Accor, unul dintre marii furnizori de hoteluri si restaurante in turism, a anuntat ca se va alatura Initiativei Globale pentru Plastic in Turism a ONU si va elimina toate articolele din plastic de unica folosinta din experienta oaspetilor din hotelurile sale pana la sfarsitul anului 2022.

„Suntem constienti de impactul semnificativ pe care il avem asupra planetei noastre si de responsabilitatea noastra de a crea beneficii concrete pentru angajatii, oaspetii, furnizorii, partenerii si comunitatile gazda”, a declarat Sebastien Bazin, presedinte si CEO, Accor.

Pe langa angajamentul anterior de a elimina toate paiele, betisoarele de cafea si betisoarele de urechi, noua hotarare presupune:

  • Eliminarea accesoriilor a recipientelor de plastic individuale de toaleta, cum ar fi paharele, pana la finalul anului 2020,
  • Eliminarea tuturor articolelor din plastic de unica folosinta din camere, din spatiile de intalniri, din restaurante si din toate zonele de agrement (spa-uri, centre de fitness etc.) pana la sfarsitul anului 2022.

Majoritatea hotelurilor Accor nu mai folosesc paie

Numeroase hoteluri au implementat solutii eficiente si au ales alternative durabile pentru combaterea poluarii, cum ar fi:

  • 94% dintre hotelurile din Accor au eliminat paiele. Restul de 6% (mai ales in China) o vor face pana la sfarsitul lunii martie 2020.
  • 89% dintre hotelurile ibis, lant de hoteluri sub egida Accor, folosesc dozatoare. Aceasta inseamna ca au renuntat la recipientele de plastic de unica folosinta pentru produsele de toaleta. Hotelurile Accor ce apartin familiei de branduri ibis din America Latina vor urma aceeasi initiativa in acest an.
  • Un alt exemplu este Fairmont, un lant canadian de hoteluri de lux, care a adoptat noi standarde de constructie si renovare. Acestea includ dispozitive de filtrare a apei de la robinet in camerele de oaspeti, pentru a elimina complet apa imbuteliata.
  • Brandul „Greet” a fost creat pentru a raspunde noilor exigente ale turistilor, astfel incat este chiar in ADN-ul marcii sa nu foloseasca plastic. La micul dejun nu exista niciun fel de plastic de unica folosinta, iar pentru unt si gem sunt folosite recipiente reutilizabile. In plus, nu exista plastic de unica folosinta in camere si in alte parti ale hotelurilor.
  • Accor intentioneaza sa deschida inca 10 hoteluri Greet in Europa anul acesta.

Accor este un grup lider la nivel global in domeniul ospitalitatii, care ofera experiente in peste 5.000 de hoteluri si resedinte din peste 110 destinatii. Grupul a acumulat expertiza in ospitalitate de mai bine de 50 de ani, rezultand intr-un portofoliu inegalabil de 39 de marci hoteliere, ce variaza de la lux pana la segmentul economy, sustinute de unul dintre cele mai atragatoare programe de loialitate din lume.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri