Asociatia Nationala a Bauturilor Racoritoare (ANBR) reactioneaza cu privire la introducerea unei accize pe bauturile racoritoare cu continut de zahar, masura facand parte din proiectul de ordontata lansat in dezbatere astazi de Guvern si care ar urma sa fie adoptat saptamana viitoare.


"Prin introducerea unei accize pe bauturile racoritoare cu continut de zahar, Guvernul Romaniei creeaza un precedent periculos: suprataxarea alimentelor. Daca proiectul publicat pe site-ul Ministerului de Finante va fi adoptat, atunci bauturile racoritoare vor fi singurele produse din industria alimentara care vor fi suprataxate. Este, totodata, si cea mai mare taxa comparativ cu cele cateva tari europene in care este introdusa, avand in vedere atat valoarea absoluta cat si ponderea in pretul la raft, de pana la 40%", precizeaza ANBR intr-un comunicat de presa.

ANBR sustine ca o astfel de suprataxa ar putea avea efecte majore asupra sectorului bauturilor racoritoare, care are in proportie de peste 90% furnizori autohtoni: cresterea inflatiei, stoparea investitiilor, disponibilizari sau chiar inchideri de fabrici. Pe lantul valoric al bauturilor racoritoare sunt peste 60.000 de angajati, dintre care 6.500 ar urma sa isi piarda locurile de munca.

„Guvernul nu va incasa sumele preconizate. O industrie zguduita din temelii va contribui mai putin la bugetul de stat, pentru ca va exista un impact profund negativ, incepand cu fermierul care cultiva sfecla de zahar si pana la distribuitori si magazine. Modul in care este implementata de Guvern este unul netrasparent si nedrept fata de o industrie care contribuie de ani de zile la dezvoltarea Romaniei. In Europa, doar 3% din aportul caloric mediu al unui adult este reprezentat de bauturile racoritoare, conform studiilor. De aceea, interesul manifestat pentru sanatatea romanilor ascunde, de fapt, disperarea Executivului de a scoate bani din piatra seaca pentru a astupa gaurile bugetare”, sustin reprezentantii ANBR.

Acciza pe zahar, potrivit proiectului Ministerului de Finante, este de 0,8 lei pe litru pentru bauturile cu un continut de zahar itnre 5 si 8 grame la 100 de mililitri si de 1 leu pentru bauturile cu un continut de peste 8 grame de zahar la 100 de mililitri de produs.

"Taxa propusa de Guvernul Romaniei este de trei ori mai mare decat in Franta si Belgia, de doua ori mai mare decat in Olanda si similara cu cea din Marea Britanie, in conditiile in care in aceste tari puterea de cumparare este cu pana la de doua ori mai mare decat in Romania. Totodata, taxa este de zece ori mai mare decat la vecinii din Ungaria", mai sustine ANBR.

ANBR (Asociatia Nationala a Bauturilor Racoritoare) este o asociatie non-profit, al carei scop este sa reprezinte interesele membrilor sai. ANBR este membru ROMALIMENTA (Federatia Patronala din Industria Alimentara) si UNESDA (Uniunea Europeana a Asociatiilor Producatorilor de Bauturi Racoritoare).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri