Weekendul acesta te poți întâlni cu iepurașul de Paște prin Capitală, poți merge la filme sau la petreceri care omagiază toleranța. Iată la ce alte evenimente poți participa acest weekend în București.

OWR16 I Gala de închidere

Bucureștenii sunt invitați la Gala de închidere a celei de-a 16 ediții a Festivalului Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului ONE WORD ROMANIA, cu o proiecție specială a celui mai recent film regizat de Vlad Petri, documentarul „Între revoluții”, care a avut premiera în acest an la Berlinale, în secțiunea Forum, unde a fost premiat cu Premiul FIPRESCI (Premiul Criticii Internaționale).

Festivalul Internațional de Film Documentar și Drepturile Omului ONE WORLD ROMANIA revine în 2023 la București cu o selecție de 35 de documentare, trei retrospective, 14 evenimente conexe, o expoziție de video art și instalație. Ce-a de 16-a ediție va fi organizată în două etape: cu prezență fizică în perioada 31 martie - 9 aprilie, la Cinema Elvire Popesco, Cinemateca Eforie, Cinema UNION, ARCUB și alte câteva locații din capitală, iar în perioada 10 - 30 aprilie unele filme vor fi disponibile și online.

Când va avea loc: 08 aprilie, Cinema Elvire Popesco.

Programul complet al evenimentului.

Ziua Internațională a Romilor - Party

8 aprilie, Ziua Internațională a Romilor, cade anul ăsta într-o sâmbătă, numai bine să o sărbătorim ca la carte. Vă așteptăm în această mare zi de sărbătoare cu un playlist pe sistem Zurale.

DJ/set
Adi Schiop & Crina Mureșanu.

Când va avea loc: Manasia Hub.

Programul complet al evenimentului.

Dichisar de Paște

De la atenții la mici cadouri speciale, la Dichisar de Paște nimic nu ne oprește să împărțim dragoste și bucurie în perioada primăverii. Când vine vorba de Paște, culorile si voia bună intră în joc, iar alegerea unor altfel de cadouri ne ajută să ne luăm la revedere de la sezonul rece și să ne pregătim pentru perioada în care vom petrece timp cu familia și prietenii: Paștele!

Un lucru e clar, totul devine mai vesel și mai plăcut când pui în acceasi propoziție primăvara, schimbarea sezonului și timp petrecut cu prietenii.
Alege darurile pe care le vei face de la Dichisar de Paște și înnoiește-i pe cei dragi cu obiecte lucrate de mână. Altfel de decorațiuni pentru masa de Paște, altfel de daruri care îi vor fericii primăvara aceasta pe cei dragi ție, ceramică decorativă sau utilitară, textile, lumânări turnate manual și plăceri pentru mintea și sufletul tău.

Când va avea loc: 08-09 aprilie, Impact Hub.

Programul complet al evenimentului.

Târg handmade de Florii și Paște

Targul handmade de Florii si Paste reuneste din nou artizanii talentati ce va vor astepta la Sala Dalles cu creatiile lor pentru a va oferi oportunitatea de a va bucura de o gama diversificata de cadouri, accesorii si decoratiuni specifice acestor doua mari sarbatori. Asa cum v-am obisnuit deja, acest eveniment se va desfasura timp de 4 zile in perioada 5 - 8 aprilie si suntem nerabdatori sa ne revedem si sa ne facem prieteni noi.

Ce poți să găsești la târg:

- bijuterii handmade din margele si pietre semipretioase
- bijuterii handmade si decoratiuni din rasina epoxidica
- lumanari decorative parfumate
- cosmetice handmade
- decoratiuni pentru casa din cele mai diverse materiale
- articole vestimentare si accesorii unicat
- aranjamente florale
- carti si jocuri educative pentru copii
- cadouri handmade personalizate ; cadouri specifice Sarbatorilor Pascale

La acest targ, cu siguranta veti gasi cadoul perfect pentru persoanele dragi voua si de ce nu, chiar pentru voi.

Când va avea loc: 05-08 aprilie, Sala Dalles.

Programul complet al evenimentului.

Târg de Florii

Duminica cea de pe urmă din Păresimi sau din Postul Mare este cunoscută sub numele de Florii, Duminica Floriilor sau Duminica Vlăstarelor. De peste 20 de ani, Muzeul Național al Țăranului Român ține această sărbătoare și își așteaptă vizitatorii, timp de trei zile, la primul eveniment cu meșteri de peste an. Vom sărbători Floriile alături de încondeietoare, țesătoare, împletitoare, cusătorese, iconari, olari, lingurari, pielari, rudari... meșteri vechi, care și-au dovedit iscusința de-a lungul timpului și care duc mai departe tradiția meșteșugului lor.

De vineri, 7 aprilie, până duminică, 9 aprilie 2023, de la orele 10 dimineața până la 6 seara, veți avea prilejul să admirați și să tocmiți o mulțime de lucruri frumoase, meșteșugite cu sârg și încărcate cu semne și înțelesuri. Ouă încondeiate, icoane, obiecte din lemn, ceramică, țesături, jucării, podoabe și multe altele vor fi prezentate la Târgul de Florii, care va avea loc în curtea Muzeului de la Șosea.

Când va avea loc: 07-09 aprilie, Muzeul Național al Țăranului Român.

Programul complet al evenimentului.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri