Conform reglementărilor actuale există o procedură fixă pentru cei care au nevoie de lichidare firmă. Un practician în insolvență vă ajută în acest sens, iar Cabinet Lichidator este o recomandare. Însă, dacă este vorba de o asociație sau fundație, lucrurile se schimbă.

În cazul procedurii de lichidare a asociațiilor și fundațiilor veți găsi diferențe față de lichidare firma. Totul este reglementat în Ordonanța Guvernului nr. 26/2000. În primă fază este obținută sentința civilă de aprobare a dizolvării.

Lichidarea de drept

Este una din variante. Iar aici vorbim despre a îndeplini termenul pentru care a și fost înființată fundația în cauză. Sau, dacă sunt constatări că nu se poate duce la bun sfârșit scopul propus și în decurs de 3 luni de zile nimic nu se schimbă ori nu se poate aduna consiliul director, iar această situație durează de mai bine de un an, se ajunge deci la lichidarea de drept.

O altă variantă este cea de lichidare prin hotărâre judecătorească sau, în cazul asociațiilor, de hotărârea adunării generale.

Ulterior, începe concret procedura de lichidare, ce se desfășoară pe o perioada nu mai scurtă de 6 luni de la data la care a fost publicată sentința de dizolvare. Sunt 5 etape.

Prima etapă

Acum are loc numirea unui lichidator ce va îndeplini mandatul sunt controlul cenzorilor. Asta înseamnă implicit încetarea mandatului consiliului director.

A doua etapă

Presupune activitatea în sine a lichidatorului. Acesta se va ocupa de:

  • Inventar.
  • Bilanț.
  • Gestiune de registre.

A treia etapă

Acum se vor derula și operațiunile lichidării. Lichidatorul are obligația de a încasa creanțele și de a plăti creditorii, de a transforma activul în bani, prin a vinde la licitație bunurile, fie ele mobile sau imobile.

A patra etapă

Din nou rolul lichidatorului este însemnat. În termen de 2 luni aceasta va face publicarea lichidării și depune la judecătorie bilanțul de lichidare, registrul jurnal, un memorandum, balanța de verificare, certificatul de atestare fiscală, precum și o declarație notarială.

A cincea etapă

Acum este vorba despre remiterea celor în drept a bunurilor și sumelor rămase. În 30 de zile din momentul în care este depus bilanțul, dacă nu există contestări desigur. Ulterior, un act constatator eliberat vă permite să faceți și radierea. Această procedură se va realiza în alte 30 de zile de la data de publicare a operațiunilor, în grefa judecătoriei.

Dacă vă întrebați când anume o asociație sau fundație își încetează activitatea, acest moment este data radierii.

Servicii complete de la Cabinet Lichidator

Pentru cei interesați de astfel de proceduri, Cabinet Lichidator prin reprezentant Mihaela Monea pune la dispoziție o lungă listă de opțiuni. De la lichidări de firme sau asociații și până la organizări de licitații, proceduri de insolvență sau faliment, aici veți găsi sprijin juridic necesar. Ofertele de preț sunt la fel de variate și țin cont de cum se pliază acestea în cazul vostru. Așadar solicitați mai întâi de toate consilierea.

Contact:

+4 0770 417 373

office@cabinetlichidator.ro

Luni-Vineri: 09:00-17:00

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri