Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare au depistat patru cetăţeni străini care au trecut ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde.

În data de 6 noiembrie 2021, în jurul orei 15:00, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Sânnicolau Mare - judeţul Timiş au observat, cu ajutorul echipamentelor de detecție termică, un grup de persoane care a trecut ilegal frontiera, din Serbia, pe direcția localității de frontieră Beba Veche, județul Timiș.

Imediat, poliţiştii de frontieră au declanșat o acțiune pe linia combaterii migrației ilegale, în urma căreia au fost depistate, ascunse într-un canal colector aflat la aproximativ 500 metri de linia de frontieră, trei persoane de sex masculin. Continuându-se cercetarea terenului, pe aceeași direcție a mai fost depistat un bărbat care făcea parte din același grup.

Cele patru persoane au fost conduse sediul instituției pentru cercetări, ocazie cu care s-a stabilit că sunt doi cetăţeni sirieni, un francez și un austriac, cu vârste cuprinse între 16 ani și 47 ani.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere fraduduloasă a frontierei de stat, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sânnicolau Mare.

Sursa foto: www.politiadefrontiera.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri