Viena urcă din nou pe prima poziţie în topul celor cel mai bune orașe din lume în care să locuiești la fel ca în 2018 şi 2019, conform unui clasament în care Kievul, confruntat cu asaltul rusesc, nu figurează, iar Moscova se prăbuşeşte, scrie Agerpres.

Capitala austriacă ajunge pentru a treia oară în fruntea acestui indice realizat de Economist Intelligence Unit, unitatea de cercetare şi analiză afiliată săptămânalului englez The Economist. Reuşita vine după ce oraşul Auckland din Noua Zeelandă a pierdut 33 de locuri din cauza extinderii măsurilor de carantină.

Experţii au răsplătit stabilitatea Vienei, oferta sa educaţională şi medicală, precum şi calitatea infrastructurii cu punctajul maxim, de 100 din 100. Factorii culturali şi de mediu din acest oraş sunt aproape ideali.

Citește și: Obiective turistice în Iași. Capitala Moldovei dă clasă unui prăfuit Centru Vechi bucureștean

Ce orașe sunt în TOP 10

Europa domină în mare măsură primele zece poziţii ale clasamentului, cu şase oraşe, printre care se numără Copenhaga şi Zurich, ce completează în ordine podiumul în urma Vienei, dar şi cu Geneva, pe poziţia a şasea. Canada este bine reprezentată, cu trei oraşe: Calgary (al patrulea loc), Vancouver (al cincilea loc) şi Toronto (locul opt). Poziţia a şaptea este ocupată de Frankfurt, pe a noua se află Amsterdam, iar Osaka şi Melbourne încheie top 10.

Parisul figurează pe locul 19, cu 23 de locuri mai sus comparativ cu anul 2021. Capitala Belgiei, Bruxelles, este pe locul 24, imediat după Montreal (23). Londra se află pe locul 33, în timp ce Barcelona, reputată pentru atmosfera foarte animată, ocupă a 35-a poziţie, cu opt locuri în faţa capitalei Spaniei, Madrid (locul 43).

Milano ocupă locul 49 în acest clasament, New York locul 51, iar Beijing se află pe locul 71.

Infographic: The Most Expensive Cities in the World | Statista You will find more infographics at Statista

Cel mai neplăcut oraș din lume: Damasc

Damascul rămâne cel mai puţin primitor oraş din lume.

Pentru ca un oraş să fie inclus în acest clasament, acesta trebuie să fie considerat o "destinaţie de afaceri", adică să fie un centru economic şi financiar sau ca acest aspect să fie solicitat de clienţi. Beirutul, grav afectat de explozia din port din 2020 şi capitală a unei ţări afectate de o puternică instabilitate politică, nu figurează.

Potrivit autorilor, Kievul a trebuit să fie exclus din raport în contextul invaziei ruse în Ucraina. În paralel, Moscova (locul 80) a scăzut cincisprezece locuri.

"Oraşele din Europa de Est au scăzut în clasament din cauza creşterii riscurilor geopolitice" şi a "crizei costului vieţii, incluzând creşterea preţurilor la energie şi la alimente", a explicat conducătoarea raportului de la EIU, Upasana Dutt.

Noi indicatori, cum ar fi restricţiile sanitare, au fost introduşi în 2021, pentru evaluarea efectelor pandemiei. Calitatea medie a vieţii a revenit astfel în 2022, dar se menţine sub nivelul pre-COVID-19.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »


Setari Cookie-uri