Englezii, germanii si rusii sunt cei mai mari consumatori de alcool in restaurantele, barurile si cluburile romanesti. Asa ca ei aloca, in medie, 100-200 de euro de persoana pe seara. Romanii ocupa locul 4, potrivit asociatiei Maitre d'Hotel Romania, care reuneste sefii de sala de restaurant din turism.

"Englezii se imbata cel mai tare, sunt cei mai galagiosi si consuma cel mai mult. De obicei beau berea lor, whisky si gin. Consuma toata noaptea, pana la 5 dimineata sau chiar mai tarziu, si sunt dispusi sa aloce pe bautura pana la 200 de euro", a declarat Nicu Pupaza, presedintele Maitre d'Hotel Romania, citat de Mediafax.

El spune ca dintre toti turistii care ajung in Romania, englezoaicele sunt singurele care se straduiesc si chiar reusesc sa ajunga la nivelul consumului de alcool al barbatilor.

Pe locul doi in top sunt turistii rusi, care beau in general vodka sau vinuri si nu sunt atrasi de obicei de bere. "In general, oamenii beau in baruri si cluburi. La restaurant doar mananca si pleaca. Multi rusi vin fara neveste atunci cand vor sa se distreze. Ei merg pe principiul ca nu te duci la festivalul berii cu bere de acasa", a afirmat Pupaza.

El spune cu rusii sunt bautori de cursa lunga, iar in unele cazuri nu au o limita de bani atunci cand consuma alcool si vor sa se simta bine. "Beau si rusoaicele, atunci cand vin cu ei, dar mai moderat. Nu reusesc sa ajunga la performantele englezoaicelor", a mai spus reprezentantul sefilor de sala.

Citeste si:
Arabia Saudita, catre turisti: Daca nu respecta decenta, amendati
Arabia Saudita, catre...

Turistii germani ocupa locul trei in top, alocand pentru bauturi alcoolice pana la 100 de euro pe noapte. "Germanii beau multa bere si bauturi alcoolice digestive. Beau si nemtoaicele, dar nu atat de mult ca barbatii", a afirmat seful Maitre d'Hotel Romania.

Acesta spune ca un loc in top si-ar fi facut cu siguranta si turistii din Republica Moldova, insa acestia nu au din pacate atat de multi bani, pe masura dorintei si potentialului de a consuma alcool. In aceste conditii, locul 4 in clasament este ocupat de romani, care pentru o noapte de stat in baruri si cluburi pot ajunge sa cheltuiasca pana la 50-70 de euro de persoana.

"La romani, conteaza mult sa le placa muzica si bautura, iar atunci consuma. Nu conteaza ca sunt intr-un bar sau un club, sau intr-un restaurant. Pot petrece chiar si intr-un cort, unde canta lautari", a mai spus Pupaza, care a adaugat ca romanii sunt, in general, bautori de bere sau de sprit.

Potrivit datelor Institutului National de Statistica, in primele zece luni ale anului trecut au ajuns in Romania 206.000 de turisti germani, 94.000 de britanici, 24.000 de rusi si 35.000 de vizitatori din Republica Moldova.

Citeste si:
Rusia a cerut SUA sa nu publice convorbirile dintre Putin si Trump
Rusia: Serghei Lavrov a cerut...

Sursa foto: Prieteni care sarbatoresc/Shutterstock.com

Te-ar putea interesa si:


Mai multe articole din sectiunea Lifestyle »



Citeste si
Rusia anunta un nou pas catre "suprematia mondiala"