În 2019, șase procurori de la DNA Iași, cu salarii între 14.500 și 16.500 de lei net lunar, și-au dat în judecată angajatorul pentru mărirea drepturilor salariale. În același an, DNA Iași a trimis la instanță doar șase dosare. În unul dintre acestea, un polițist acuzat de luare de mită a fost achitat definitiv pe motiv că nu există probe.

Șase din cei șapte procurori ai Serviciul Teritorial Iași al Direcției Naționale Anticorupție au purtat în 2019 o asiduă corespondență cu șefii de la București în încercarea de a-i convinge să le mărească salariile cuprinse între 14.500 și 16.500 lei net. Nu au reușit, așa că au intentat un proces. L-au pierdut, dar unul dintre ei a depus recurs zilele trecute, scrie G4Media.

În ceea ce privește activitatea din același an, DNA Iași a întocmit doar șase rechizitorii. Cel mai răsunător – cazul unui polițist acuzat de luare de mită – s-a terminat cu o achitare definitivă pe motiv că fapta nu există. Iar în dosarul cu cei mai mulți inculpați, verificarea legalității întocmirii rechizitoriului s-a lăsat cu descoperirea de către judecător a mai multor neconcordanțe în argumentația procurorului.

Judecător: salariile ”respectă principiul sustenabilității financiare”

În luna octombrie 2019, Curtea de Apel București a respins acțiunea intentată de șase procurori de la DNA Iași împotriva angajatorului. Reclamanții au susținut că sunt discriminați față de alți angajați din sistemul judiciar, ”personalul la care fac referire fiind, la acest moment, salarizat corespunzător unei valori de referință sectorială mai mare (de 440,154 de lei, respectiv 484,169 de lei) decât cea de 421,36 de lei, respectiv 463,5 de lei raportat la care le-au fost și le sunt calculate drepturile salariale.”

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri