Berea artizanală începe să fie preferată de tot mai mulți români – atât ca băutură, cât și ca afacere. Igor Leșan, care vinde, prin stația RomBeer, zeci de tipuri de bere artizanală, a analizat piața acestui produs pentru wall-street.ro.

Piața de bere craft a atins, la nivel global, aproape 100 de miliarde de dolari, fiind însă trasă în jos de pandemie, iar estimările indică că s-ar putea dubla în 2028. Cum deosebim însă o bere craft?

Ce este o bere craft

”În multe cărți există un factor eliminatoriu – diferența între o bere craft și una ne-craft este considerată a fi producția până în 30.000 de litri. Ceea ce nu este foarte adevărat, o bere corectă, craft, o poți scoate în cantități mult mai mari, doar investiția în producție este mult mai mare. O bere, ca orice produs fermentat, are nevoie de un timp de fermentare. Timpii aceștia de fermentare necesită investiție în depozitare – acolo încep problemele. Cu cât e mai mare investiția în producție, cu atât poți scoate o bere mai de calitate și în cantități mai mari”, spune Igor Leșan.

Răbdarea este principalul ingredient al unui berar, explică el. Un berar trebuie să fie consecvent, astfel ca berea pe care ai băut-o acum 5 ani să fie la fel și acum. Aceasta este și marea diferență între producția de bere și cea de vin.

Citește și: Românii beau mai puțină bere și renunță la PET în favoarea sticlei. De ce avem totuși mai mulți producători față de 2020

La nivelul României, consumul este încă redus, reprezentând un procent mic din piață. Dar există o creștere anuală de 50%, chiar dacă această a fost temperată de pandemie. Iar potențialul există, pentru că, așa cum spunea producătorul berii Sikaru într-un interviu wall-street.ro, ”găsești bere industrială, fără gust, făcută de multinaționale. [... ]Oamenii vor să se întoarcă la ceva natural, cu gust, tradițional”.

Distribuția, marea problemă a berii craft

Antreprenorul identifică două mari probleme ale berii craft în România. În primul rând, canalele de distribuție – fiind nefiltrată, nepasteurizată, ea are nevoie de lanț frigorific pe tot parcursul distribuției. Al doilea este prețul, mai ales cel din HoReCa, unde există alte adaosuri – astfel că revenim practic la problema canalelor de distribuție.

Cuiva care vrea să-și deschidă o micro-berărie îi recomand să aibă capital și, mai ales, răbdare.
Igor Leșan, proprietar Stația RomBeer

În momentul de față, un producător mic de bere are 4 canale principale de distribuție. Primul este HoReCa, care a fost destul de afectată de pandemie. Al doilea canal sunt hipermarketurile și supermarketurile, dar acolo este destul de greu să intri și să te menții pe rafturi, dat fiind specificul producției de bere craft. Există riscul ca un lot să nu corespundă standardului berarului și atunci acesta renunță la lot – ceea ce oprește lanțul de livrări prevăzut în contractul cu magazinul respectiv.

A mai existat un canal până în 2019, și anume târgurile dedicate berii craft. În 2019 au fost 13 târguri mari de acest fel, apoi a venit pandemia, dar domeniul și-ar putea reveni în 2022. Al patrulea canal, pe care îl au doar 7 producători de bere craft din 72 este acela de a-și deschide localuri proprii – și există deja exemple la Iași, la Cluj, dar și în București.

Cum ar putea crește producția de bere craft în România

Stația RomBeer este un concept care ar rezolva această problemă, tăind etapele. ”În orice afacere este bine să descoperi nișa lipsă; asta am făcut eu. În 2016 am descoperit veriga lipsă în lanțul de distribuție a berii craft în România”, spune Igor Leșan.

În 5 ani, antreprenorul vrea să deschidă 702 ”stații” pe teritoriul României, dar caută investitori, inclusiv la ”Imperiul Leilor”. ”Ai nevoie de cineva puternic lângă tine, care vine și cu capital, dar și cu experiența din spate”, spune el.

Dacă în vin 80% e natura și 20% intervenția omului, în bere e invers: 80% intervenția omului, talentul berarului, și doar 20% este natura.
Igor Leșan, proprietar Stația RomBeer

Pe de altă parte, în momentul de față nu ar există suficientă bere craft pe piață pentru 700 de magazine. Dar avantajul acestui domeniu este că fiecare producător își poate dubla producția în 3-6 luni. Cu cât s-ar deschide mai multe magazine, cu atât producătorul și-ar putea suplimenta producția. De asemenea, magazinele se pot concentra pe producători din zonă, în condițiile în care peste 90% din consumul de bere pe plan mondial este consum de bere locală.

Istoria ”fenomenului” numit bere artizanală

”Berea craft are o istorie destul de recentă. Fenomenul, pentru că este un fenomen, a pornit în 1962, în Statele Unite. S-a dezvoltat foarte bine pe continentul american, apoi a venit în Europa. În România a parcurs aceiași pași ca pe plan mondial, doar că a ars foarte multe etape, a tăiat colțurile. Fenomenul a început la noi în 2010, la Timișoara, deși au fost încercări și înainte, la Iași și Sibiu, de exemplu. În 2010 s-a deschis o făbricuță la Timișoara. Practic, din 2013 încoace a început investiția în domeniul producției de bere craft”, povestește Igor Leșan.

Craft Breweries Per Capita (US)

În SUA, la sfârșitul anilor ‘70 erau peste 1.000 de microproducători. Apoi, la începutul anilor ‘80 erau sub 30. România trece acum prin ce au trecut și Statele Unite: investitorul investea în producție, dar nu avea piață de vânzare. Ulterior, în SUA, situația s-a rezolvat iar berea craft e la 40% din consum. Cea mai mare fabrică de bere artizanală din SUA produce acum cât produce toată România la un loc.

Situația actuală a pieței de bere craft

La ora actuală, doar 2 din 72 de producători sunt pe profit, spune Igor Leșan. Majoritatea sunt în faza de investiție inițială, încă nu au ajuns la recuperarea acesteia. De asemenea, 90% din berarii craft din România produc până în 10 tone pe lună.

Cererea a scăzut în timpul pandemiei, pentru că orientarea de bază a producătorilor a fost HoReCa. S-a ridicat un pic pe online, dar nesemnificativ față de 2020. Pe de altă parte, RomBeer și-a dublat cifra de afaceri în pandemie, mai ales dat fiind specificul României - obiceiul zilnic de consum e să mâncăm și să bem acasă.

O altă provocare este cea a legislației, care în România este încă făcută pentru marea industrie. Nu există încă, dar se discută, o lege a micro-berarului.

Citește și: Berea artizanala, sub lupa. Ce presupune sa lansezi o microberarie in Romania, Serbia si Republica Moldova

Ce branduri de bere craft au cel mai mare succes

”Cel mai mare succes îl au brandurile care au o vechime pe piață. Unul dintre cele mai populare și mai recunoscute este Zăganu – au reușit să penetreze piața destul de solid. De asemenea, Csíki Sör a penetrat piața destul de repede și destul de bine, pentru că au venit cu raportul calitate-preț”, spune Igor Leșan.

Citește și: Ce tipuri de bere artizanală preferă românii

Fiecare zonă are brandul ei cu care se dezvoltă. De pildă, Timișoara are Terapia - Clinica de bere, iar Iași are 7 Coline. Au existat și cazuri de închidere de fabrici – două, mai precis, de când a început fenomenul. Unul dintre acestea a fost la Constanța, cel al berii Cazino.

Sursa foto: Pixabay / Peter Kraayvanger

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Radu Pircă
Radu Pircă a lucrat în presa scrisă, online, TV și radio la ProTV, Cotidianul, stirileprotv.ro, ProFM, Jurnalul și Cultura, printre altele. A ținut seminarii de istoria gândirii politice și istorie politică și a publicat articole de istorie în România și Franța. Este absolvent de Științe Politice, în cadrul SNSPA.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri