Apar tot mai multe informatii cu privire la OUG pe amnistie si gratiere care indica faptul ca la Ministerul Justitiei ar exista deja un draft. Cu toate acestea, ministrul Tudorel Toader a negat intr-o declaratie pentru G4Media.ro ca ar exista o prima varianta a textului elaborata la minister, insa liderii PSD il contrazic si au inceput deja sa vorbeasca pe fata despre faptul ca partidul va adopta aceasta OUG: exista mai multe declaratii ale lui Codrin Stefanescu despre Marian Oprisan, care le-ar fi spus procurorilor ca Ordonanta va fi data.

Surse din partid au explicat pentru G4Media.ro ca, daca Tudorel Toader accepta sa scrie ordonanta de urgenta la minister, atunci lucrurile intra in linie dreapta, se iau rapid toate avizele necesare de la ministere intr-o zi-doua sau chiar in ziua emiterii OUG.

De remarcat ca Tudorel Toader a fost prezent, luni, la Biroul Permanent al PSD. Digi24.ro a anuntat, marti, citand surse din partid, ca Liviu Dragnea i-a cerut o solutie urgenta privind amnistia si gratierea.

Toader are de ales: amnistia sau remanierea

In cazul in care ministrul justitiei refuza in continuare sa-si asume OUG-ul pe amnistie si gratiere, PSD ar fi decis sa revina la vechile intentii si sa-l schimbe din functie, urmand sa fie inlocuit cu ministrul de interne, Carmen Dan sau chiar cu premierul Dancila.

PSD incearca sa puna in aceste zile presiune maxima pe Tudorel Toader, inclusiv prin amanarea unei decizii in Parlament in privinta ridicarii imunitatii liderului ALDE, Calin Popescu Tariceanu. Toader este sustinut de liderul ALDE, iar Tariceanu s-a opus multa vreme adoptarii acestui OUG.

Nu este clar insa daca isi va mentine pozitia dupa ce DNA l-a acuzat in Dosarul Microsoft ca ar fi luat o mita de 800 de mii de euro si a cerut ridicarea imunitatii pentru a putea fi anchetat.

De ce depind amnistia si gratierea?

G4Media.ro a anuntat de saptamana trecuta intentia guvernului e a adopta OUG-ul in doi pasi si ca in disputa ar mai fi acum mai multe chestiuni, intre care amploarea masurii de gratiere.

Anumiti lideri isi doresc o gratiere pana la cinci ani, altii vor sa fie gratiate pedepsele pana la zece ani pentru a beneficia cat mai multi de aceasta masura. Nici in cazul amnistiei n-ar fi cazut de acord asupra limitelor de pedeapsa in cazul faptelor care ar urma sa fie amnistiate. Faptele cu violeta, traficul de droguri si alte infractiuni ar urma sa fie excluse din lista.

O alta problema asupra carora nu s-ar fi cazut de acord este ce se intampla cu prejudiciul in cazul gratierii. Va mai fi recuperat sau nu? Aici exista mai multe interese ca prejudiciul sa fie la randul lui sters din lista datoriilor catre stat, unul dintre cei mai interesati de acest aspect fiind Dan Voiculescu. Statul nu a recuperat pana acum din prejudiciul de 60 de milioane de euro calculat in dosarul ICA decat o mica parte.

OUG in preajma sarbatorilor de iarna

Nu s-ar fi stabilit inca nici ce se va intampla cu acele cauze care nu se vor incadra in conditiile de gratiere de cinci sau de zece ani. Vor putea beneficia, totusi, de o reducere a pedepselor sau nu?

Potrivit surselor G4Media.ro, este de asteptat ca OUG sa fie adoptata in apropierea sarbatorilor de iarna, cand se intra deja in perioada vacantelor dar Guvernul inca lucreaza. Totul depinde insa de premierul Viorica Dancila, OUG-ul nu poate fi dat fara semnatura ei. Dancila a ramas insa fara unul dintre putinii sustinatori in guvern, dupa ce vicepremierul Paul Stanescu si-a dat demisia.

Daca OUG privind amnistia si gratierea sta in vigoare chiar si un singur minut, Dragnea scapa de condamnarea deja primita si dosarele in curs. Efectele OUG-ului nu vor putea fi anulate, deoarece in penal se aplica principiul aplicarii legii mai favorabile.

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri