Finalul de an aduce, pe lângă vremea rece, şi multe prilejuri de a face cadouri celor dragi. Dacă pentru femei posibilităţile sunt nelimitate, atunci când trebuie să cumpărăm cadouri pentru bărbaţi, descoperim că opţiunile nu sunt foarte variate.

Cumpărăturile pentru cadourile celor dragi sunt pentru unii un prilej de bucurie, iar pentru alţii motiv de stres. Asta deoarece alegerea unui cadou potrivit are la bază o cunoaștere a persoanei care îl va primi: ce preferă și ce nu, ce culori îi plac și pe care le evită, ce măsură poartă la haine și care este conformația sa, dacă preferă parfumurile discrete sau cele puternice ori cele dulci, dacă poartă ceas și care este stilul adoptat.

Este un gest destul de intim atunci când nu este făcut doar din complezență și, din acest motiv, poate fi copleșitor, mai ales dacă este o perioadă specifică, așa cum este cea care urmează la finalul fiecărui an. Mersul la cumpărături aduce cu sine mai multe ore petrecute în trafic și în magazine, aglomerație peste tot, puține locuri de parcare și vitrine încărcate cu tematica specifică. Cei ce doresc să evite aceste lucruri se organizează din timp și apelează, deseori, la cumpărăturile online.

Înainte de a alege ce anume cumperi, este bine să îți faci un plan bine stabilit care să includă bugetul în care vrei să te încadrezi, pentru a putea ulterior decide și restul detaliilor. Din acest motiv, cel mai simplu mod de a verifica prețurile de pe piață este online, ceea ce te scutește de orele petrecute în trafic. Iată care sunt cadourile potrivite pentru orice bărbat, în funcție de vârstă și de tipul relației:

1. Parfumul

Dacă nu mai ești în temă cu trendurile de pe piață, poți căuta online top parfumuri barbati și vei găsi cel mai bun punct de plecare. Pentru alegerea unui parfum, pentru femei sau pentru bărbați, important este să știi dacă le preferă pe cele dulci, pe cele cu miros puternic sau pe cele fresh. Deși, conform specialiștilor, aceste mirosuri ar trebui alese în funcție de sezonul în care ne aflăm, oamenii preferă să poarte parfumurile care le plac, indiferent de gradele din termometre. Din fericire, există pe piață o gamă largă de produse, ce acoperă toate preferințele.

2. Bijuteriile

O bună idee de cadou pentru bărbații care nu poartă ceas, din diverse motive, însă folosesc ca accesorii diferite brățări sau lanțuri. Gamele de bijuterii pentru bărbați au cunoscut în ultimii ani o dezvoltare spectaculoasă, tot mai mulți dintre aceștia alegând să își accesorizeze ținutele cu brățări din piele sau din metal ori o combinație dintre cele două. Astfel, magazinele de bijuterii existente pe piață alocă un spațiu din ce în ce mai mare pentru gamele bărbătești. Tot aici poţi găsi şi perechi de butoni inedite, din materiale preţioase, perfecte pentru cei ce obişnuiesc să poarte deseori ţinute elegante.

3. O sticlă de băutură alcoolică

Exceptând cazul în care cel care îl primește nu consumă deloc alcool, acesta este un cadou care greu poate eșua. Pare, la prima vedere, cea mai simplă alegere, însă, dacă este vorba de un cunoscător, cel mai probabil vei avea nevoie de consultanța unui consilier de vânzări experimentat dintr-un magazin specializat. Astfel, fie că alegi să oferi în dar o sticlă de vin, de whisky sau de coniac, sau poate chiar seturi de pahare speciale pentru oricare din aceste băuturi, doar un specialist în domeniu te poate ajuta să identifici cadoul ideal.

Indiferent de produsul ales pentru a-l face cadou, faptul că ne străduim să găsim exact lucrul pe gustul celui ce îl va primi, în baza informațiilor avute despre el, este gestul care contează cel mai mult.

Sursa foto: Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri