Atunci când servești masa în familie, nu ții prea mult cont de etichetă, de faptul că trebuie să așezi într-un anumit fel tacâmurile și paharele și multe alte detalii. În schimb, lucrurile se schimbă foarte mult atunci când avem invitați de seamă la masă, și unde vrei ca totul să fie perfect, pornind de la preparatele delicioase, dar și respectarea regulilor de etichetă. Pentru a afla mai multe despre acest aspect, avem pentru tine și câteva recomandări.

Aranjarea tacâmurilor

Probabil știai deja că tacâmurile se aranjează de la interior spre exterior, în ordinea felurilor de mâncare pe care urmează să le servești. În stânga se regăsesc întotdeauna furculițele, iar în dreapta cuțitul – cu lama spre interior și lingura. Respectând ordinea felurilor de mâncare, lingura este cea care vine înaintea cuțitului, deoarece supa este cea care se servește prima. Întotdeauna lingurița pentru desert, sau poate chiar furculița, este amplasată în fața setului de farfurii.

Locul la masă

Este bine ca fiecare invitat să aibă locul său la masă bine stabilit, pe care eventual îl poți delimita mai ușor cu un suport pentru farfurii. Dacă nu vrei să folosești așa ceva, atunci ai grijă ca tacâmurile și farfuriile folosite să fie așezate central, raportat la fiecare scaun.

Da, este adevărat, experienta culinara nu trebuie neglijata, ea poate fi speciala cu farfurii potrivite, după cum sunt de părere specialiștii în domeniu. De regulă, între invitați trebuie să se afle un spațiu de minim 50 de centimetri, pentru ca fiecare să nu se simtă stânjenit în manevrarea tacâmurilor atunci când îți consumă delicioasele preparate pregătite cu acest prilej.

Cum amplasezi paharele

Paharul pentru fiecare invitat trebuie așezat în zona din dreapta, sus, chiar față în față cu cuțitul. De asemenea, dacă se servesc mai multe feluri de băuturi, paharele sunt așezate în linie, în ordinea în care urmează să servești lichidele.

Setul de farfurii

Fiind vorba despre o masă festivă, este important ca și setul de farfurii pe care îl folosești să fie unul de o foarte bună calitate. Întotdeauna ele se aranjează de sus în jos, iar pentru a-ți fi mai ușor am alcătuit și un mic ghid pentru tine.

  • Aperitivele

Cel mai bine este ca pe masă să așezi platouri cu aperitive, din care fiecare invitat să se servească după bunul plac. Prima farfurie din dreptul invitaților tăi trebuie să fie în acest caz una mică, special dedicată servirii acestui gen de preparate. De pe un platou cu aperitive nu trebuie să lipsească mezelurile de bună calitate: pastramă, jambon, anumite tipuri de cărnuri feliate; brânzeturi care se pot felia direct pe platou, obligatoriu un preparat tartinabil și mici accente de gust: felii de fructe, măsline, legume feliate fin, nuci și tot ceea ce le permite invitaților tăi să încerce să amestece mai multe arome.

Întotdeauna, la aperitiv sunt servite acel tip de băuturi care curăță vălul palatin, pentru ca invitații tăi să poată aprecia gustul fiecărui preparat în parte. Acum este momentul ca pe masă să se afle paharele cu vin sau apă.

  • Supa

Din teama de a nu greși, multe persoane, atunci când organizează o masă festivă, renunță de a mai servi supă. Cu toate acestea, specialiștii sunt de părere că ea nu trebuie să lipsească. Bolul rezervat acestui preparat trebuie să se afle între farfuria mică rezervată pentru aperitive despre care ți-am amintit mai sus, și farfuria mare, întinsă, de unde se servește felul principal.

  • Vedeta mesei: felul principa

Din setul de farfurii, cea rezervată felului principal este cea mai întinsă și mai mare, și care trebuie amplasată ultima. Dacă drept garnitură la felul principal al optat pentru o salată delicioasă, ai două opțiuni pentru a o servi. Fie că o montezi separat, pentru fiecare invitat, în boluri individuale, sau și mai simplu, așezată într-un bol mare, pe mijloc, iar fiecare dintre oaspeții tăi își vor alege cantitatea pe care consideră că o pot consuma cu acest prilej. Ai grijă să ai o cantitate suficientă, deoarece este un mare minus pentru tine ca aceasta să se termine înainte să ajungă la toți invitații.

  • Desertul

Și, în sfârșit, a venit și vremea pentru ceva dulce, desertul de final. De regulă, acesta este însoțit și de o ceașcă de cafea, despre care se știe că este un bun digestiv de final. Ai grijă să nu lipsească de pe masă lingurița sau furculița pentru servirea desertului.

Decorațiunile pentru masă

În afară de fața de masă perfect curată și călcată, vesela, tacâmurile și paharele fără nicio urmă de murdărie sau pată, o masă festivă nu este completă dacă nu te preocupi așa cum trebuie de decorarea ei. Evident, acestea diferă în funcție de situația sau evenimentul cu care este organizată această masă cu invitați de marcă. De Sărbătorile Pascale sau de Iarnă, elementele de decor sunt ceva mai simplu de procurat, pentru că se găsesc din abundență la magazinele de profil. În rest, poți opta pentru mici aranjamente florale sau de fructe, aranjate frumos pe masă, pentru mici accente care fac diferența.

Atenție însă, ai grijă ca aceste decorațiuni să nu ocupe prea mult din spațiul de pe masă, astfel încât invitații să nu mai aibă parte de acel spațiu despre care îți aminteam la început. De asemenea, nu trebuie să fie nici foarte voluminoase, încât oaspeții să nu mai poată comunica între ei.

Nu folosi plastic la o masă festivă

Întotdeauna la o masă festivă tacâmurile, farfuriile și paharele trebuie să fie din același set și niciodată nu trebuie să folosești vreun element din plastic.

sursa foto Pexels.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri