Senatorii a respins, luni, cu 90 voturi pentru, 12 impotriva si sase abtineri cererea de reexaminare privind Legea de adoptare a Ordonantei de Urgenta a Guvernului privind plagiatul, fiind mentinute modificarile comisiei de invatamant, prin care acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi facuta de Senatul universitatilor, nu de ministrul Educatiei, CNATDCU ramanand o instanta de recurs.

Proiectul a trecut de Senat, in calitate de for decizonal, cu un raport de adoptare in forma initiala a legii, fiind respinsa cererea de reexaminare a sefului statului, dupa ce si la Camera Deputatilor cererea presedintelui a fost respinsa, nefiind intrunit numarul necesar de voturi, scrie News.ro.

Reprezentantul Guvernului, Laurentiu Vlad, secretar de stat in Ministerul Educatiei, a transmis ca ”modificarile legislative introduse, desi declarativ au ca scop descentralizarea, risca sa submineze calitatea invatamantului superior”.

”Ministerul Educatiei si Guvernul Romaniei sustin forma initiala a Ordonantei de Urgenta 4/2016, sustin argumentele din cererea de reexaminare a presedintelui si considera ca dupa finalizarea evaluarii externe scolilor doctorale si a fiecarei institutii organizatoare de doctorat, care va incepe in aceasta toamna se poate relua cu succes si cu folos discutia daca este posibila si oportuna trecerea exclusiva a responsabilitatii doctoratelor din Romania la nivelul universitatilor”, a spus Laurentiu Vlad.

”Mutarea centrului de greutate la nivelul universitatilor este prematura in acest moment”, a mai spus Laurentiu Vlad .

Presedintele comisiei de invatamant, Ecaterina Andronescu (PSD), a prezentat raportul comisiei, de respingere a cererii de reexaminare a presedintelui Klaus Iohannis.

”Pentru calitatea unei teze de doctorat, principalul raspunzator trebuie sa ramana scoala doctorala, pentru ca acolo se decide daca o diploma corespunde standardelor”, a spus Andronescu, adaugand ca astfel creste responsabilitatea universitatilor.

Ecaterina Antonescu a mai spus ca nicaieri in lume nu exista o institutie deasupra universitatii, care sa acorde o diploma de doctorat. ”Aceste prevederi nu desfiinteaza CNATDCU, care ramane instanta de recurs pentru toate tezele elaborate”, a mai spus Andronescu, precizand ca din momentul in care se acorda de universitate, este obligata sa isi stabileasca filtre suplimentare pentru a intari exigenta si a nu li a nu permite derapaje”, a mentiomnat Andronescu.

La randul sau, Mihnea Costoiu (PSD) a afirmat ca acest proiect a fost dezbatut in Consiliul National al rectorilor, fiind trei intalniri pe aceasta tema, in care forma adoptata de comisia de invatamant a fost sustinuta. ”CNATDCU ramane un obiect de cenzura, i se intaeste rolul”, a spus Costoiu, cerand plenului sa dea un vot favorabil proiectului.

Daniel Barbu (ALDE) a venit la tribuna Senatului pentru a critica punctul de vedere al Executivului. ”Am auzit un punct de vedere al Guvernului Romaniei in care se socoteste ca o lege adoptata de Parlament submineaza ceva, sistemul de doctorate. E un limbaj inacceptabil, nici nu imi amintesc ca in Parlament sa se fi pronuntat asemenea cuvinte. Mi se pare inacceptabil si rog reprezentantul ministerului sa transmita premierului ca un asemenea limbaj nu poate fi admis in secolul 21, intr-un Parlament democratic”, a mai afirmat Barbu.

Reprezentantul PNL, Dumitru Oprea, membru in comisia de invatamant a declarat de la tribuna Parlamentului ca rerpezentantii PNL in comisia de invatamant nu au votat raportul, dar s-a votat in majoritate, de ceilalti membri ai comisiei.

Comisia pentru invatamant din Senat a respins, in 5 octombrie, cererea de reexaminare a presedintelui Klaus Iohannis pe tema Ordonantei de Urgenta a Guvernului privind plagiatul.

In varianta adoptata de comisia de invatamant, acordarea sau retragerea titlului de doctor va fi facuta de Senatul universitatilor, nu de ministrul Educatiei, asa cum era prevazut in Ordonanta data de Executiv.

"In sedinta din 5.10.2016, reanalizand legea in raport cu obiectiile prezentate in Cererea de reexaminare, membrii Comisiei au hotarat, cu majoritate de voturi, mentinerea legii in forma adoptata initial si respingerea Cererii de reexaminare", se arata in raportul semnat de presedintele Comisiei, Ecaterina Andronescu.

Plenul Camerei Deputatilor a respins, pe 20 septembrie, cererea de reexaminare a presedintelui Klaus Iohannis la OUG privind plagiatul, din cauza lipsei numarului suficient de voturi pentru adoptarea unei legi organice, astfel incat proiectul a ajuns la Senat fara amendamentul prin care cazurile de plagiat sunt verificate in functie de legislatia in vigoare la momentul sustinerii tezei de doctorat.

Presedintele Klaus Iohannis a trimis, la finalul lunii mai, Parlamentului cererea de reexaminare a OUG 4/2016, privind retragerea titlului de doctor in caz de plagiat.

Klaus Iohannis arata ca exista un "climat actual de neincredere" in procesul de analiza a sesizarilor de plagiat, insa aceasta OUG trebuie sa "contribuie la realizarea unui sistem educational si de cercetare apt sa sanctioneze si sa descurajeze frauda academica", bazat pe proceduri clare si coerente.

Presedintele afirma ca, in ceea ce priveste procedura obtinerii titlului de doctor, "aparent" aceasta este simplificata, insa "se elimina garantiile institutionale prin care se poate realiza controlul privind respectarea cerintelor procedurale si de calitate prevazute in programul de cercetare stiintifica".

In ceea ce priveste renuntarea voluntara la titlul de doctor, asa cum a declarat, la un moment, si fostul premier Victor Ponta - acuzat de plagiat - ca intentioneaza sa faca, OUG nu "clarifica statutul lucrarii de doctorat, odata cu renuntarea autorului acesteia la titlul de doctor si nici efectele ce se vor produce in planul raporturilor de munca". "Norma poate afecta activitatea structurilor abilitate sa analizeze suspiciunile de plagiat si poate duce la imposibilitatea aplicarii legii prin simpla renuntare la titlu, structurile care pot dispune sanctiuni mult mai grave ca retragerea titlului nemaiavand baza legala pentru a actiona", spunea presedintele.

Klaus Iohannis avertiza si ca aceasta OUG nu clarifica situatia tezelor de doctorat aflate in prezent spre analiza la CNATDCU si nici pe cea a candidatilor care au sustinut teza, insa nu li s-a acordat inca titlul prin ordin al ministrului educatiei, "motiv pentru care consideram ca se impune introducerea unor dispozitii tranzitorii".

Seful statului spunea ca OUG prevede si ca rectorul elibereaza diploma de doctor in baza hotararii senatului universitar/Prezidiului Academiei Romane de acordare a titlului de doctor, insa aceasta prevedere" este neclara", intrucat in cadrul Academiei Romane nu exista functia de rector, ceea ce ar duce la dificultati in cadrul procedurii de eliberare a diplomelor de doctor de catre aceasta institutie.

Sursa foto: Frannyanne / Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri