Consiliul National al Audiovizualului a aprobat difuzarea la radio si TV, in calupurile publicitare, a unui mesaj despre importanta timpului de calitate parinte-copil - "Pentru sanatatea emotionala a copilului dumneavoastra, petreceti cat mai mult timp cu el".

Initiativa venita din partea Itsy Bitsy FM si Autoritatea Nationala pentru Protectia Dreptului Copilului si Adoptie face parte dintr-o campanie ampla de constientizare a parintilor asupra importantei timpului petrecut impreuna cu copilul, care include in acest sens si sustinerea initiativei legislative de declarare a zilei de 1 Iunie zi libera nationala.

Mesajul care a fost aprobat de CNA: "Pentru sanatatea emotionala a copilului dumneavoastra, petreceti cat mai mult timp cu el" va fi difuzat de toate radiourile si posturile de televiziune din Romania in calupurile publicitare si va ajunge la toti parintii.

Intentia este de a-i face pe parinti sa constientizeze faptul ca sanatatea emotionala a copiilor este la fel de importanta ca sanatatea lor fizica.

„Pana nu de mult, sanatatea fizica a unui copil era prioritatea numarul 1. Noile studii demonstreaza insa ca cel putin la fel de importanta este si starea emotionala a copilului. De aceea, credem ca timpul petrecut de parinti cu copiii lor este cel mai valoros sprijin pentru asigurarea confortului emotional al micutilor. Chiar daca uneori asta presupune un efort mai mare din partea parintilor, noi ii incurajam sa petreaca cat mai mult timp cu copiii lor", a declarat Gabriela Coman, presedintele Autoritatea Nationala pentru Protectia Drepturilor Copilului si Adoptie (ANPDCA).

Dupa votul favorabil dat de membrii CNA urmeaza o dezbatere publica de 1 luna si, in etapa urmatoare, masura va fi pusa in aplicare.

“Ma bucura faptul ca, imediat dupa ce Senatul a decis ca 1 iunie sa fie zi libera, am primit un vot favorabil si de la CNA. Trebuie sa tragem un semnal de alarma: copiii au nevoie sa fie cat mai mult timp impreuna cu parintii lor, au nevoie sa se joace, sa vorbeasca, sa faca lucruri impreuna cu ei. Daca un copil nu petrece destul timp cu parintii, acest fapt va avea consecinte grave asupra sanatatii sale psihice si emotionale. Si sunt sigura ca toti parintii isi doresc copii sanatosi si emotional, nu doar fizic”, a afirmat Nadia Tataru, director general Itsy Bitsy FM.

Sursa foto: Monkey Business Images

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Alice Gheorghe
Alice Gheorghe scrie pe domeniul Resurselor Umane (HR) si are o experienta de aproximativ sapte ani in presa scrisa. Pe Wall-Street.ro veti regasi sub semnatura ei stiri, reportaje si interviuri despre subiecte care variaza de la salarii, somaj la recrutare si tendinte in piata muncii.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri