Santiago Kitchen nu înseamnă bucătărie sud americană, din Santiago de Chile, cum s-ar gândi mulți, ci restaurantul cu bucătărie filipineză al unei făpturi exotice cu acest nume, Bella Santiago, despre care am citit că o poți găsi în televizor și pe Internet, dacă știi unde să cauți.
E un restaurant mic în Strip Mall, în Tunari, imediat după Șoseaua de Centură a Bucureștiului, dacă vii dinspre Pipera și Voluntari. E un mall mititel, sunt vreo trei restaurante acolo, un hotel și alte câteva mici comerțuri. Plus o cofetărie cu câteva prăjituri în galantarele mai mult goale, sora mai mică a restaurantului, cu același nume exotic și ea, Santiago Cake Shop.
Înăuntru am văzut un salon destul de strâmt, însă toată lumea stătea pe o terasă acoperită cu o folie de plastic sub care nu prea mi-ar veni să stau, așa că m-am bucurat când am văzut două mese libere dincolo de nailon, puse chiar pe trotuar.
Cine nu cunoaște bine bucătăria filipineză, și bucătăriile asiatice, în general (eu fiind printre aceștia foarte mulți), nu ar înțelege nimic din meniu dacă nu ar vedea pozele mâncărurilor, și, mai ales, descrierile detaliate ale produselor și ingredientelor. Am avut o tentativă să cerem detalii de la chelneriță, dar nu avea nici cel mai mic chef de așa ceva, așa că ne-a pus meniul în brațe și dusă a fost.
Citeste si:
Am luat câteva feluri la întâmplare. Bicol Express, adică o carne de porc gătită cu lapte de cocos, ardei iute verde, bagoong (ingredient filipinez), ceapă, usturoi, apoi Lumpiang Shanghai vegetables, acele obișnuite pachețele cu legume: ceapă, varză, morcovi, usturoi, fasole verde, sos de stridii, sos de soia, germeni de fasole, Pork Pancit Canton Guisado, egal tăiței din orez cu ou, carne de porc, morcov, varză, țelină, în bulion de pui, sos de soia și lămâie și Pui Shanghai, ca acela pe care îl știm bine de la chinezi, încă de când eram mici.
Noodles din orez au fost foarte bune – ca de fiecare dată când le găsesc la restaurantele asiatice, de altfel. Și celelalte mâncăruri au fost bune, însă nu era deloc mâncare fină, ba dimpotrivă, presupun că e bucătăria lor populară, ce mănâncă asiaticii zi de zi, săraci și nesăraci deopotrivă. Sosul de la porc a fost interesant, bun de mâncat cu orez, puiul pane și pachețelele la fel ca acelea pe care le mănânci în orice restaurant chinezesc sau asiatic din oraș. Pachețelele de primăvară, cu legume, par să vină toate din același loc, la cât de perfect rotunde arată și cât de milimetric potrivite la mărime.
Citeste si:
Cred că serviciul va rămâne singurul lucru de care ne vom aduce aminte multă vreme de la Santiago Kitchen, cu o chelneriță care nu ar avea ce căuta în niciun loc în care se lucrează cu publicul. Și foarte lent. Dacă nu am fi fost atât de departe de București, cu siguranță că nu am fi rămas acolo.
Prețurile sunt rezonabile, cu 2-300 de lei poți avea o masă întreagă în doi, și cu o sticlă de vin nu foarte ieftină. Lume cât să umple mica terasă cu plastic înfoliată. Vreo două grupuri mai măricele, cu niște trăsături distinctive, pe care nu le-am întâlnit aproape niciodată în restaurantele din oraș la care merg eu.
Ca nespecialist, așadar, am pus Santiago Kitchen în grupul restaurantelor cu mâncare populară asiatică, pe care nu prea o poți distinge dacă nu ești cunoscător, că e vietnameză, thailandeză, filipineză sau balineză. Mâncare bună la gust, la portofel neusturătoare. Nu e ceva pentru care să recomand cuiva din București să se suie în mașină și să consume multă benzină până acolo, spre a mânca așa ceva în mod expres, dar dacă sunteți pe aproape, de ce nu….
Citeste si:
Sursa foto: George Butunoiu
Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »
Te-ar putea interesa și:
