E greu de crezut ca sunt atat de multe restaurante in Bucuresti ai caror chelneri nu stiu, pur si simplu, cum sa vanda nici macar o aluna, daramite cine stie ce mancaruri si vinuri scumpe. Si adesea, cand dau peste astfel de chelneri intr-un restaurant, comand si eu ce cred ca fac mai prost acolo. De nervi, sau din alte motive. Nu au nicio reactie, nu fac nici cel mai mic gest sa incerce sa ma indrepte catre ceva mai bun. Nici macar atunci cand stiu ca voi scrie despre ei...

De obicei, peste cateva zile sau saptamani, dupa ce citesc ce am publicat, imi scrie sau ma suna patronul, sau directorul restaurantului, ca sa imi arate ca au acolo si lucruri mult mai bune decat mi-au dat chelnerii lor. Si ma duc, desigur, pentru ca despre asta e Restocracy.

Asa si cu Isoletta, asadar. Am intalnit un patron destul de tanar si deschis, nu stiu de ce mi-l imaginasem cu totul altfel. Sigur, el stie foarte bine ce si cum gateste bucatarul lui acolo, asa ca am mancat ce e mai bun la Isoletta - ceea ce se vede si in poze, de altfel.

Si informatiile pe care le-am primit de la numerosii lor clienti cu care am vorbit, la fel ca si concluziile pe care le trasesem eu singur, deja, au fost reconfirmate, in foarte mare masura: cu cat mananci la Isoletta feluri de mancare cu produse crude, sau cat mai aproape de starea lor naturala, cu atat mai bine.

Isoletta are produse si materii prime de cea mai buna calitate, din toate categoriile: de la peste si fructe de mare, la legume, paste, uleiuri, trufe, branzeturi si multe altele. Acestea chiar sunt de nivelul unei bucatarii fine, si i-am si bifat la aceasta categorie, pentru asta. Insa cand incepe bucatarul sa intervina asupra lor, nu mai e acelasi lucru. Retetele sunt relativ comune, nu am vazut ceva foarte sofisticat in meniu, care sa imi atraga atentia. Insa au fost bune si foarte bune toate mancarurile, pornind de la calitatea produselor si ingredientelor, repet.

Da, dar ce te faci cand clientii nu numai ca nu asteapta si nu iti cer mancare mai fina si mai sofisticata, chiar daca nici macar nu trebuie sa plateasca in plus pentru asta, ci daca le-o dai tu, din proprie initiativa, se duc in alta parte, unde isi gasesc ei pestele lor in crusta de sare si sosul de ulei de masline? Ei bine, nu stiu sa raspund la intrebarea asta...

Sursa foto: George Butunoiu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ivona Stog
 Ivona este editor web la wall-street.ro din februarie 2018.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri