Arhiepiscopul Tomisului, Inalt Prea Sfintitul Teodosie, a fost trimis in judecata de procurorii DNA pentru ca ar fi obtinut pe nedrept fonduri europene, prezentand documente false sau inexacte in acest scop, in timp ce pentru fapta de luare de mita retinuta anterior s-a dispus clasarea cauzei. Prejudiciul in acest dosar se la aproape 1,4 milioane de lei.

Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Serviciul Teritorial Constanta au dispus trimiterea in judecata, sub control judiciar, a lui Teodosie Petrescu, Arhiepiscop al Tomisului, cu privire la savarsirea infractiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, in forma continuata, conform News.ro.

De asemenea, au mai fost trimisi in judecata, in stare de libertate, Ciprian-Ioan Cojocaru, Bogdan-Petrisor Malaxa, Gheorghe Nadoleanu si Stere Beca, la data faptelor mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la savarsirea infractiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene, dar si Aurelian Stefan, la data faptei tot mandatar al Arhiepiscopiei Tomisului, cu privire la savarsirea infractiunii de tentativa la folosirea sau prezentarea cu rea-credinta de documente ori declaratii false, inexacte sau incomplete, daca fapta are ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene.

Potrivit unui comunicat DNA, in perioada 2010 – 2016, Teodosie Petrescu, in calitate de arhiepiscop al Arhiepiscopiei Tomisului, impreuna cu ceilalti inculpati, a folosit si prezentat declaratii false in relatia cu Agentia de Plati si Interventie in Agricultura (APIA) in scopul de a primi fonduri europene.

“In documentele prezentate la APIA, inculpatii au declarat, in mod nereal, ca folosesc anumite suprafete agricole (peste 300 ha), situate in zona denumita <<Ferma 3>> – Nazarcea (localitatea Lumina, judetul Constanta), avand categoriile de folosinta <<vii pe rod cu struguri pentru vin>> / <<vii pe rod cu struguri nobili pentru vin>>, in conditiile in care, incepand cu anul 2010, pe respectivele suprafete agricole nu mai existau astfel de culturi”, se arata in comunicat.

De asemenea, procurorii anticoruptie au stabilit ca un alt aspect fals prezentat in declaratiile depuse a fost acela ca s-au respectat normele privind bunele conditii agricole si de mediu (GAEC), printre care si evitarea instalarii vegetatiei nedorite, in conditiile in care respectivele parcele erau abandonate si invadate cu astfel de vegetatie pe toata durata formularii cererii si obtinerii fondurilor.

“Faptele au avut ca rezultat obtinerea pe nedrept de fonduri europene in cadrul schemelor de plata pe suprafata unica (SAPS), totalizand 1.392.964 lei, dupa cum urmeaza: in anul 2010 – 142.988,37 lei, in 2011 – 184.610,27 lei, in 2012 – 239.732,26 lei, in 2013 – 262.267,07 lei, in 2014 – 281.733,52 lei, in 2015 – 281.633,28 lei. In anul 2016 platile nu au fost autorizate, prin urmare, raportat la acel an, fapta a ramas in faza tentativei”, mai precizeaza sursa citata.

Agentia pentru Plati si Interventie in Agricultura s-a constituit parte civila in procesul penal cu suma de 1.392.964 lei. In cauza a fost dispusa instituirea unor masuri asiguratorii constand in poprirea conturilor detinute de inculpatul Petrescu Teodosie si de persoanele responsabile civilmente, respectiv Arhiepiscopia Tomisului si Asezamantul Monahal ”Sf. Apostol Andrei”. Totodata, fapta de luare de mita pentru care a fost cercetat initial Arhiepiscopul Tomisului a fost clasata.

Dosarul a fost trimis spre judecare Curtii de Apel Constanta, cu propunerea de a se mentine masura preventiva si masurile asiguratorii dispuse in cauza. Procurorii DNA au dispus luarea masurii preventive in cazul Arhiepiscopului Tomisului, in data de 17 octombrie, cand inaltul prelat era cercetat si pentru luare de mita.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri