Incident mai puțin obișnuit pe o șosea din Statele Unite, unde un șofer a început să arunce teancuri de bani pe geamul mașinii. Iar lucrurile s-au complicat și mai tare atunci când la poliție a ajuns și familia generosului american.

Un șofer a aruncat teancuri de bancnote de 100 de dolari pe geamul mașinii în timp ce circula pe o autostradă din statul american Oregon. Nu puțini au fost cei care au frânat ca să ia banii de pe carosabil, dar în final cineva a sunat la poliție.

Oamenii legii l-au identificat pe autorul generosului gest drept Colin Davis McCarthy, în vârstă de 38 de ani. Teoretic, el ar fi putut fi amendat doar pentru că a pus în pericol siguranța participanților la trafic. Dar situația s-a complicat când familia a ajuns la poliție și a declarat că bărbatul golise toate conturile, lăsându-i fără niciun ban.

Suma totală aruncată pe șosea ar putea fi de circa 200.000 de dolari, potrivit familiei lui McCarthy. Poliția susține că ar fi fost doar câteva mii de dolari.

Singura explicație dată de McCarthy, potrivit Business Insider, a fost că ”a vrut să-i binecuvânteze pe cei din jur cu daruri în bani”. Cum incidentul a avut loc în a treia zi de Paște, ar putea avea legătură cu sărbătoarea.

Zeci de persoane ar fi primit darurile. ”Au făcut treabă bună la curățat bancnotele de pe asfalt”, a declarat unul dintre polițiștii implicați.

Agenții i-au cerut lui McCarthy să nu mai arunce bani din mașină, fiindcă este periculos, mai ales după lăsarea întunericului. Șoferul a fost de acord cu ei și a scăpat fără nicio sancțiune.

Acum, familia îi roagă pe cei care au găsit teancurile de dolari să returneze banii, dat fiind că generozitatea lui McCarthy i-a adus la sapă de lemn. El nu poate nici măcar să fie dat în judecată, dat fiind că banii erau într-un cont comun, astfel că avea dreptul să scoată orice sumă și să facă ce dorește cu ea.

Sursa foto: Unsplash

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri