De la muzee, la planetariu, cu siguranta sunt cateva locatii pe care ti-ai propus sa le vizitezi. Noi iti sugeram cinci astfel de locuri faine de vazut, numai bune pentru o escapa in weekend. Trei dintre ele sunt in Bucuresti, iar celelalte doua in Sibiu si Slanic: Museum of Senses, Muzeul Parfumului, Muzeul de Arta Recenta, dar si Supernova Planetarium si Micro-Folie.

Te-am facut curios? Vezi mai jos povestea fiecarui obiectiv, ce poti vizita si detalii despre programul de functionare si tarife. Distractie placuta!

Museum of Senses - locul iluziilor pentru copiii de toate varstele

Museum of Senses - locul iluziilor pentru copiii de toate varsteleCamere cu oglinzi, incaperi cu susu-n jos si tablouri cu iluzii optice atrag copiii si tinerii in Museum of Senses, deschid de un roman, un slovac si un croat. Museum of Senses este un muzeu al simturilor, in care mirosi, simti si unde ti se explica fenomene simple de fizica, asa cum ar trebui sa se intample la scoala. Poate si de asta, in timpul programului Scolii Altfel sunt zile in care intre 500 si 700 de copii trec pragul muzeului, intra prin oglinda magica, precum Alice in Tara Minunilor si merg prin labirintul oglinzilor, alaturi de un ghid care le explica, pe parcursul vizitei, care sunt principiile de fizica, mecanica si logica care guverneaza fiecare camera.

Muzeul, situat la primul etaj al complexului comercial Afi Cotroceni, a atras deopotriva copii si adulti. Gandit ca un muzeu pentru copii, spatiul cu camere cu oglinzi, tablouri care se misca, incaperi cu susul in jos, usor instagramabile, a atras mult mai multi adolescenti si adulti decat se prevedea. Daca se preconiza ca din totalul celor care vor trece pragul muzeului circa 70% vor fi copii, iar restul se va imparti intre parinti si adolescenti, realitatea este ca intre 50 si 55% sunt copii, 10-15% sunt familii cu copii, iar restul sunt adolescenti. Diferenta fata de celelalte muzee este data de folosirea canalelor de social media in Romania, unde o mare parte din cei care le trec pragul isi publica fotografiile si filmuletele mai putin obisnuite.

Povestea Muzeului Simturilor

Un roman, un croat si un sarb au deschis in 2016 in Ljubljana, capitala Sloveniei, un muzeu al iluziilor. Un an mai tarziu au ridicat cortina in Bucuresti, Praga si Split, iar anul acesta au deschis in Constanta, sub numele de Museum of Senses. Planul este de a deschide, in acest an, in Madrid, iar in anul urmator in Cluj-Napoca, Chisinau si, poate, Istanbul.

Muzeul a fost facut pentru copiii lor, ca acestia sa aiba unde sa vina dupa scoala. De cateva ori pe saptamana, dupa ce termina orele, fiica lui Radu, in varsta de 7 ani, vine in muzeu si chiar ghideaza grupuri de copii. „Pentru ea si pentru copiii nostri am si inceput pe drumul acesta. Ne-am dorit un loc in care copiii sa vina la munca, la mami si la tati, cu zambetul pe buze”, spune Radu Schmitzer.

Citeste AICI mai multe despre Museum of Senses.

Muzeul de Arta Recenta - ultimul muzeu privat din Romania in ultimii 110 ani

Muzeul de Arta Recenta - ultimul muzeu privat din Romania in ultimii 110 aniO cladire neagra, cu o forma bizara, pe Bulevardul Primaverii, numarul 15. Parterul vitrat, pe care se cocoata un corp de caramida neagra, fara geamuri, te poate duce cu gandul la o cladire de birouri, putin iesita din tipare. Sau la casa vreunui milionar excentric, in cautare de intimitate. Este, de fapt, Muzeul de Arta Recenta (MARe), cel mai nou muzeu din Bucuresti si ultimul muzeu privat din Romania in ultimii 110 ani (dupa muzeul Simu, deschis in 1910).

Conceputa ca vila privata in 1939, cladirea originala a fost asociata cu nomenclatura comunista, fiind resedinta temporara a Anei Pauker, ministru de externe si port-drapel stalinist in Romania.

Muzeul de Arta Recenta s-a deschis in octombrie 2018 si este conceput pe bazele unei colectii private de arta, apartinand, in mare parte, lui Roger Akoury, un antreprenor discret, originar din Liban, care a construit in Romania mai multe afaceri in domenii precum farma - Sensiblu sau optica medicala - OPTIblu. Muzeul are atat o colectie permanenta, cat si sase colectii temporare pe an.

Colectia permanenta MARe (care cuprinde 125 de lucrari in prezent) propune o perspectiva unica asupra artei romanesti din perioada dictaturii comuniste (incepand din 1965) pana la Revolutia din 1989, dar si asupra directiilor artistice actuale, fiind surprins procesul de re-modernizare a discursului artistic romanesc dupa renuntarea la ideologia realismului socialist. Aceasta perspectiva este realizata prin pictura, sculptura, instalatie, fotografie, obiect, colaje, arta conceptuala si video.

Mai multe despre Muzeul de Arta Recenta, ce poti vizita si povestea lui,
AICI.

Singurul muzeu de parfum din Romania

Singurul muzeu de parfum din RomaniaMuzeul Parfumului din Bucuresti, deschis in decembrie 2014, este o este o initiativa culturala privata, nascuta din pasiunea pentru parfumuri a lui Val Iacob, proprietarul Beautik Haute Parfumerie.

In Muzeul Parfumului puteti gasi o colectie impresionanta de sticlute de parfum, unele adevarate opere de arta in sine, produse cosmetice, ierbare, desfacatoare de parfum, dar si parfumuri romanesti din diferite perioade, cum ar fi celebrele marci romanesti Macul Rosu, Farmec sau Miraj.

Ce poti vedea la Muzeul Parfumurilor

Un parfum din anul 1852 (cel mai vechi din muzeu) – parfumul „Eau de Toilette” al casei Lubin. In muzeu sunt atat sticla cat cutia originala ale parfumului, iar continutul este aproape intact pentru ca la vremea cand a fost achizitionat dopul s-a blocat si nu a mai putut fi deschis;

Parfumul Gin Fizz creat de Henri Giboulet, pentru Grace Kelly, viitoare printesa de Monaco, in anul 1955. Parfumul cu miros de gin tonic si este inspirat de un faimos cocktail al vremii si este produs si in ziua de astazi;

Parfumul Femme, a caruit sticla este inspiratat de formele feminine. Parfumul a fost creat de catre Edmond Roudnitska si a fost purtat chiar si de Audrey Hepburn.

Parfum Mon Boudoir, preferatul Reginei Maria, un amestec de violete si iasomie, creat de francezii de la Haubigant;

Intrarea este gratuita! Dar mai multe detalii despre Muzeul Parfumului gasiti
AICI.

Micro-Folie, muzeul digital cu sute de capodopere din cele mai mari muzee ale lumii

Micro-Folie, muzeul digital cu sute de capodopere din cele mai mari muzee ale lumiiMicro-Folie, platforma culturala digitala conceputa de Ministerul Culturii din Franta si coordonata de Muzeul Stiintei “La Vilette” din Paris, a fost lansat si in Romania, la Sibiu, in cadrul Sezonului Romania-Franta. Acest concept include un muzeu digital, un spatiu de realitate virtuala si un “FabLab” - loc destinat creativitatii si inovatiei.

Micro-Folie este gazduit de Casa Artelor si a fost gandit ca un spatiu complex de familiarizare cu cele mai importante capodopere gazduite de institutiile de cultura din Franta, dar si ca un spatiu de invatare prin joc. Micro-Folie este implementat in aproape 200 de orase din intreaga lume.

Muzeul digital reuneste peste 500 de capodopere din 12 institutii culturale si muzee nationale din Franta (precum Muzeul Luvru, Centrul Pompidou, Castelul Versailles, Muzeul Orsay sau Filarmonica din Paris). Acest spatiu le permite vizitatorilor sa acceseze, prin intermediul unor tablete, informatii despre picturi, spectacole de balet, dans contemporan, opera sau teatru, piese arhitecturale, obiecte din patrimoniul universal, dar si piese muzicale din repertoriul clasic sau modern.

Toate informatiile stocate in acest muzeu digital sunt in romana si franceza. De asemenea, echipati cu ochelari, telefoane și casti, vizitatorii vor putea accesa aproximativ 40 de video-uri preluate de pe canalele Arte, pentru a experimenta, in varianta 360˚, explorari subacvatice, zboruri pe deasupra muntilor, dar si recitaluri de muzica ori vizite ghidate in muzee importante ale lumii.

Mai multe detalii despre Micro-Folie, AICI.

Supernova Planetarium, cel mai mare planetariu din Romania, in salina Slanic Prahova

Supernova Planetarium, cel mai mare planetariu din Romania, in salina Slanic PrahovaSupernova Planetarium, cel mai mare planetariu din Romania, a fost inaugurat in salina Slanic Prahova la inceputul acestei veri, la 208 metri adancime.

Domul Supernova Planetarium de la Salina Slanic, proiect cu finantare europeana initiat de Telescoape.ro si Asociatia Astronomica Urania din Bucuresti, are cele mai mare dimensiuni din Romania, respectiv diametrul de 16 metri, dar si cel mai luminos sistem de proiectie de rezolutie 4K, cu sursa de lumina laser (24.000 lumeni) fiind in acelasi timp unul dintre planetariile mobile cele mai mari din Europa si din lume, la acest nivel.

Salina Slanic este situata la cca.100 km de Bucuresti, intr-un peisaj de o deosebita frumusete, conferita de zona de dealuri acoperite de paduri de foioase, accesul in localitate fiind asigurat pe drumul national DN1 Bucuresti – Ploiesti si prin microbuze la fiecare jumatate de ora, cu plecare din Ploiesti Nord.

Mai multe informatii despre Supernova Planetariu gasesti AICI. De asemenea, AICI gasesti programul spectacolelor, tarifele si programul de functionare. Sursa foto: franz12/Shutterstock