Încrederea în sine poate fi crucială pentru succesul carierei tale. Dacă nu arăţi că tu ai încredere în tine şi în abilităţile tale nu te poţi aştepta ca alţii să o facă în locul tău. O atitudine încrezătoare te poate ajuta, de asemenea, să te simţi mai motivat și mai ambițios, dar şi să îţi depășeşti anumite temeri care te împiedică să acţionezi aşa cum ţi-ai dori. Cu toate acestea, poate cel mai important aspect privind încrederea în sine, care este deseori scăpat din vedere, se referă la faptul că acest sentiment te poate ajuta să îţi îmbunătăţeşti performanța și să îţi dezvolți abilitățile.

Dacă şi tu îţi doreşti să te simţi mai încrezător în forţele proprii la locul de muncă, iată câteva aspecte de luat în calcul.

Formare profesională continuă

Dacă vrei să fii un profesionist de top care radiază încredere, atunci trebuie să fii mereu bine pregătit pentru orice provocare. Ca să poţi face asta, nu trebuie să uiţi că în anumite domenii procesul de învăţare nu se termină niciodată. Dacă este şi cazul tău, fă tot ce trebuie ca să beneficiezi de toate stagiile de formare profesională puse la dispoziţie la locul de muncă. Dezvoltarea abilităților pe care te bazezi pentru a-ţi exercita profesia îţi poate afecta încrederea în sine la modul general. Când te simţi bine pregătit şi stăpân pe cunoştinţele tale îţi poţi îmbunătăţi performanțele profesionale și acest lucru poate avea o influență pozitivă asupra creșterii încrederii tale în propria persoană.

O ţinută de succes

Pentru a avea o atitudine încrezătoare, ţinuta pe care o porţi trebuie să fie, pe de o parte, comodă, astfel încât să te simţi relaxat şi gesturile tale să fie naturale, dar şi suficient de elegantă pentru a impune respect. De asemenea, trebuie să ţii cont de politica firmei în legătură cu vestimentația. Dacă ţi se cere să vii în costum, evită să adopţi ţinute informale, dar dacă, de exemplu, la locul de muncă ai un cod vestimentar „business casual”, poţi înlocui jeanşii şi tenişii cu o pereche de pantaloni din stofă şi o pereche de ghete de iarna de barbati de la Deichmann din piele. Cu siguranţă vei arăta mai sofisticat. Îmbrăcămintea de birou este cea care te ajută în conturarea unei imagini de profesionist şi îţi poate influenţa pozitiv încrederea în sine.

Ieşi din zona de confort

Această strategie de dezvoltare a încrederii în propria persoană poate fi dificil de aplicat, dar părăsirea zonei de confort poate fi una dintre cele mai eficiente modalități de a câștiga mai mult respect de sine. De exemplu, dacă te-ai temut întotdeauna să susţii o prezentare în faţa întregii echipe, poţi ieşi în afara zonei de confort oferindu-te voluntar pentru a o face pe următoarea în faţa celorlalţi, împreună cu un coleg. Această variantă te scoate din rutina confortabilă, dar în acelaşi timp îţi oferă susținerea unui coechipier. În plus, concentrându-te pe modul în care susţii prezentarea și pe informaţii, o să îţi poţi înfrunta temerile şi, în general, poţi dobândi mai multă încredere în abilităţile tale profesionale. Ieșirea din zona de confort poate reprezenta, de asemenea, o oportunitate care altfel ar fi fost pierdută, de a avansa şi de a le arăta superiorilor ierarhici ce poţi face.

Inspiră-te de la persoane/personaje pe care le admiri

Nu contează dacă este vorba despre un coleg care iese bine din orice situaţie sau de un personaj fictiv precum James Bond sau Harvey Specter, din serialul Costume, important este să identifici acele atitudini care te fac să îi admiri. Sunt probabil aceleaşi lucruri care crezi că îţi lipsesc ţie. Totuşi, este important să îţi aminteşti că încrederea în sine este ceva ce poate evolua în timp, atât timp cât îţi oferi oportunităţi de dezvoltare şi nu alegi să rămâi limitat de propriile tale gânduri despre tine.

O schimbare semnificativă a imaginii pe care o ai despre propria persoană poate fi un proces de lungă durată. Cu toate acestea, păstrarea consecvenței în acțiunile și planurile de îmbunătățire îţi poate asigura progresul către consolidarea încrederii în sine.

Sursa foto: unsplash.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri