Compania Viking Cruises a lansat cea mai lunga croaziera din toate timpurile: 245 de zile in jurul lumii, cu vizite in aproape 60 de tari si acostari in 113 porturi din intreaga lume. Chiar daca multi turisti viseaza la o calatorie in jurul lumii, aventura este numai pentru cei cu dare de mana. 124.000 de dolari a costat pachetul turistic pentru un singur pasager.

Vasul de croaziera a plecat din Greenwich, Londra, pe data de 31 august, cu 930 de pasageri la bord, acestia urmand sa fie cazati in 465 de camere. Este cea mai lunga croaziera organizata vreodata, motiv pentru care compania Viking Cruises a facut toate demersurile pentru a fi inregistrata in Cartea Recordurilor. Timp de 245 de zile, nava de croaziera ii va transporta pe turisti catre 59 de tari si 113 porturi din intreaga lume, scrie vancouversun.com.

Nu toti pasagerii care se afla la bordul navei vor face ocolul complet in jurul lumii. Pachetele turistice au fost gandite astfel incat turistii sa aiba posibilitatea sa calatoreasca pe segmente mai scurte. De exemplu, exista tururi de 119 zile, cu plecare din Los Angeles (SUA) si sosire in Londra (Marea Britanie).

Circuitul turistic include Marea Caraibilor, America de Sud, Pacificul de Sud, Australia, Asia, Europa, iar vasul va face opriri in cele mai ofertante destinatii din lume: Rio de Janeiro (Brazilia), Ushuaia (Argentina), Hobart (Tasmania), Ho Chi Minh (Vietnam), Mumbai (India), Luxor (Egipt), precum si multe alte porturi din America de Sud.

In Canada, vasul de croaziera va face opriri in Quebec, Montreal, raul Saint Lawrence, Golful Saint Lawrence, Halifax si multe altele. Din Canada, nava se va indrepta spre Boston.

Atunci cand nu sunt pe continent pentru a descoperi noi destinatii, turistii pot lua parte la o multime de activitati pe care organizatorii le-au pregatit pe vasul de croaziera: sesiuni de inot, jocuri in piscina, cursuri de fitness, masaj si spa, cursuri de dans, petreceri tematice si multe altele.

"De peste 20 de ani le pregatim pasagerilor nostri experiente unice, aventuri de neuitat, iar acum suntem mai mult decat incantati sa anuntam ca am lansat cea mai lunga croaziera din toate timpurile. Le oferim pasagerilor nostri posibilitatea sa exploreze cele mai frumoase destinatii din lume, printr-un program fara precedent in industria de turism", a declarat Torstein Hagen, presedintele Viking Cruises.

Citeste si: Vacante in hoteluri plutitoare: Trei croaziere care te vor ajuta sa descoperi lumea

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri