar in 10 iunie Curtea de Apel Iasi a decis ca ei sa fie arestati preventiv pentru 30 de zile.

Potrivit procurorilor DNA Iasi, rectorul Sorin Bocancea a refuzat sa predea anchetatorilor cataloagele aferente anului I de studii al Facultatii de Drept, impiedicand si ingreunand cercetarile in dosarul respectiv. Anchetatorii sustineau totodata ca, in 7 iunie, rectorul Sorin Bocancea i-a determinat pe doi profesori de la Facultatea de Drept - Cristian Bocancea, fratele sau, si Mark Bucuci - sa modifice catalogul, astfel ca studentul respectiv sa promoveze sase examene si sa poata fi inscris legal in anul al treilea de studii.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri