Mario Iorgulescu, fiul preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunilor de omor şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti transmis în rechizitoriu se menţionează că, pe 8 septembrie 2019, pe fondul unei crize de gelozie şi într-o stare de furie, având o alcoolemie de 1,96 g/l şi fiind sub influenţa cocainei, Mario Iorgulescu intenţiona să se deplaseze din sat Gulia, comuna Tărtăşeşti, spre un club din Parcul Herăstrău.

"Inculpatul Iorgulescu Gino-Mario a condus autoturismul marca Aston Martin model DBS cu o viteză ce depăşea cu mult viteza legală de 60 km/h în localitate, pătrunzând pe culoarea roşie a semaforului cu viteza de 145 km/h în intersecţia dintre Şos. Chitilei şi str. Teodor Neagoe, accelerând până la 162 de km/h în momentul în care a trecut de un alt vehicul care circula cu viteză redusă pe banda I, urcând vehiculul cu partea stângă pe un scuar, apăsând la maximum pedala de acceleraţie la un vehicul echipat cu un motor ce dezvoltă 700 de cai putere, pătrunzând pe contrasens şi intrând în coliziune frontală, la ora 03:02:39, la viteza de 143 km/h, cu autoturismul marca Audi, condus de victima V.D.A., care a decedat pe loc", se arată în comunicat.

Conform sursei citate, din momentul în care a pătruns în intersecţie pe culoarea roşie a semaforului, Iorgulescu nu a acţionat frâna, iar în momentul coliziunii pedala de acceleraţie era apăsată la maximum.

"Procedând în acest mod, inculpatul a fost indiferent faţă de urmările acţiunilor sale, pe care le-a prevăzut şi acceptat, punând în pericol participanţii la trafic, lăsând producerea sau evitarea unei coliziuni pe seama hazardului şi astfel ucigând-o pe victimă cu intenţie indirectă", susţin procurorii.

Printre mijloacele de probă avute în vedere la întocmirea rechizitoriului se numără declaraţii ale martorilor, raportul medico-legal de necropsie, buletine de analiză toxicologică şi expertiza medico-legală toxicologică, imaginile surprinse de camerele de supraveghere video, expertiza criminalistică privind cauzele şi împrejurările producerii coliziunii şi raportul de constatare privind datele informatice extrase din computerul de bord al vehiculului condus de inculpat.

În comunicat se precizează că o parte din actele de urmărire penală au fost efectuate pe teritoriul Italiei de către autorităţile judiciare italiene, în baza unor ordine europene de anchetă emise de autorităţile române.

Procurorii menţionează că pe numele lui Mario Iorgulescu a fost emis, pe 15 mai 2020, un mandat de arestare în lipsă, în baza căruia Tribunalul Bucureşti a emis un mandat european de arestare transmis la data de 19 mai 2020 autorităţilor judiciare competente din Italia, în vederea arestării şi predării inculpatului către autorităţile judiciare române. Până în prezent, mandatul european de arestare nu a fost pus în executare.

Procurorii au dispus măsuri asigurătorii asupra bunurilor şi sumelor de bani aparţinând inculpatului, până la concurenţa valorii de 1.000.000 de euro.

Dosarul a fost înaintat la Tribunalul Bucureşti, instanţa de judecată competentă.

Cauza a fost instrumentată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Omoruri şi Brigada Rutieră.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri