60% dintre români sunt de părere că fotbalul este un sport exclusiv masculin, plasându-l în aceeași categorie cu sporturile de contact și body building-ul. Ei cred, de asemenea, că gimnastica, voleiul și patinajul sunt sporturile în care femeile ar fi mai potrivite, conform unui studiu național realizat de Cult Research. Din aceeași cercetare aflăm și că 75% dintre români consideră că femeile nu pot să facă sport la același nivel cu bărbații și doar 2% dintre aceștia cred că femeile pot să facă performanță în fotbal.

Pentru a schimba aceste percepții, Head&Shoulders, brandul P&G care încurajează consumatorii să aibă încredere în ei pentru a depăși provocările zilnice, devine susținătorul oficial al Echipei Naționale de Fotbal Feminin a României și lansează campania locală Performanța este genul tău!, prin care își propune să transmită tinerilor să nu lase nimic să stea în calea visului lor și, totodată, să contribuie la schimbarea percepției românilor în legătură cu egalitatea de gen în sport.

„Percepția genului în sport este determinată, pe de o parte, de atitudinea consumatorilor față de sport (și asocierile pe care aceștia le fac cu diverse sporturi), iar pe de altă parte, de nivelul de promovare în mass media al diferitelor sporturi. În ciuda îmbunătățirilor aduse egalității de gen în sport, sportivele încă se confruntă cu numeroase obstacole care țin de stereotipurile de gen existente în societatea românească”, spune Paul Acatrini, Director de Cercetare al Cult Research.

Video-ul campaniei, care o aduce în prim plan pe Teodora Meluță, fundaș în Echipa Națională de Fotbal Feminin, ne arată încercările prin care trec sportivii atât pe teren, cât și în afara lui – de la pregătirea zilnică, până la stresul dinaintea unei confruntări importante, subliniind ideea că performanța se construiește cu determinare, antrenament și anduranță indiferent de gen.

„Să ajungi acolo unde îți dorești presupune multă muncă și determinare, în fiecare zi. Doar asa îți poți îndeplini visul, acela de fi cea mai bună versiune a ta în domeniul în care activezi. Mă bucur să fac parte din această campanie și îmi doresc să înțelegem că sportul este pentru toți, nu doar pentru femei sau doar pentru bărbați″, a spus Teodora Meluță, jucătoare în echipa Națională de fotbal feminin a României.

Performanța este genul tău! este campania prin care vrem să schimbăm percepții și să oferim, nu doar atleților, ci tuturor oamenilor care ating performanța, meritele cuvenite. Din păcate, egalitatea este limitată de prejudecăți, de aceea, ne transformăm vocea noastră într-o forță a binelui, sperând să încurajăm discuțiile deschise, să influențăm atitudini și într-un final să celebrăm egalitatea de gen. Ca mamă a unei talentate fetițe de 5 ani, de care sunt foarte mândră, și fiind eu însămi un crossfitter pasionat, acestea sunt valorile fundamentale alături de care mi-ar plăcea să crească fiica mea și de aceea sunt în mod deosebit de mândră că putem face un pas mic către ceea ce sper să devină o societate mult mai deschisă″ , declară Ileana Cociaș, Senior Brand Director P&G.

Head&Shoulders, șamponul numărul 1 în lume*, își respectă misiunea de a oferi performanță zi de zi prin intermediul produselor sale, folosite de milioane de consumatori din întreaga lume. Iar alături de Federația Română de Fotbal, prin inițiativa Performanța este genul tău!, Head&Shoulders continuă să susțină o lume fără prejudecăți, cu oportunități egale.

*calcul P&G bazat pe datele raportate din vânzările externe anuale pentru categoria de șampon, în perioada iulie 2018 – iunie 2019. Copyright (C) 2019, compania Nielsen.

Despre Procter & Gamble

P&G deservește consumatori oferind unul dintre cele mai puternice portofolii ce include branduri de încredere, de calitate și superioare precum Always®, Ambi Pur®, Ariel®, Fairy®, Gillette®, Head & Shoulders®, Lenor®, Oral-B®, Pampers®, Pantene® și Tide®. Comunitatea P&G desfășoară operațiuni în aproximativ 70 de țări din întreaga lume. Vă rugăm să vizitați http://www.pg.com pentru noutăți și informații suplimentare despre P&G și brandurile sale.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.
Setari Cookie-uri