Hotelurile de renume s-au angajat intr-un soi de razboi care se poarta pe taramul piscinelor cu o serie de \"arme acvatice\", precum suprafete imense de apa, plaje incredibile, sisteme subacvatice de sunet sau peisaje superbe
De la piscina de 6500 de mp de care dispune locatia Le Meridien, din golful Makadi, Egipt si pana la simulatoarele de curenti oceanici ale complexului Hyatt Regency din Maui, hotelurile din intreaga lume urmaresc sa impresioneze si sa atraga cati mai multi turisti, combinand o multitudine de facilitati sau inovatii.

Masura calitatii unei piscine este, in mod cert, o problema extrem de subiectiva. Unii prefera imensitatea, altii cauta imitatii ale plajelor naturale, cu tarmuri nisipoase si valuri, iar pentru multi, facilitati precum baruri sau cabane de lux, situate chiar in piscina, sunt extrem de importante. In topul preferintelor se afla, insa, privelistea, orientata, in mod ironic tot catre apa, a marii sau a oceanului.

Un numar redus de turisti cauta, insa, altceva, cum ar fi petreceri in piscina, hotelul Hard Rock din Las Vegas fiind destinatia perfecta pentru acestia. Prin cei aproape 20.000 de mp de apa in doua piscine care comunica intre ele printr-o laguna, complexul este gazda unei petreceri cunoscuta sub numele de Rehab, ce are loc in fiecare sambata, din mai pana in septembrie.

De multe ori chiar piscina este cea care aduce vizitatorii intr-o anumita locatie, asa cum este cazul hotelului Baltimore, a carui intindere de apa ce atinge 2000 de mp si inghite peste 3 milioane de litri, este principala atractie a complexului de mai bine de 80 de ani.

Ispititi de asemenea oferte, multi ar putea fi tentati sa isi petreaca intreaga vacanta fara a pune piciorul nici macar o data in apa marii sau a oceanului. Insa nu totul se invarte in jurul apei, ci exista numeroase alte aspecte care starnesc interesul, precum ceea ce se afla langa, deasupra sau dincolo de piscina.

Topul celor mai tari 10 piscine de hotel, intocmit de ForbesTraveler, arata astfel:

Intercontinental Hong Kong

Top 10, piscine incredibile
La Casa Que Canta, Zihuatanejo, Mexic

Spectaculoasa "piscina a infinitului" este considerata un adevarat monument, cu sezlonguri incorporate si cu o incredibila priveliste a Pacificului. Mai exista o piscina, de data aceasta una cu apa sarata, care pare a fi o continuare a oceanului, caci se apa se varsa in cascada in imensitatea Pacificului. Aceasta este inconjurata de formatiuni stancoase, iar legatura cu piscina principala este facuta printr-un jacuzzi. Hotelul pune la dispozitia clientilor sai cateva apartamente, Private Pool Suites, ale caror terase sunt dotate cu piscine private.

Hotelul Biltmore, Coral Gables, Florida

Insumand mai mult de 3 milioane litri de apa intr-o suprafata de 2000 de mp, piscina hotelului Baltimore este recunoscuta drept cea mai mare piscina din partea continentala a Statelor Unite. Vechea platforma de sarituri a fost reamenajata si transformata intr-o cascada pe mai multe niveluri, care se revarsa in fata unui restaurant cu specific frantuzesc.

Hotelul-Casino Hard Rock, Las Vegas, Nevada

Cei care se afla in cautarea unei locatii linistite si rafinate, vor trebui sa se reorienteze, Hard Rock fiind sinonim cu excentricitatea. Renumele Las Vegasului nu putea sa nu-si puna amprenta, dovada stand in acest sens mesele de blackjack si barurile amplasate chiar in centrul piscinei, destinatia perfecta pentru distractie la maxim.

Bacara Resort & Spa, Santa Barbara, California

Acest superb hotel din insorita Californie imbina elemente din vechiul stil hollywoodian cu trasaturi sic mediteraneene. Cele trei piscine de care dispune (fara margini) se evidentiaza prin unul dintre cele mai importante atribute in domeniu, si anume locatia. Experienta oferita de Bacara Resort & Spa este una incredibila, si se datoreaza, in special, unei privelisti magnifice, dar si celor 26 de vile care coboara catre ocean.

St. Regis Resort, Bora Bora

Top 10, piscine incredibile
Paradisus Riviera Cancun, Mexic

Cele trei piscine ale hotelului se afla intr-un spatiu ce recreaza un sat vechi mayas, fiind inconjurate de cateva zone de tratament in aer liber, unde poate fi experimentata traditionala baie mexicana cu abur, cunoscuta sub numele de Temazcal. Iar cei care prefera inotul in apa sarata, au posibilitatea sa-si indeplineasca aceasta doleanta in apele marii ce stropesc plaja privata a hotelului de 1,5 km.

Blue Lagoon, Islanda

Nu e chiar o piscina de hotel, dar este cu adevarat irezistibila ispita statiunii geotermale Laguna Albastra, situata la cateva minute de centrul capitalei islandeze si, implicit, de hotelurile de aici. Imensa piscina este inconjurata, in functie de anotimp, de lava sau zapada, si ofera senzatii extraordinare prin oricare dintre tratamentele luxoase pe care le pune la dispozitia celor dornici.

Le Meridien, Hurghada, Golful Makadi, Egipt

Piscina de 6500 mp ce inconjoara celebrulul lant hotelier Le Meridien, este considerata cea mai mare din intreg Orientul Mijlociu si printre cele mai frumoase din lume.

Hyatt Regency, Kaanapali, Maui, Hawaii

Piscina de aproximativ 2000 de mp, inconjurata de plante tropicale, de cascade si formatiuni de lava, reprezinta una din principalele atractii ale hotelului. Aceasta dispune de un bar, situat intre doua cascade si la care se poate ajunge numai inot, de o mini piscina pentru copii prevazuta cu o plaja artificiala, lagune care simuleaza curentii oceanici creand impresia de flux si reflux, o pestera subacvatica secreta, si un pod de franghie.

Articol publicat in YourMoney, supliment de business lifestyle editat de Wall-Street
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri