Când sarcina de îndeplinit este reamenajarea spațiului de birou - fie de acasă, fie de la serviciu, aliatul nelipsit al oricăruia sunt tablourile canvas motivaționale. Prin ce se recomandă și ce le face atât de populare? Oricine are și zile mai puțin bune, iar un mesaj motivațional poate fi artificiul care să schimbe situația de 360°.

Lipsa de idei sau pur și simplu nepriceperea când vine vorba de o schimbare de decor în spațiul de birou devin de domeniul trecutului pentru cei care descoperă portofoliul e-shop-ului DECOSTICK. Amenajarea biroului, respectiv a zonei de lucru se poare realiza simplu și ușor, alegând tabloul/tablourile canvas potrivite.

Tablourile motivaționale, completarea de care orice birou are nevoie

Acestea trebuie să rezoneze cu proprietarul spațiului de birou, să se alinieze preferințelor fiecăruia vizavi de cromatică, dar și de alte astfel de caracteristici. Pentru unii inspirația vine din simplitate, iar aceasta poate fi definită de culorile pale, ce induc meditația. În schimb, alte persoane trec instantaneu printr-o schimbare de dispoziție la vederea unui tablou viu colorat, expresiv. Pentru că gusturile nu se discută, e-shop-ul menționat că dispune de atâtea opțiuni câte preferințe există.

Mai mult decât atât, iată care sunt câteva dintre aspectele ce recomandă linia de tablouri canvas motivationale ce stau sub semnătura DECOSTICK în detrimentul altor variante oferite de piața de profil.

  • pentru că fiecare detaliu contează, produsele acestui brand - în număr de peste 600 de modele, sunt printate on demand, astfel că fiecare în parte beneficiază de o atenție sporită în momentul producției.
  • diversitatea de stiluri și mesaje face ca amenajarea birourilor să fie floare la ureche - fiecare are libertatea de a opta pentru cele care i se potrivesc.
  • coșurile de cumpărături ale departamentelor de marketing și HR includ mereu tablouri canvas motivaționale, deci sunt deja un reper pentru publicul larg și o alegere frecventă.
  • expunerea unui tablou (sau a mai multora) în birou sau zona de lucru este suficientă pentru a schimba ”aerul” din încăpere, iar asta se datorează calității finisajelor, a culorilor ce sunt realizate cu un echipament special.
  • sunt completate de cadre din lemn de brad, un detaliu deosebit, care nu face decât să ofere finalitate procesului de amenajare.
  • sarcina de reamenajare a birourilor nu suferă întârzieri întrucât la DECOSTICK livrarea se face mereu super rapid.
  • noutățile sunt la ordine de zi în acest magazin online, care încarcă constant produse pe site - menținând astfel vie atenția publicului său.

Un magazin de specialitate poate naște o pasiune pentru astfel de obiecte acolo unde nu a existat un astfel de interes. Totul ține de echilibrul care există între calitatea materialelor folosite, a culorilor, modelele expuse, dimensiunile acestora, stilul în care sunt realizate.

Oricine poate dobândi echilibru vizual în spațiul de birou, conturând frumos armonia acestuia cu ajutorul tablourilor canvas motivaționale potrivite. Iată deci de ce DECOSTICK devine reperul publicului larg atunci când misiunea de îndeplinit vizează amenajarea spațiilor de birou. Acestea sunt îndrăgite de oricine pentru puterea lor de a încuraja acțiunile pozitive și perseverența în îndeplinirea obiectivelor!

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri