O eroare birocractică l-a îmbogățit pe un tânăr din Japonia, care s-a trezit cu milioane de yeni în cont după ce a cerut ajutoare sociale în contextul pandemiei. Însă aproape imediat a și pierdut banii la cazinouri online.

Un tânăr în vârstă de 24 de ani din vestul Japoniei căruia municipalitatea i-a trimis din greşeală 46,3 milioane de yeni (360.000 de dolari), sumă ce trebuia să ajungă la gospodăriile cu venituri reduse afectate de pandemia de COVID-19, a declarat că a jucat toţi banii la cazinouri online din străinătate, scrie Agerpres.

Este puţin probabil ca bărbatul să poată înapoia banii care i-au fost transferaţi din greşeală de localitatea Abu din prefectura Yamaguchi, potrivit avocatului său, care a spus că se ia în considerare o soluţionare prin litigiu.

Oraşul l-a dat în judecată pe bărbat pentru aproximativ 51 de milioane de yeni, reprezentând restituirea integrală a fondurilor transferate greşit, plus taxele legale.

Citește și: Gafă imensă în sectorul bancar: circa 1 miliard de dolari transferați din greșeală

Retail jobs

Potrivit municipalităţii, bărbatul a refuzat să înapoieze banii, spunând că "au fost mutaţi din contul meu şi nu pot fi returnaţi" şi adăugând că "îmi voi ispăşi păcatele".

La data de 6 aprilie, după ce au fost finalizate procedurile de transfer a 100.000 de yeni sub formă de ajutoare financiare în contextul pandemiei de COVID-19 către fiecare dintre cele 463 de gospodării cu venituri reduse din Abu, un reprezentant al autorităţilor oraşului a depus din greşeală o singură cerere de transfer către o instituţie financiară pentru 46,3 milioane de yeni pentru bărbatul al cărui nume se afla în fruntea listei.

Întreaga sumă a fost virată în contul bancar al bărbatului la data de 8 aprilie.

Cazul a ţinut prima pagină a ziarelor din Japonia, iar primarul din Abu a dat publicităţii o înregistrare video în care îşi cere scuze, exprimându-şi profunda părere de rău pentru această gafă.

Citeste si:
Mafia japoneza si-a lansat o publicatie care contine si poezii
Mafia japoneza si-a lansat o...

Sursa foto: jun rong loo / Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online. Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară. În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:

Setari Cookie-uri