#Localnicii - campania de susținere a antreprenorilor locali inițiată de Kané Group cu sprijinul CEC Bank, în decembrie 2020 - a presupus transformarea unui restaurant de fine dining într-o platformă gândită să aducă împreună micii antreprenori și să încurajeze comunitatea să achiziționeze produse locale de la afaceri locale.

Articol susținut de Kané Group și CEC Bank.

Într-o perioadă incertă pentru afacerile mici și medii din zona ospitalității, ingredientelor locale și design-ului, Kané Group, împreună cu CEC Bank, au creat o mișcare sustenabilă de susținere a noii generații de antreprenori care a revitalizat și valorificat viața în marile orașe din România.

Ce a însemnat 2020 pentru voi?

Răzvan Crișan, Co-fondator Kané Group: Pentru industria horeca, anul 2020 a fost de departe cel mai dificil an imaginabil, dar, în același timp, o lecție despre ceea ce contează cel mai mult. Nouă ni s-au confirmat o serie de lucruri care erau deja evidente: în primul rând că echipele noastre sunt baza business-ului și este foarte important să ai grijă de cei care îți sunt alături, este extrem de important să construiești parteneriate cu furnizori și parteneri care au o viziune comună cu a ta și, mai ales, flexibilitate și adaptabilitate la fiecare pas.

Bogdan Neacșu, director general CEC Bank: 2020 a fost un an complex, plin de provocări, iar pentru industria horeca a fost, într-adevăr, poate cel mai dificil an de până acum. Noi, la CEC Bank, am încercat să fim aproape și să ajutăm în această perioadă absolut toți clienții noștri care au fost afectați în contextul pandemiei. Iar când Răzvan ne-a prezentat proiectul Localnicii, ne-am bucurat să putem ajuta și mai mult afacerile locale. Dacă te gândești că aproape 70% din PIB-ul țării este produs de IMM-uri, iar 10% din numărul total al angajaților din sectorul privat sunt în industria horeca, nu ai cum să nu te apleci și asupra acestui sector. Susținând business-urile locale si economia locală, susții implicit o bună parte din economia țării.

Ce vă propuneți pentru 2021 și pentru proiectul #Localnicii?

Răzvan Crișan, Co-fondator Kané Group: Obiectivul nostru este să continuăm să poziționăm produsele locale ca ceva de foarte bună calitate, o opțiune ideală pentru un cadou sofisticat. Vrem să facem din Cutia cu Localnicii un produs premium care să devină optiunea numărul 1 atunci când te gândești ce cadou să faci. În jurul acestei cutii planul nostru este să dezvoltăm o întreagă infrastructură prin care să generăm vânzări pentru producători locali de calitate superioară.

Bogdan Neacșu, director general CEC Bank (foto): Am intrat în proiectul #Localnicii pe termen lung pentru că ne dorim să susținem economia locală și producătorii locali. Împreună cu echipa Kané avem planuri ambițioase pentru acest an, inclusiv în atragerea și susținerea unor producători locali aflați la început de drum. Dar, mai multe detalii nu voi da din casă în acest moment. Cert este că ne dorim ca acest proiect să crească și, odată cu el, și producătorii și antreprenorii locali.

În același timp ne uităm și cum le putem face viața mai ușoară antreprenorilor și IMM-urilor în ceea ce privește accesarea serviciilor bancare. Urmează să lansăm în acest an produse pentru anreprenori și IMM-uri care pot fi accesate 100% online, de oriunde și fără niciun drum la bancă.

Care este obiectivul campaniei Localnicii și ce gen de producatori locali targetati?

Răzvan Crișan, Co-fondator Kané Group: Obiectivul principal al inițiativei Localnicii este să identificăm produse locale create de antreprenori apăruți în ultimii ani, care au la bază ingrediente de foarte bună calitate, produse ce sunt bine gândite și din punct de vedere al identității de brand și packaging, dar și al filozofiei de business. Credem mult în antreprenorii care sunt responsabili și care au grijă de comunitatea din care fac parte și, tocmai din acest motiv, căutăm să îi cunoaștem cât mai bine pe cei pe care-i alegem sa facă parte din proiect.

Bogdan Neacșu, director general CEC Bank: La CEC Bank, lucrăm în prezent cu peste 120.000 de clienți persoane juridice, iar marea majoritatea sunt afaceri locale, IMM-uri. Cred că este mai puțin relevant domeniul: că este în agricultură, că este producător de dulcețuri sau un restaurant. Ce căutăm și la ce ne uităm este să fie un business sustenabil și să aibă o planificare corectă. Noi oferim soluții chiar și pentru startup-uri, putem să găsim variante în zona de fonduri europene și cofinanțare.

Ce v-a convins să vă alăturați proiectului #Localnicii

Bogdan Neacșu, director general CEC Bank: Între proiectul #Localnicii și strategia CEC Bank există sinergii importante. CEC Bank este una dintre puținele bănci cu capital autohton, iar strategia noastră este să devenim banca de casă a antreprenorilor locali și din acest motiv am fost atrași de proiectul #Localnicii.

Există foarte multe business-uri de succes dezvoltate de antreprenori locali – multe dintre ele în domeniul HoReCa, un domeniu puternic afectat din cauza pandemiei. Suntem printre singurele bănci care ne-am asumat un sprijin susținut pentru acest sector și continuăm să o facem, acum și prin intermediul proiectului #Localnicii.

Trebuie să recunosc că unul dintre lucrurile care m-au impresionat în perioada pandemiei este mobilizarea mediului de afaceri și eforturile pe care le-au făcut pentru a-și ține business-urile în viață. Sectoare întregi – cum este cel al restaurantelor - au avut activitatea închisă sau redusă drastic. Și nu am văzut manageri și antreprenori care să vină și să lase cheile pe masă, toți fac eforturi pentru a-și menține business-urile în viață.

Cum vedeti profilul clientului unui astfel de produs cum e Cutia cu Localnici?

Răzvan Crișan, Co-fondator Kané Group: Cutia cu Localnici este gândită ca un produs premium, o colecție de produse locale de calitate care să devină opțiunea principală pentru a face un cadou inspirat în anumite momente speciale, fie că este vorba de Crăciun, Paște sau zile speciale. Clienții noștri sunt cei care apreciază calitatea și valoarea și care cred, asemenea nouă, că în România există produse de foarte bună calitate, la nivelul oricărui produs din afară.

Bogdan Neacșu, director general CEC Bank: Trebuie să recunosc că sunt și eu unul dintre clienții Cutiei cu Localnici și, la rândul meu, am oferit cadou aceste cutii. Cred că produsele promovate prin intermediul Cutiei cu Localnici se adresează oricărui profil de client. Sunt produse de calitate, rețete inedite, la care poate nu te-ai fi gândit - cum ar fi ciocolata cu pălincă. Fiecare cutie este o surpriză în materie de gusturi și ingrediente și, poate cel mai important, este o surpriză să descoperi atâția producători locali și tineri creativi, sub același capac.

Când am oferit la rândul meu Cutia cu Localnici, cei mai mulți s-au gândit fie la produse românești tradiționale, fie la meșteșugul producătorilor locali. Se așteptau spre exemplu ca în cutia din decembrie să găsească un cozonac. Ei bine, sigur nu este despre asta. Dar este despre gusturi intense care dau dependență și te provoacă să vrei sa descoperi și alți #localnici. Și este mai ales despre recunostință și solidaritate față de producătorii locali, generațiile tinere care se avântă într-o lume a business-ului, deloc ușoară.

3 exemple de antreprenori din Cutia cu Localnici care v-au inspirat

Bogdan Neacșu, director general CEC Bank: M-a impresionat fondatorul Zăganu, care a renunțat la cariera în corporație pentru a se apuca de ceva inedit: bere artizanală și a reușit să construiască un brand cunoscut și iubit. Am apreciat de asemenea vinurile de la Domeniul Bogdan și pe Răzvan Rusu, fondatorul Prăvaliei Idicel care a reușit să ducă produsele tradiționale la un alt nivel.

Răzvan Crișan (foto jos), Co-fondator Kané Group: Personal sunt fanul produselor care se fabrică în micro loturi, acele produse unde creatorul este încă foarte implicat și asta se simte imediat. Evident că fiecare antreprenor are ceva special dar în topul meu personal intră Dulcețurile Naramza, Miros de Miere (lumânări din ceară de albine) și Măr de Bran (suc de mere foarte gustos).

Care sunt rezultatele acestui proiect până acum?

Răzvan Crișan, Co-fondator Kané Group: În primele 2 luni de când a început proiectul, am reușit să vindem peste 10.000 produse de la producători locali și asta ne-a bucurat foarte mult căci este clar că pe măsură ce proiectul nostru va evolua vor crește și vânzările generate.

Mai mult, serialul nostru Localnicii a generat aproape 150.000 views până acum, ceea ce ne reconfirmă faptul că există un interes foarte mare pentru acest segment de piață.

Un mesaj pentru industria ospitalității

Bogdan Neacșu, director general CEC Bank: Este de departe, cea mai mare criză cu care s-a confruntat industria oapitalității și lipsa predictibilităţii în contextul pandemic nu a făcut decât să împingă pe marginea prăpastiei antreprenorii care aveau responsabilităţi majore faţă de angajaţi, contracte în derulare sau investiţii. Acest sector este o sursă de inspirație pentru noi toți. Pentru că a rezistat, pentru că s-a adaptat și s-a reinventat, pentru curaj și pentru ambiție.

Răzvan Crișan, Co-fondator Kané Group: Ospitalitatea ca domeniu, deși a suferit foarte mult, nu va dispărea de pe fața pământului. E clar că, odată cu diminuarea consecințelor și efectelor negative ale pandemiei, oamenii își vor dori mai mult ca niciodată să interacționeze și să iasă în locuri care le sunt dragi. Cred sincer că acei operatori care au concepte de calitate și gândite în jurul unor echipe foarte pasionate vor avea cel mai mult de câștigat.

Care este strategia CEC Bank în privința industriei horeca?

Bogdan Neacșu, director general CEC Bank: Principiul după care ne ghidăm la CEC Bank, este că trebuie să fim alături de clienții noștri la bine și la greu. Anul trecut, în cele mai dificile momente, am încercat să găsim soluții pentru toți clienții noștri, inclusiv pentru domeniile cele mai grav afectate și nu ne-am oprit nicio zi din a finanța industria HoReCa.

Pot nominaliza multe business-uri din această industrie care s-au dezvoltat cu succes înainte de pandemie și care au perspective de revenire în V după reluarea activității. Este o industrie cu un impact economic semnificativ: circa 5% din PIB și circa 400.000 de salariați și care trebuie sprijinită pentru a-și reveni.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri