Pensionarii bucuresteni vor circula in continuare gratuit pe toate mijloacele de transport in comun de suprafata din Capitala, dar numai in baza unui card de calatorie pe care il va emite Societatea de Transport Bucuresti (STB), procedura de eliberare a acestor carduri fiind demarata marti, 12 februarie 2019, scrie Agerpres.

Pensionarii vor avea, insa, obligatia de a valida acest card la fiecare calatorie pe care o vor efectua pe orice ruta cu tramvaiele, troleibuzele sau autobuzele societatii de transport. Cardul va fi valabil un an (12 luni), dupa care pensionarii vor trebui sa se prezinte din nou la un centru al STB, dar numai ca sa il reincarce, fara niciun cost, pentru o noua perioada de 12 luni.

Desi reprezentatii STB au anuntat ca pentru depunerea documentelor necesare eliberarii cardului de gratuitate cuvenit pensionarilor nu a fost stabilit un termen limita - se poate face oricand pana la finele anului si la oricare dintre centrele de vanzare, zilnic, intre orele 10:00 - 14:00 - pensionarii s-au grabit sa depuna documentele cerute, ceea ce a creat aglomeratie si cozi interminabile la unele centre din Bucuresti.

De retinut ca pensionarii pot circula in continuare gratuit pe toate mijloacele STB cu ultimul talon de pensie si cu actul de identitate, pana cand vor primi cardul de calatorie din partea societatii.

Reprezentantii STB sustin ca aceste carduri trebuie validate pentru ca societatea sa poata obtine informatii necesare imbunatatirii calitatii transportului public.

Citeste si:
Traficul si scolile: "Back to school"? Mai degraba "back in the car"
Ce inseamna redeschiderea...

"Validarea fiecarei calatorii este necesara pentru a imbunatati calitatea transportului public. Noi trebuie sa stim cine sunt calatorii si care este numarul de calatorii pe anumite linii. Daca pensionarii isi valideaza cardul, noi o sa stim cati sunt, pe ce linii si la ce ora circula", a declarat Brandusa Raeceanu, purtator de cuvant al STB.

In cazul in care pensionarii nu vor valida cardul de calatorie ei risca sa fie amendati conform reglementarilor in vigoare. In Regulamentul serviciului comunitar de transport public local de calatori in regiunea Bucuresti - Ilfov (http://stbsa.ro/mobile/contraventii.php) sunt prevazute amenzi intre 50 si 5.000 de lei.

Documentele necesare pentru eliberarea cardului gratuit pentru pensionari

Pensionarii bucuresteni trebuie sa depuna la oricare din ghiseele STB in primul rand un formular, care poate fi descarcat de pe site-ul STB, sau poate fi cerut la centrele de vanzare. Acest formular trebuie completat cu datele cerute, iar informatiile furnizate sunt transmise catre Casa Nationala de Pensii Publice (CNPP) pentru verificare si validare.

Formularul trebuie insotit de copia celui mai recent talon de pensie si de o copie a actului de identitate, iar dupa depunerea acestora pensionarul va primi un numar de inregistrare.

Citeste si:
Viitorul ministru de Interne, pensionar de la 39 de ani, cu 7.500 lei
Viitorul ministru de Interne,...

Din pacate, documentele necesare pentru obtinerea cardului de calatorie (formularul, copiile dupa talon pensie si act de identitate) nu pot fi depuse online, din motive de securitate a datelor personale, sustin reprezentantii STB.

Dupa validarea datelor de catre CNPP, acestea vor fi procesate in scopul emiterii cardului de calatorie, iar ulterior cardul va fi transmis pensionarului, prin posta, la adresa indicata de acesta pe formular.

Cat dureaza toate aceste demersuri? Conform unor informatii, nu mai putin de o luna, o luna si jumatate.

Categoriile de pensionari care beneficiaza de carduri gratuite de calatorie

In aceasta prima etapa, vor obtine carduri gratuite doar persoanele pensionate la limita de varsta, cu stagiul complet, urmand ca si celelalte categorii de pensionari sa fie anuntate public de catre STB in legatura cu procedura utilizata, dar intr-o etapa ulterioara. Nici pensionari sectoriali, respectiv fosti angajati ai SRI, MAI, MApN, etc, nu pot depune documentele necesare pentru obtinerea cardului de gratuitate, intrucat nu exista, deocamdata, protocoale cu aceste case de pensii.

Citeste si:
16 pensionari la 10 salariati in Teleorman. Cum sta Bucurestiul
16 pensionari la 10 salariati...

In prezent, STB SA face demersuri in vederea extinderii colaborarii cu toate casele de pensii.

Pensionarii ITB/ RATB/ STB care au deja carduri de transport cu gratuitate nu mai trebuie sa faca demersuri pentru obtinerea altui card.

Conditii pentru transportul gratuit al insotitorilor pensionarilor

Trebuie mentionat si faptul ca pensionarii care au implinit varsta de 63 de ani, in cazul femeilor, si 65 de ani, in cazul barbatilor, pot opta, tot prin completarea formularului mentionat, pentru emiterea unui card de calatorie destinat calatoriilor cu insotitor.

Pensionarul nu trebuie decat sa bifeze, fie casuta in caz de optiune de emitere de card destinat calatoriilor cu insotitor, fie pe cea in care nu are nevoie de insotitor.

Astfel, persoanele care insotesc pensionarii cu domiciliul stabil in Municipiul Bucuresti pot circula gratuit pe mijloacele de transport public de suprafata numai pe durata calatoriilor in care insotesc pensionarii detinatori ai unor astfel de carduri.

Pentru fiecare calatorie efectuata impreuna cu un insotitor - nu trebuie sa fie aceeasi persoana - pensionarii care detin carduri destinate calatoriilor cu insotitor sunt obligati sa valideze si pentru insotitor titlurile electronice de calatorie emise in acest scop, respectiv doua validari pentru o calatorie. De asemenea, pensionarul trebuie sa il indice pe insotitor in mijlocul de transport in timpul controlului.

Informatii despre datele confidentiale transmise catre STB

Site-ul STB precizeaza ca datele trimise de pensionarii bucuresteni sunt necesare pentru stabilirea persoanei care beneficiaza de gratuitate in relatia cu Casa Nationala de Pensii si este reglementat printr-o Hotarare a Consiliului General al Municipiului Bucuresti 839/2018.

STB SA este operator de date cu caracter personal si respecta prevederile legale romanesti in acest sens, precum si Regulamentul UE nr.679/2016.

De asemenea, angajatii STB SA au semnat, la randul lor, un contract de confidentialitate si raspund de pastrarea secretului acestor date, sub sanctiunea reglementarilor in vigoare.

Informatiile inregistrate sunt destinate utilizarii de catre operator si sunt comunicate numai Casei Nationale de Pensii Publice sau Caselor de Pensii teritoriale. Conform Regulamentului U.E. nr. 679/2016, pensionarii beneficiaza de dreptul de acces, dreptul de interventie asupra datelor si de dreptul de a nu fi supus unei decizii individuale.

Transport gratuit si pentru elevii din invatamantul preuniversitar circula gratuit

Si elevilor din invatamantul preuniversitar, care invata in Bucuresti la o institutie acreditata, fie de stat fie privata, li s-a acordat gratuitate pe toate mijloacele de transport ale STB.

"Acestia se pot prezenta la oricare dintre centrele STB cu carnetul de elev avizat pe anul in curs si cu certificatul de nastere, daca are sub 14 ani, sau cu actul de identitate, daca e mai mare de 14 ani, doar pentru consultarea documentului fara a fi scanat. Este important sa stim numarul elevilor care circula in Bucuresti cu mijloacele de transport in comun pentru a le asigura conditii optime transport. Elevii trebuie sa constientizeze importanta validarii cardurilor, pentru ca numai in aceste conditii putem creste calitatea transportului public in Bucuresti", a spus Raeceanu.

Abonamentele gratuite trebuie reincarcate lunar in cazul elevilor.

Cardurile pe care elevii le detin deja vor fi reincarcate, iar pentru cei care nu au li se vor emite carduri noi. Cardul activ nominal este gratuit la prima emitere, dar la o a doua emitere cardul se plateste si costa 4,7 lei.

De asemenea, ca si in cazul pensionarilor, elevii au obligatia sa valideze cardul la fiecare calatorie pentru a evita riscul unei amenzi.

In prezent, in trafic circula in jur de 280 tramvaie, 181 de troleibuze si 865 de autobuze. Zilnic, in Bucuresti, sunt efectuate 1,18 milioane de calatorii, din care 520.000 cu tramvaiele, 120.000 cu troleibuzele si 540.000 de calatorii cu autobuzele.


Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Legal Business »



Citeste si
Sanatatea in Romania: Salariatii si somerii o duc cel mai bine