Jodie Foster vrea ca George Clooney sa joace in noul film pe care il va regiza, o drama despre o personalitate TV - guru financiar pe Wall Street - luata ostatica de un telespectator, care se va intitula "Money Monster", informeaza lefigaro.fr.

Actorul ar trebui sa joace rolul lui Lee Gates, o influenta personalitate TV luata ostatica de Kyle, un spectator al emisiunii sale care si-a pierdut toata averea dupa ce s-a folosit de sfaturile financiare ale lui Gates, scrie Mediafax.

Daniel Dubiecki, nominalizat la premiile Oscar pentru "Sus, in aer", va produce acest film, al carui scenariu este scris de Alan DiFiore ("Fratii Grimm") si Jim Kouf ("Comoara nationala/ National Treasure").

In varsta de 51 de ani, Jodie Foster a mai regizat filme precum "Vacanta cu familia" (1995), cu Robert Downey Jr, si "Castorul" (2011), cu Mel Gibson.

Jodie Foster a debutat ca actrita la varsta de trei ani, intr-o reclama, si de-a lungul carierei sale a aparut in peste 50 de filme. Actrita se numara printre cele mai bine platite actrite de la Hollywood. Jodie Foster a fost recompensata cu doua premii Oscar, pentru rolurile din "Acuzata" (1988) si "Tacerea mieilor" (1991).

Jodie Foster a putut fi vazuta recent pe marile ecrane in filmul SF "Elysium", cu un personaj despre care criticul Scott Foundas de la revista Variety a spus ca este "o versiune Frankenstein a lui Hillary Clinton".

George Clooney si-a castigat renumele ca actor, producator, producator executiv, scenarist si regizor, dar si ca activist dedicat cauzelor umanitare. In 2006, George Clooney a primit un premiu Oscar pentru rolul din "Syriana", pentru care a castigat si Globul de Aur. Actorul a mai fost nominalizat la premiile Academiei americane la diverse categorii, pentru filmele "Noapte buna si noroc", "Michael Clayton", "Sus, in aer/ Up in the Air", "Descendentii/ The Descendants", "Ziua tradatorilor/ The Ides of March".

Cel mai recent film scris si regizat de George Clooney este "The Monuments Men", despre o unitate speciala compusa din sapte directori, conservatori ai muzeelor si istorici din arta, care primeste, in timpul celui de-Al Doilea RazboiMondial, din partea Aliatilor, ordinul de a gasi operele de arta confiscate de nazisti in spatele liniilor inamice, pentru a le restitui proprietarilor de drept.

Sursa foto: George Clooney, Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri