Iti propui de multe ori sa mananci mai sanatos, sa fii moderat la capitolul alimentatie si sa adopti cat mai multe dintre obiceiurile benefice (sport, odihna etc.) pentru sanatatea ta. Numai ca, undeva la jumatatea drumului, ajungi sa uiti de plan si revii la acelasi stil de viata haotic.

De cele mai multe ori, nu reusim sa ne tinem de un anumit program pentru ca ne gandim ca e prea complicat si ca, oricum, nu vom putea sa-l urmam. Tocmai din acest motiv, cea mai sigura cale catre reusita este sa pornesti cu pasi mici. Asadar, pentru inceput, iti propunem trei obiceiuri alimentare cu un impact semnificativ asupra organismului, deci tot atatea schimbari accesibile, care sa te ajute sa intri intr-un nou ritm.

Ia intotdeauna micul dejun

Acum ca exista atat de multe retete usoare si gustoase, perfecte pentru un mic dejun rapid si satios, chiar nu ar mai trebui sa ratezi cea dintai masa a zilei. Chiar daca esti pe fuga, rezerva-ti macar 15 minute pentru a-ti asigura aportul de vitamine, minerale, proteine si fibre.

Nu doar ca micul dejun iti ofera energie pentru o noua zi, dar te ajuta sa tii sub control senzatia de foame. Daca nu mananci nimic dimineata, vei ajunge sa fii extrem de infometat la pranz si vei fi tentat de tot felul de alimente nesanatoase, pe care le vei consuma intr-o cantitate mult mai mare decat ai realmente nevoie.

Pentru ca aceasta sa nu se intample, incepe-ti intotdeauna ziua cu un mic dejun consistent. Iaurturi cu nuci si seminte, fructe, cereale sau fulgi cu lapte, toast cu avocado si ou, smoothie-uri: sunt atatea optiuni simple si rapide din care poti alege.

Hidrateaza-te corespunzator

Este important sa te asiguri ca bei o cantitate semnificativa de lichide in fiecare zi. Aceasta pentru ca fiecare celula, fiecare tesut si fiecare organ din corpul tau are nevoie vitala de apa. Exista o conventie conform careia sunt recomandate minimum opt pahare de apa in fiecare zi, insa ideal ar fi sa bei lichide cat mai des, chiar si atunci cand nu simti ca ti-e sete.

Sunt multe metode prin intermediul carora iti poti aminti sa bei apa, de la aplicatii care iti trimit notificari la tot felul de sticle-gadget menite sa te faca sa consumi necesarul zilnic de lichide. Nu este deloc un proces complicat, iar hidratarea chiar are un rol cheie pentru sanatatea ta.

Limiteaza cantitatea de zahar si de produse rafinate

Bineinteles, ideal ar fi sa elimini de tot alimentele nocive din regimul tau, dar, dupa cum spuneam mai sus, mai realist ar fi sa incepi cu pasi mici.

Incepe sa gatesti mai mult acasa, mai ales pentru atunci cand ai pofta de ceva dulce: astfel poti controla ingredientele si cantitatile folosite. Acolo unde este posibil, alege alternativa sanatoasa. De exemplu, in loc de zahar, foloseste mierea pe post de indulcitor.

De asemenea, nu uita de aportul zilnic de de fructe si legume. Multe contribuie semnificativ la functionarea corecta a organismului tau datorita vitaminelor, mineralelor si substantelor nutritive pe care le contin. Multe dintre ele contin si zaharuri, asa ca iti pot satisface nevoia de dulce, fiind o varianta excelenta pentru gustarile dintre mese ori desert.

In concluzie, nu trebuie sa faci cine stie ce sacrificii pentru a avea o alimentatie cat de cat sanatoasa si, implicit, un stil de viata echilibrat. Trebuie doar sa incepi cu niste mici schimbari care iti pot aduce beneficii uriase.

Sursa foto: Shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri