Adunarea Generala a procurorilor DIICOT a decis, cu majoritate de voturi, suspendarea activitatii intre orele 08:00-12:00 in fiecare zi, in intervalul 26 februarie - 8 martie, ca urmare a OUG/7, care modifica legile justitiei.

In intervalul de timp mentionat vor fi solutionate doar urgentele, respectiv cauzele cu arestati sau alte situatii operative ce nu suporta amanare.

Decizia a fost luata cu o majoritate de 221 voturi, din totalul de 231 procurori prezenti.

"Procurorii din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT) protesteaza fata de modalitatea in care puterea executiva, in calitate de legiuitor delegat, a inteles sa adopte a patra modificare legislativa intr-un interval de 6 luni, prin ordonanta de urgenta, a Legilor Justitiei, acte normative organice de a caror claritate si predictibilitate depinde insasi normala functionare a sistemului judiciar.

Aceste serii de modificari substantiale initiate in decursul a catorva luni sunt de natura sa afecteze grav atat activitatea Consiliului Superior al Magistraturii, pe cea a Ministerului Public, cat si buna functionare si stabilitatea sistemului de justitie in ansamblu, cu consecinte asupra modului de infaptuire a actului de justitie," anunta DIICOT intr-un comunicat de presa remis luni Ziare.com.

In opinia DIICOT, Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.7/19 februarie 2019 prezinta numeroase vicii de neconstitutionalitate, ce tin atat de controlul extrinsec de constitutionalitate, dar mai ales de controlul intrinsec de constitutionalitate.

Astfel, din perspectiva extrinseca, OUG nr.7/2019 a fost adoptata cu nesocotirea competentelor date de lege Consiliului Superior al Magistraturii, care nu a putut emite un aviz. Procurorii apreciaza ca este necesara verificarea imprejurarilor care au condus la o atare situatie si a circuitului documentului in cadrul CSM, inclusiv in scopul adoptarii masurilor legale pentru a se putea preveni repetarea unor astfel de situatii in viitor.

Pe fond, din perspectiva intrinseca, DIICOT arata ca unul din articole incalca prevederea din statutul magistratului potrivit careia: "Cariera judecatorului este separata de cariera procurorului, judecatorii neputand interfera in cariera procurorilor si nici procurorii in cea a judecatorilor", se precizeaza in comunicat.

Solicitarile DIICOT

Fata de aspectele mentionate anterior, intrucat efectele juridice si impactul OUG nr. 7/2019 pot periclita grav functionarea Ministerului Public, a sistemului de justitie in ansamblul sau, dar si independenta magistratilor procurori:

- Solicitam Avocatului Poporului sa isi exercite atributiile in sensul sesizarii Curtii Constitutionale a Romaniei pentru efectuarea controlului de constitutionalitate asupra O.U.G. nr.7/2019;

- De asemenea, intrucat pe rolul CJUE se afla inregistrate cauzele nr. C-83/2019, respectiv C-127/2019, se va proceda la transmiterea prezentului punct de vedere catre CJUE, sub forma Amicus curriae, pentru a fi analizat in cadrul deciziei privind adoptarea de masuri provizorii in conformitate cu a Tratatul UE. Transmiterea prezentului punct de vedere catre Curtea Constitutionala, sub forma Amicus curiae, pentru a fi analizat in cadrul dezbaterilor ce vor avea loc privind sesizarea in controlul anterior de constitutionalitate vizand Legea de aprobare a OUG nr.90/2018, la termenul din 27 februarie 2019.

- Prezenta hotarare se va publica pe site-ul DIICOT si se va transmite membrilor Sectiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, precum si procurorului general al Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie si reprezinta mandatul pe care procurorii Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism il dau acestora pentru discutiile ce vor avea loc, astazi ora 15:30 la sediul Guvernului Romaniei pe tema OUG nr.7/2019.

Parchete si instante din mai multe judete ale tarii au protestat inca de spatamana trecuta si au anuntat ca vor suspenda activitatea saptamana aceasta, in semn de protest fata de OUG 7. Ei cer abrograrea ordonantei.

Premierul Viorica Dancila a anuntat astazi ca Guvernul nu va renunta la OUG 7, dar ca pot fi facute modificari.

„Am spus intotdeauna ca dam dovada de flexibilitate, dar asta nu inseamna ca trebuie sa renuntam si la lucrurile bune din dorinta onora de a face acest lucru. Mai vreau sa spun un lucru legat de acest aspect: poate unele lucruri nemultumesc. Argumentate, ele pot fi schimbate si cred ca dialogul este foarte important”, a spus Viorica Dancila dupa sedinta PSD.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri