Progresele realizate de România sunt suficiente pentru îndeplinirea angajamentelor din Mecanismul de Cooperare şi Verificare asumate la aderarea la Uniunea Europeană, iar toate condiţionalităţile pot fi închise în mod satisfăcător, se arată în cel mai recent raport MCV, prezentat marţi de Comisia Europeană, care precizează că de acum nu va mai monitoriza România în cadrul MCV, evaluarea urmând să continue anual prin mecanismul general de la nivelul UE privind statul de drept.

Raportul Comisiei Europene privind reforma sistemului judiciar şi lupta împotriva corupţiei apreciază progresele realizate de România în privinţa recomandărilor şi îndeplinirea condiţionalităţilor MCV de la raportul precedent, din iunie 2021, conform Agerpres.ro.

Evaluarea "remarcă pozitiv eforturile semnificative ale României pentru implementarea tuturor acestor recomandări prin legi, politici şi instrumente noi pentru a întări sistemul judiciar şi a combate corupţia", se arată într-un comunicat al Executivului UE.

Printre reformele importante se numără legile justiţiei recent adoptate şi o nouă strategie pentru dezvoltarea sistemului judiciar.

Comisia notează de asemenea angajamentul României de a ţine cont de opinia Comisiei de la Veneţia în privinţa legilor justiţiei şi să ia măsuri suplimentare dacă va fi nevoie.

"În privinţa luptei împotriva corupţiei, instituţiile statului îşi unesc forţele pentru a implementa o nouă strategie naţională anticorupţie, iar în 2021 şi 2022 s-a înregistrat din nou un bilanţ pozitiv în legătură cu eficienţa investigării şi sancţionării corupţiei la nivel înalt", se mai precizează în raportul CE, citat în comunicat.

"Parlamentul a îmbunătăţit procedura privind ridicarea imunităţii politice, iar instituţiile responsabile pentru aplicarea regulilor privind integritatea şi conflictele de interese şi pentru gestionarea şi recuperarea activelor ilegale au lucrat eficient", adaugă Bruxellesul.

"De asemenea, România înregistrează progrese rapide în revizuirea Codurilor Penale, precum şi în consolidarea cadrului de lucru privind integritatea", mai notează Comisia Europeană, adăugând că "finalizarea acestor reforme importante este un jalon în cadrul Planului de Redresare şi Rezilienţă al României".

"Comisia va continua să coopereze cu România pentru realizarea lor cu succes, în acord cu legislaţia UE şi cu standardele internaţionale anti-corupţie", se mai menţionează în raport.

Bruxellesul atrage totuşi atenţia că este important ca România "să continue să lucreze pe deplin la transpunerea angajamentelor rămase, menţionate în raport, în legi concrete şi la implementarea lor", în cadrul mecanismului privind statul de drept.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Legal Business »



Setari Cookie-uri