În iulie s-a deschis Adamo pe Șoseaua Nordului, în locul lui La Fattoria. Care s-a redeschis și el, aproape în același timp, dar acum ceva mai aproape de lac, lângă Isoletta, unde era înainte restaurantul turcesc Harem.

Au făcut multe renovări, au schimbat și configurația salonului, au reamenajat terasele. Totul arată foarte bine acum – adică mult mai bine decât era înainte, la La Fattoria. Terasa din spate e acoperită, e foarte mare, au aproape 300 de locuri în tot restaurantul.

Nu-mi mai aduc aminte meniul de la La Fattoria, și nici chelnerii, mă duceam foarte rar acolo pentru că nu-mi plăcea de ei – nici mâncarea, în mod special, și nici serviciul. De aceea nu pot confirma sau să-i contrazic pe cei care spun că noul Adamo by MRS Residence, pe numele lui complet, a preluat aproape integral si meniul și personalul de la predecesorii săi.

Cât privește mâncarea aceea din bucătăria tradițională italiană, nu denumirea ei sau rețeta fac diferența, ci calitatea produselor și a ingredientelor. Și, mai ales, priceperea și seriozitatea chefului. Adamo par să nu facă compromisurile celor de dinainte. Mâncarea e bună, în general, bine făcută și prezentată. Supa de praz, puțin cam sărată, nu e încă specialitatea bucătarului, dar sper să învețe repede cum se face, că nu e greu. Și să nu mai ardă crutoanele. Porcul Mangalița a fost bun. Pastele mie mi-au plăcut, însă lui Bogdan mai puțin…

Prețurile foarte mari, făcând din Adamo unul dintre cele mai scumpe restaurante din București – cam la fel cum e și La Fattoria acum. Au duplicat meniul, pentru moment, dar au avut grijă să nu replice și prețurile. Așa că o supă de pește costă 91 de lei la Adamo, dar numai 90 la La Fattoria. Prin urmare, e bine să vă asigurați că aveți pe card cel puțin 5, 600, 700 de lei când mergeți acolo cu gândul la o masă în doi, cu o sticlă de vin bun.

Adamo by MRS Residence e un restaurant bine făcut, de către niște arhitecți buni, cu materiale și mobilier de calitate, cu banii unor oameni care știu bine cum merg lucrurile în această industrie. Dacă ei au făcut un restaurant scump, înseamnă că știu sigur știu că vor fi destui bucureșteni încântați să mănânce mâncare scumpă. Așadar, Adamo va fi alt restaurant de succes al marelui Parc Herăstrău…

Sursa foto: George Butunoiu

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri