Intrarea in vigoare a Legii nr. 1/2017 privind eliminarea unor taxe si tarife, precum si pentru modificarea si completarea unor acte normative, lege ce are ca obiect eliminarea unui numar de 102 taxe nefiscale printre care si cele percepute pentru operatiunile de inregistrare la Oficiul registrului comertului, va afecta veniturile Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania, structura ce se ocupa cu procedura de inchiderea legala a societatilor inactive.

Activitatea UNPIR privind procedurile legate de inchidere legala a societatilor inactive se realizeaza cu ajutorul unui fond de lichidare. Ca surse de finantare, fondul de lichidare era constituit cu ajutorul a doua surse:

- aplicarea unui procent de 50% la taxele care se achita la oficiul registrului comertului pentru autorizarea constituirii persoanelor supuse inregistrarii in registrul comertului, cu modificarile actelor, faptelor si mentiunilor acestora, si efectuarea tuturor inregistrarilor in registrul comertului, autorizare, functionare si eliberare documente specifice, verificare si/sau rezervare, transmitere/ obtinere/ eliberare documente si/ sau informatii prevazute de lege.

- preluarea a 2% din sumele recuperate in cadrul procedurilor de insolventa inclusiv din fondurile obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitorului, suma care va fi inclusa in categoria cheltuielilor aferente procedurii de prevenire a insolventei sau de insolventa.

Intrarea in vigoare a legii nr. 1/2017 a dus la scutirea platirii taxelor catre Oficiul National al Registrului Comertului, eliminand astfel principala sursa de alimentare a fondului de lichidare.

Prim-vicepresedintele UNPIR a vorbit intr-un interviu acordat wall-street.ro despre problemele pe care le intampina practicantii in insolventa din Romania prin taierea unei surse importante de finantare, avand in vedere ca exista practicieni in insolventa care au de recuperat cheltuieli de procedura si onorarii, unele mai vechi chiar si de peste 3 ani.

"UNPIR spera sa mentina colegii care fac genul acesta de activitate, sa speram ca nu vor abandona dosarele, asta ne dorim. Facem o analiza a tuturor fondurilor posibile ca sa putem sa mentinem activitatea, pentru ca sunt datorii. Sunt practicieni in insolventa care au muncit acum 3 ani si nu si-au recuperat banii. Deficitul a fost mare, incet incet am recuperat, oamenii au muncit, mai departe, stiind ca isi vor recupera banii mai tarziu, dar cand ii spui ca nu stie daca va primi banii, va inceta activitatea.", a declarat Stan Tarnoveanu, prim-vicepresedintele UNPIR.

In momentul de fata, deficitul cheltuielilor si onorarilor privind procedurile de insolventa pentru societatilor debitoare, care nu poseda bunuri si nu pot acoperi cheltuielile de procedura din averea proprie, este de circa 46 milioane lei, existand practicieni in insolventa care au de recuperat cheltuieli de procedura si onorarii, unele vechi chiar si de peste 3 ani, conform datelor furnizate de UNPIR.

In ultimii ani, sursa de acoperire a cheltuielilor procedurale pentru aceste activitati din taxele percepute la ONRC a fost intre 34-37 milioane lei anul. Iar, in ceea ce priveste fondurile provenite din preluarea a 2% din sumele recuperate in cadrul procedurilor de insolventa, acestea nu pot acoperi necesarul desfasurarii activitatii. Statisticile recente arata ca in semestrul 1 al anului 2016 aproximativ 72% din procedurile de insolventa deschise sunt pentru debitoare ce nu au lichiditati in cont si care nu poseda bunuri ce pot fi valorificate, nu mai au organe de conducere sau reprezentantii acestora nu mai pot fi contactati. Pentru aceste debitoare se utilizau sumele din fondul de lichidare.

Nederularea procedurilor realizate de catre practicantii in insolventa poate avea un impact negativ asupra mediului de afaceri prin inmultirea firmelor inactive si a incidentelor de plata:

"O data este impact moral, nu se mai poate angaja raspunderea celor care nu au respectat prevederile legale. Al doilea impact este cu privire la siguranta raportului juridic-civil, inca vor fi in piata societatile inactive care pot sa intre in raporturi juridice si incheie contracte cu societati", a declarat Stan Tarnoveanu.

Desi prin Legea nr.1/ 2017 s-a prevazut ca fondul de lichidare va fi sustinut de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Justitiei, precum si din preluarea a 2% din sumele recuperate in cadrul procedurilor de insolventa, inclusiv din fondurile obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitorului, suma care va fi inclusa in categoria cheltuielilor aferente procedurii, din informatiile vehiculate in spatiul public rezulta ca sumele bugetate sunt insuficiente acoperirii derularii procedurilor de insolventa, conform datelor prezentate de UNPIR.

"Speram ca bugetul va avea resurse sau poata ca exista o anumita rezerva in cadrul Ministerului de Justitie sa puna o suma minimala de 2,5 milioane de lei pe luna pentru a mentine activitatea in parametrii ei lunari" a declarat Stan Tarnoveanu.

Totusi, aceasta suma minimala nu i-ar ajuta pe practicanti sa isi recupereze sumele care le sunt datorate din activitatea anteriora. Reprezentantii au facut mai multe sesizari si spera ca organele abilitate sa identifice solutiile legale care sa permita alocarea resurselor bugetare suficiente, care sa acopere deficitul inregistrat in prezent, astfel incat practicienii in insolventa sa intrevada finantarea costurilor efectuate cu actele de procedura.

Sursa foto: Andrey Popov/ Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »



Setari Cookie-uri