"Diana", cel mai recent film despre printesa de Wales, a generat reactii controversate in randul jurnalistilor si a criticilor de film din Marea Britanie, dupa premiera care a avut loc joi seara la Londra, informeaza allocine.fr.

Potrivit acestui film, printesa Diana si medicul Hasnat Khan s-au cunoscut pe 1 septembrie 1995, prin intermediul lui Oonagh Toffolo, un prieten al printesei, la Royal Brompton Hospital din Londra. Despartita oficial de printul Charles inca din decembrie 1992, Diana a avut parte de cateva aventuri amoroase dezamagitoare. In momentul in care incepea sa se intrebe ce urma sa faca cu viata ei, Diana incepe sa tina tot mai mult la acest chirurg pakistanez si, pentru o data, reuseste sa pastreze secretul despre noua ei relatie, scrie Mediafax.

Pe 6 septembrie 1997, un barbat ascuns in spatele unor ochelari cu lentile negre asista la inmormantarea printesei Diana. Putini oameni l-au recunoscut pe Hasnat Khan. Intr-o epoca in care tabloidele scriau ca Diana se pregatea sa se casatoreasca cu Dodi Al-Fayed, putini erau aceia care stiau ca, putin inainte de tragicul accident de automobil de la Paris, printesa incercase sa reia legatura cu Hasnat pentru a-l convinge sa se intoarca la ea.

Filmul "Diana" este regizat de Oliver Hirschbiegel si o are in rolul principal pe actrita australiana Naomi Watts.

Criticii de film de la The Independent au acordat nota 3 (dintr-un maxim de 5 puncte) acestui film. "«Diana» este mai degraba o romanta dramatica si sumbra (...) Naomi Watts ofera o interpretare intensa si volatila a printesei. Problema este, totusi, ca ea nu seamana suficient cu personajul pe care il interpreteaza".

Criticii de la The Telegraph au acordat filmului nota 2 (dintr-un maxim de 5 puncte): "Un film care nu prea reuseste sa fascineze si care nu aduce mare lucru in plus fata de ceea ce se cunostea deja despre viata printesei. Filmul nu explica deloc complexitatile si contradictiile personajului. Pacat, acest film ar fi putut fi mai bun".

Potrivit criticilor de la Digital Spy, acest film (nota 1 din 5), "servit de interpretari fade si de dialoguri cum nu se poate mai goale de continut, nu reuseste nici macar sa fie catalogat ca o «hagiografie». Ii pot fi reprosate lipsa de perspicacitate si, fapt impardonabil, lipsa de curiozitate fata de acest subiect".

Criticii de la The Guardian au acordat aceeasi nota (1 din 5): "Sarmana printesa Diana. Ezit sa folosesc termenul «iesita din circuitul cinematografic». Totusi, adevarul este ca, la 16 ani dupa acea zi teribila din 1997, Diana a murit a doua oara intr-o maniera oribila".
Publicatia The Times, care a notat filmul tot cu o stea din cinci, afirma: "Naomi Watts face tot ce ii sta in putere pentru a se descurca cu un scenariu stanjenitor. Insa filmul ramane atroce si intruziv".
Nici criticii de film de la The Mirror nu au dat dovada de mai multa clementa in aprecierile lor (nota 1 din 5): "«Diana» nu poate fi descris decat ca un film fabulos de detestabil".

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri