Ti-l prezint pe Ionut, 35 de ani, care lucreaza in mediul corporate. Astazi a avut un discurs de tinut in fata colegilor, despre realizarile departamentului sau. Totul a decurs bine, colegii au parut interesati si implicati pana spre final, cand, Ionut, intr-o “inspiratie” de moment, spune, pentru a incheia cum se cuvine: “cam asta a fost, va multumesc!”.

Suna cunoscut? Se intampla des in prezentari corporate si nu este finalul ideal. Antrenand sute de oameni pentru a avea impact si a fi memorabili atunci cand tin un discurs, am inteles ca finalul este, de fapt, cea mai importante bucata dintr-o prezentare. Este ca la un film, despre al carui final poti vorbi zile la rand cu prietenii - daca finalul e bun, se inchid paranteze, se creeaza revelatii, se trag invataminte. Exista si vorba, mai mult sau mai putin controversata: un speaker profesionist ar prefera un continut mediu cu un final genial, decat un continut genial cu un final slab. De retinut, continutul in prima situatie este unul bun, insa, atunci cand finalul este unul slab, continutul per total va fi apreciat ca fiind de o calitate mai joasa.

Dar hai sa vedem intai care sunt cele mai des intalnite greseli legate de finalul unui discurs pe care le-ar putea face Ionut:

  • Prima dintre ele este sa nu planifice unul. De multe ori, oamenii nici macar nu se gandesc la cum vor termina speeech-ul si cred ca e perfect acceptabil sa spui “cam asta a fost”, un final care dauneaza grav sanatatii. Practic, vinzi finalul ieftin si spui, printre randuri: “nu a fost mare lucru, iar eu sunt primul care recunoaste asta”.
  • Apoi, Ionut ar putea sa nu antreneze finalul si sa nu bugeteze timp pentru el. “Lasa ca spun eu atunci, pe moment, ceva care va impresiona publicul!”– nu e deloc asa. Inceputul si finalul unei prezentari sunt partile care merita cea mai mare investitie de timp, pentru a deveni automate in momentul de foc – sa le spui dezinvolt, fara sa clipesti, fara a rata nimic din ceea ce ti-ai propus. Inceputul si finalul sunt cele mai vizibile pentru oricine din audienta – te prinzi imediat daca a intrat sau a iesit bine cel de pe scena.
  • O alta greseala este sa deschizi un final si apoi sa intri in alt final – sa ai, de fapt, 2-3 finaluri, ceea ce confuzeaza audienta si dilueaza mesajul cheie. “Apropo, tocmai mi-a venit o idee…”.

“Cam asta a fost, va multumesc” putea fi soarta multor prezentari, daca speakerii nu ar fi investit in antrenament. Este vorba despre practica si despre exercitiu, nu despre talent. Asadar, un final bun este disponibil oricui, daca il cauta si se antreneaza pentru el. Si in public speaking, ca si in alte domenii, exista algoritmi care daca sunt respectati, nu ai cum sa gresesti. Iata cum sa pregatesti finalul in 5 pasi:

  1. Anunta ca vine finalul. Poate fi, de exemplu, printr-o propozitie de genul “In incheiere…”

De ce ajuta? In cazul in care oamenii s-au pierdut pe drum in timpul prezentarii, sunt interesati sa prinda macar finalul. Este un trigger pentru creier, ca sa fie atent.

  1. Foloseste abordarea cerc - faci legatura cu inceputul si inchizi cum ai deschis. Aceasta creeaza impresia de complet, de poveste inchisa frumos. Daca ai inceput, de exemplu, cu o poveste personala, poti face referiré la ea la final, ca sa transmiti mesajul de incheiere
  2. Foloseste sumarizarea si expune-le oamenilor, pe scurt, top 3 idei principale atinse in speech-ul tau
  3. Seteaza un mesaj cheie cu care sa-i lasi pe oameni – esenta intregului discurs
  4. Incheie cu un call to action care sa includa si un beneficiu pentru participanti, in cazul in care iti urmeaza sfatul

Ce fel de finaluri putem folosi? Iata-le pe cele 5 cele mai bune, pe care Ionut le poate folosi oricand intr-o prezentare in compania sa:

  1. Propozitia puternica, ce are scopul de a-i lasa pe oameni meditand la o idee importanta din discurs. Exemplu: https://www.youtube.com/watch?v=Bs4FQoHULKY (primul discurs)
  2. Intrebarea retorica, menita sa ii faca pe cei din audienta sa se intrebe acelasi lucru. Exemplu: Oare ce lucru bun pot spune eu despre competitorul meu? (discursul 2)
  3. Scurta povestioara sau anectoda: https://www.youtube.com/watch?v=r9LCwI5iErE
  4. Un citat care pune discursul inca o data intr-o propozitie. Exemplu: https://www.youtube.com/watch?v=I7ZwEm6u5B0
  5. O poza cu impact

Un final bun te pune intr-o cu totul altfel de lumina si ii ajuta pe oamenii din sala sa extraga esenta discursului tau. Renunta la “cam asta a fost, multumesc” si intreaba-te, in schimb, cu ce vrei sa ramana oamenii dupa cele cateva minute in care te-au ascultat.

Citeste si: 5 idei pentru a incepe un discurs in forta

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri