Global Legal Hackathon, cel mai mare hackathon pe teme juridice din lume, va avea loc in perioada 22-24 februarie 2019 la Bucuresti si, simultan, in alte 20 de tari. Global Legal Hackathon Romania este gazduit si organizat de societatea de avocatura “Hristescu si Asociatii”.

„Este evident ca tehnologia atat de prezenta in toate aspectele vietii noastre, patrunde rapid si in sfera serviciilor juridice si provoaca ajustari cu impact major. Se schimba viziunea traditionala, se reconfigureaza clasica abordare a actului juridic, se creeaza spatiu pentru nou si inovatie. Imbratisam astfel schimbarea si, o data cu ea, introducerea unor instrumente legal tech care sa faciliteze actul de justitie si eficienta lui, fie ca vorbim de domeniul privat, fie de cel public. Editia de anul trecut ne-a demonstrat ca avem resurse, motivatie si energie, ca Romania este pregatita si aliniata tendintelor internationale si ca Global Legal Hackathon este contextul potrivit pentru a produce acest impact semnificativ si benefic”, declara Madalina Hristescu, Managing Partner Societatea de avocatura “Hristescu si Asociatii”.

Global Legal Hackathon: ce trebuie sa stii despre competitie

Echipele vor fi alcatuite din programatori, oameni din domeniul juridic, avocati/juristi si antreprenori. Impreuna, vor cauta sa gaseasca solutii tehnice pentru rezolvarea problemelor care afecteaza eficienta si promptitudinea actului juridic, conform unui comunicat de presa.

Participantii vor inova pentru a deservi fie serviciile juridice ca business privat, fie serviciile juridice de interes public (de exemplu: buna guvernare, legislatia juridica, facilitarea accesului la justitie etc.). Ideile inovatoare pot lua forma unui software, a unui website sau a unei aplicatii mobile

Echipele pot apela la oricare dintre mentorii specialisti care le vor sta la dispozitie pe parcursul hackathon-ului. La finalul celor trei zile, fiecare echipa va prezenta solutiile la care au ajuns, in fata unui juriu format din antreprenori si profesionisti de calibru din sistemul juridic romanesc, business si IT.

Sechestrul pus pe casa din...
Citeste si: Sechestru ridicat de pe casa din Zambaccian a lui Nastase

Proiectul castigator va intra in cea de-a doua etapa a competitiei, care se va desfasura online si se va incheia cu desemnarea solutiior finaliste. Acestea vor intra in competitia pentru premiul global, care va fi decernat in cadrul unei gale internationale organizate la New York in data de 4 mai 2019.

Cum te inscrii la Global Legal Hackathon

Participantii se pot inscrie in nume propriu sau isi pot inscrie echipa cu care doresc sa participe. Inscrierea este gratuita si se face pana la data de 19.02.2018, ora 24:00, AICI. Numarul de locuri disponibile este limitat.

Unde are loc Global Legal Hackathon

Ceremonia de deschidere a evenimentului va avea loc vineri, 22 februarie 2019, la Commons Lounge Hub, urmand ca zilele de sambata, 23 februarie si duminica, 24 februarie sa fie dedicate lucrului in echipa. Jurizarea solutiilor propuse de echipele participante se va desfasura duminica.

Comisia juridica a Senatului...
Citeste si: Comisia Senatului are la dispozitie trei zile pentru "raportul Sova"


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Legal Business »



Citeste si
Deloitte: Piata de servicii juridice trece prin schimbari masive