Pe internet, inclusiv pe rețelele sociale, apar tot mai multe reclame la fel de fel de produse ieftine promovate de magazine online din Asia. Prețurile sunt atractive, dar dincolo de riscurile evidente legate de conformitatea produselor, trebuie să aștepți livrarea un timp îndelungat. Ne aflăm deja în perioada apropiata Sărbătorilor de iarnă, lunile noiembrie și decembrie fiind foarte aglomerate din punct de vedere logistic pentru firmele de curierat și pentru serviciile poștale.

Așadar, dacă faci acum comenzi internaționale de astfel de produse low cost, alegând transport la costuri rezonabile, există o posibilitate foarte ridicată ca respectivele articole comandate să sosească la tine abia în anul 2021. Deloc convenabil mai ales dacă voiai să le faci cadou sau să le folosești în perioada imediat următoare. Să nu uităm că astfel de produse comandate "de peste mări și țări" trebuie plătite online, în avans, sume ce pot fi blocate chiar și câteva luni până la livrarea efectivă.

Cauți cadouri ieftine de Crăciun? Iată 5 idei de cadouri low cost, cadouri pentru el, pentru ea, pentru prieteni, pentru colegi, pentru orice persoană apropiată - exclusiv variante de produse pe care le poți comanda de la magazine online din România, la prețuri mici, cu livrare super rapidă prin curier. Azi comanzi, zilele viitoare (poate chiar mâine) te va contacta curierul pentru livrare.

1. Ceasuri bărbătești casual sau business, ceasuri de damă fashion

Găsești în magazine online din România o mare varietate de ceasuri de mână (precum cele de la pretzmic.ro) la prețuri uneori neverosimil de mici! Astfel de prețuri sunt de fapt posibile doar în magazine online care reușesc să realizeze volume mari de vânzări, deci sunt foarte populare în rândul românilor care fac cumpărături pe internet. Trebuie selectate desigur acele e-shop-uri consacrate, de încredere, care propun cu adevărat un raport calitate / preț foarte bun la ceasuri bărbătești casual sau de business și la ceasuri de damă fashion - toate acestea, cadouri ideale de Crăciun. De ce un ceas de mână? Pentru că este un accesoriu care punctează la capitolul stil, dar care are și o utilitate practică (indicarea orei și a datei, funcție de cronometru la unele modele), dincolo de partea estetică.

2. Boxe portabile cu diverse funcții

Alege boxe portabile la prețuri chiar și de câteva zeci de lei, dacă le găsești la prețuri promoționale, în campaniile de reduceri. Unele boxe portabile au fel de fel de funcții, fiind gadgeturi extrem de atractive pentru oricine. Sunt cadouri perfecte, mai ales dacă sunt boxe portabile cu sistem karaoke, cu radio FM, conectare bluetooth și USB, input microfon și alte caracteristici utile. Astfel de boxe impresionează și prin design, fiind gadgeturi colorate și interesante, utile în combinație cu smartphone-ul sau tableta, oriunde și oricând.

3. Bijuterii fashion inedite

Nu este nevoie să cumperi bijuterii scumpe pentru a impresiona pe cineva. Dacă ești în cautare de cadouri constând în bijuterii fashion, care atrag prin felul în care arată și nu prin prisma materialelor menționate pe etichete, găsești online coliere, inele, brățări și cercei care pot reprezenta surprize foarte plăcute pentru persoanele dragi din viața ta. Spre exemplu, foarte popular a devenit inelul care "spune" expresia "Te iubesc" în 100 de limbi - cuvinte gravate prin micro-sculptură nano. Puteți vedea totul prin fiecare obiectiv standard pentru cameră foto / smartphone, conform instrucțiunilor.

4. Genți și rucsacuri de damă

Moda este mereu pe placul femeilor, iar prețurile mici fac posibile multe cadouri care să le impresioneze! Se pot comanda online genți de damă și rucsemagacuri de damă de la furnizori importanți la nivel internațional, produse la prețuri neașteptat de mici în raport cu estetica lor elegantă și rafinată. Astfel de produse se potrivesc drept cadouri de Crăciun, dar și ca daruri cu orice ocazie.

5. Bec rotativ proiector multicolor

Tocmai pentru că petrecerile în spații publice vor fi interzise în următoarea perioadă de timp, ai putea să alegi un cadou (pentru tine sau pentru prieteni) care să aducă șansa distracției acasă, în spații private. Nu ai nevoie de o mulțime de oameni pentru o petrecere, ci doar de persoanele foarte apropiate, respectând toate normele pentru protejarea sănătății. Poți alege un bec rotativ tip proiector multicolor, cu tehnologie LED. Ușor de instalat, un astfel de dispozitiv stil gadget va oferi atmosfera de party în orice locație.

.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »


Setari Cookie-uri