Jeff Bezos este fondatorul Amazon, cea mai valoroasa companie de pe Wall Street. Prezent la conferinta Re:Mars, organizata de Amazon in Las Vegas, Jeff Bezos le-a dat sfaturi antreprenorilor care i-au cerut sa faca cateva predictii despre cum o sa evolueze industria tehnologica in urmatorii ani.

Daca esti antreprenor, si mai ales daca esti antreprenor la inceput de drum, este firesc sa vrei sa fii la curent cu directiile in care ar putea evolua industria in care ti-ai deschis businessul. Cum o sa evolueze piata? Cum se vor schimba obiceiurile de consum ale clientilor? Cu ce fel de competitori voi avea de-a face? Sunt intrebari la care orice antreprenor vrea sa gaseasca un raspuns. Orice informatie il ajuta sa inteleaga dimensiunea si specificul pietei la care se raporteaza si, astfel, sa isi faca un plan de bataie. Lucrurile ar trebui sa fie mai simple de atat, marturiseste Jeff Bezos, care, bazandu-se pe experienta proprie, spune ca cel mai important pentru un antreprenor nu este sa prezica viitorul, scrie inc.com. Judecand dupa averea de multe zeci de miliarde de dolari pe care a adunat-o, cred ca ar trebui sa il credem pe cuvant.

CEO-ul Amazon a precizat ca mult mai eficient pentru antreprenori ar fi sa se intrebe "ce nu se va schimba in urmatorii ani?".

Citeste si: Sfaturi de 100 milarde de dolari: ce le spune Jeff Bezos angajatilor sai pentru a mentine echilibrul intre viata profesionala si cea personala

Nimeni nu are un glob de cristal, nici macar Jeff Bezos

"Este interesant, pentru ca cel mai des sunt intrebat despre cum ar putea sa se schimbe lucrurile in urmatorii 10 ani. Foarte rar sunt intrebat despre un aspect care mi se pare mult mai important: ce anume nu se va schimba in urmatorii 10 ani?", a declarat Jeff Bezos, la conferinta Re:Mars, organizata de Amazon.

De ce este mai important sa ne uitam la ceea ce va ramane stabil, in loc sa incercam sa prezicem viitorul? In primul rand, pentru ca este mult mai usor asa. Fara indoiala, Jeff Bezos este un tip destept care isi poate permite sa angajeze specialisti mai isteti decat el, insa indiferent de cat de inteligent ai fi, sa prezici viitorul este o treaba greu de facut.

Pe de alta parte, este mult mai usor sa-ti dai seama care sunt lucrurile care nu se vor schimba prea mult sau deloc pe viitor. "Nu e nevoie sa faci prea mult munca de cercetare. Lucrurile stabile sunt evidente, sunt prea mari, prea importante ca sa nu le vezi", a adaugat Bezos.

In plus, antreprenorii care se concentreaza pe partile stabile isi securizeaza mult mai rapid businessul si pot lucra relaxati la strategii de dezvoltare, fara teama unui viitor nesigur. Bezos spune ca este dificil pentru antreprenori sa tina pasul cu evolutia tehnologica si cu modul in care clientii isi schimba obiceiurile de consum.

"Imi este greu sa imi imaginez clienti care sa vina la mine si sa imi spuna: Jeff, imi place la nebunie Amazon. Mi-ar placea sa-mi livrezi pachetele mai incet. Sau, imi place Amazon, mi-as dori ca preturile tale sa fie mai mari", a declarat Bezos.

Raspunsul la intrebarea "ce nu se va schimba in urmatorii 10 ani" le permite antreprenorilor sa isi organizeze mai bine activitatile. "Poti sa te concentrezi pe dezvoltarea businessului si sa fii sigur ca toata munca si energia pe care le investesti astazi intr-un proiect, oricat de mic ar fi, vor fi rasplatite in anii care vor veni", a concluzionat Bezos.

Citeste si: Jeff Bezos: Raspunde la aceste 12 intrebari pentru o viata de succes

Sursa foto: Agerpres Foto

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri