De la masini si castele, la timbre si opritoare de usi din fonta, casele de licitatii din intreaga lume au avut mult de lucru in luna august. Iata o lista a celor mai extravagante si scumpe mofturi satisfacute in ultimele 30 de zile, potrivit Business Insider.
Opritor de usi de peste 10.000 de dolari

Casa de licitatii Bertoia este celebra pentru opritoarele de usi vintage din fonta, dar cel vandut luna trecuta a depasit nu numai estimarile proprietarului, ci si alte vanzari de gen din istorie.

“Modelul acesta de opritor de usi este foarte popular printre colectionari, iar piesa vanduta recent era si intr-o stare foarte buna”, a declarat Jeanne Bertoia, proprietara casei de licitatii despre obiectul art deco. Ea a adaugat ca pretul a pornit de la o estimare de maxim 4.000 de dolari si nimeni nu se astepta sa se vanda cu peste 10.000.

Ferrari Testa Rossa de 16,4 milioane dolari

Luna trecuta, casa de licitatii Gooding & Co a reusit performanta de a inregistra cea mai scumpa masina vanduta vreodata intr-un astfel de context.

Recordul anterior pentru cea mai scumpa masina vanduta vreodata la o licitatie era de 3,9 milioane de dolari.
Autoturismul, un Ferrari Testa Rossa 250 din 1957 avea o valoare estimata intre 15 si 20 de milioane de dolari.

Single Beatles, vandut cu 9.000 de lire sterline

O copie a single-ului “Please Please Me”, al trupei britanice The Beatles semnat de toti cei patru membri s-a vandut cu nu mai putin de 9.000 de lire sterline la o licitatie din orasul natal al acestora, Liverpool, in luna august.

Considerata o copie foarte rara a respectivului disc, exemplarul a fost vandut “la un pret foarte mare pentru un obiect din aceasta categorie”, potrivit reprezentantilor casei de licitatii.

Cea mai scumpa casa din Marea Britanie, vanduta tot in august

Un miliardar rus care a preferat sa ramana anonim a achizitionat luna trecuta cea mai scumpa locuinta din Marea Britanie, Park Place, la pretul record de 228 milioane dolari.

Conacul, situat in mijlocul unui parc, are 27 de dormitoare si doua terenuri de golf.

Timbre cu maimute, vandute cu peste 184.000 dolari

O foaie cu timbre care intruchipeaza o maimuta pe fundal rosu a fost vanduta in august la o licitatie din Hong Kong cu 1,4 milioane de dolari locali, echivalentul a 184.000 dolari americani.

Ceea ce este neobisnuit la aceasta achizitie nu este doar durata foarte scurta a licitarii, de sub un minut, ci si faptul ca timbrele nu sunt rare. Circa 5 milioane de astfel de timbre au fost puse in circulatie in anul 1980. Ceea ce le face atat de cautate de colectionari este corelarea cu anul maimutei de aur, din Zodiacul Chinezesc, care se intampla o data la fiecare 60 de ani.

Iahtul Serene, vandut in august cu 300 milioane dolari

Un miliardar care a dorit sa ramana anonim a platit in august 300 de milioane de dolari pe cel mai nou si tehnologizat mega-iaht fabricat in Italia.

Ambarcatiunea, considerata a noua din lume ca dimensiuni, are nu una, ci doua platforme de aterizare pentru elicoptere, dintre care una adaposteste si un hangar, garaj special pentru propriul submarin si o piscina enorma cu apa de mare.

Pentru toate cele zece achiztii de lux, intrati pe Business Insider.




Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri