Activitatea avocatilor specializati in litigii nu pare prea interesanta la o prima vedere. Avocatii cunosc bine regulile jocului si in general acestea sunt prea complicate pentru oamenii obisnuiti. Lucrurile nu sunt la fel insa cand in litigiu se afla companii importante, sume mari de bani, peste 100 de dosare de documente, dar si probleme de care se loveste si romanul obisnuit, precum solicitarea de mita.

Batalia a fost crancena, iar noptile albe au fost multe

Cel mai dificil litigiu in care a fost implicata firma de avocatura PeliFilip, una dintre cele mai mari din Romania, a fost cauzat de rezilierea unui contract de construire a unei cladiri de birouri. Solutionarea litigiului a fost grea, cu un numar mare de avocati experti si personal auxiliar.

"A fost un arbitraj generat de rezilierea unui contract de construire a unei cladiri de birouri, la care au participat 3 arbitri, 14 avocati, 16 experti, 2 specialisti si 6 martori, ca sa nu mai vorbesc de asistenti arbitrali, traducatori sau stenografi. Miza era mare. Ambele parti se aflau sub presiune sa finalizeze constructia (dezvoltatorul din partea chiriasilor si a bancii, constructorul din partea dezvoltatorului). Intarzierile si problemele de pe santier te pot duce insa intr-un punct de tensiune maxima, iar dezvoltatorul a luat cea mai riscanta decizie intr-un asemenea proiect - sa inlocuiasca antreprenorul si sa ii execute garantiile", a declarat Catalin Alexandru, partener PeliFilip si coordonatorul departamentului de rezolvarea disputelor din cadrul firmei de avocatura.

Decizia dezvoltatorului a fost urmata de o serie de pasi tactici ai celor doua companii in vederea pregatirii litigiului.

"S-au depus apoi multe sute de pagini de sustineri si argumente, precum si peste 140 de dosare cu documente acoperind probleme tehnice dintre cele mai dificile (chestiuni precum imputabilitatea intarzierilor sau a viciilor lucrarilor de construire), dar si dintre cele mai prozaice (de exemplu, daca pretul deja platit acoperea vestele si uneltele lasate la plecare pe santier). S-au contestat arbitri si experti, am divulgat incercarea unui expert de a solicita mita, am explorat tenebrele unei relatii comerciale care durase cativa ani si implicase comunicare – deseori zilnica – la mai multe niveluri. Batalia a fost crancena (am fost nevoiti sa ne luptam asupra celor mai mici detalii), iar noptile albe au fost multe, dar a meritat. La sfarsit, clientul era fericit, iar noi mai experimentati si mai intelepti", a spus Catalin Alexandru, partener PeliFilip.

Cel mai lung litigiu solutionat – 5 ani

Cel mai lung litigiu (finalizat) in care a fost implicata firma de avocatura PeliFilip a durat 5 ani, iar principala cauza a intarzierii a fost lipsa de preocupare si superficialitatea expertilor desemnati in dosar, a caror munca, facuta oricum cu intarziere, a trebuit refacuta de doua ori, a afirmat Catalin Alexandru.

"Avem insa in portofoliu litigii care dureaza de mai mult de 5 ani si sunt departe de finalizare", a spus partenerul PeliFilip.

Solutionarea litigiilor – procesul judiciar si arbitrajul

In Romania, cei mai multi reclamanti recurg la instanta neavand de multe ori alta optiune, iar un numar deloc neglijabil – de multe ori investitori straini – apeleaza la arbitraj.

"Interesant e ca, acolo unde exista alegere, preferinta merge catre arbitraj in strainatate (si sub egida unei camere de comert sau organizatii internationale), nu catre instantele din alt stat. Dincolo de calitatea actului de justitie organizat de anumite institutii de arbitraj, e un semn al increderii in finalitatea hotararii si in deferenta instantelor din alte state pentru solutiile pronuntate in arbitraj", a explicat Catalin Alexandru.

Medierea – desi recunoscuta si reglementata prin lege – nu e raspandita in domeniul comercial, avand succes mai mult in conflictele de familie.

Sursa foto: Geo Martinez/Shutterstock, Companie

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri