Grecia rămâne una dintre cele mai căutate destinații, chiar în vreme de pandemie. Pe lângă plajele cu nisip fin, apa limpede, dar și cazările ”ieftine și bune”, așa cum caută turiștii, în general, Grecia surprinde și printr-o serie de muzee, care concentrează câte puțin din specificul elen. Pentru împătimiții de cultură și nu numai, iată cinci dintre cele mai cunoscute muzee din Grecia.

Sursa foto: www.greece-is.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri