Spectacolul aniversar Lord of the Dance – 25 Years of Standing Ovations, fondat de celebrul Michael Flatley, este sold out. Data de 20 mai 2023 va rămâne cu siguranță un reper întrucât show-ul se anunță a fi incendiar, cu momente unice. Proiectul nu se dezice de la tradiția creată în acești ani, acela de a juca în toată lumea cu casa închisă.

Lord of the Dance este un concept care s-a bucurat de succes instantaneu, de-a lungul timpului a avut numai spectacole sold-out și a stabilit recorduri pe tot globul. În peste 1000 de locații din 60 de țări, peste 60 de milioane de oameni au admirat spectacolul de dans irlandez de la premieră până acum, fiind astfel una dintre cele mai de succes producții de dans din lume, din toate timpurile. Iar acum, la 25 de ani de la prima reprezentație, 40 din cei mai buni dansatori din lume se reunesc într-un spectacol aniversar special, demn de una dintre cele mai grandioase experiențe de divertisment din lume.

Pentru un organizator, să vadă că un spectacol este sold out cu ceva vreme înainte este cu siguranță îmbucurător, însă e dificil momentul în care iei contact cu mulți fani sau pasionați de un anumit gen de spectacol și ești nevoit să le spui că nu mai sunt locuri. E un moment oportun să încurajăm oamenii să deprindă obiceiul de a își lua bilete din timp, mai ales când e vorba de un spectacol irepetabil, pe care au ocazia să îl vadă o singură dată, cum este acest show aniversar. Ne pare foarte rău să vedem că sala nu a fost suficientă pentru toți doritorii.” au declarat organizatorii Lord of Dance.

Despre Michael Flatley, fondatorul Lord of the Dance

Michael Flatley s-a născut și a crescut în Statele Unite, dar și-a vizitat adesea familia în Irlanda în copilărie, unde s-a îndrăgostit ireversibil de dansul irlandez. Încurajat de mama și bunica sa, ambele campioane de dans irlandez, Michael a învățat primii pași de dans la vârsta de patru ani. Până în ziua de astăzi, Michael continuă să-și onoreze răposata bunica la fiecare spectacol al trupei Lord of the Dance, lăsând un loc gol din primul rând ca un tribut tăcut adus femeii care a deschis calea succesului său.

După ce a absolvit liceul, Flatley a deschis o școală de dans irlandez, dar s-a simțit rapid neîmplinit, deoarece dorința lui supremă era să execute el însuși mișcările. Astfel, a început să-și construiască o carieră fără precedent ca prim dansator profesionist irlandez, recunoscut la nivel internațional. De la primele sale show-uri în anii 1980 alături de formația tradițională irlandeză de renume mondial, The Chieftains, Flatley a generat entuziasmul global pentru dansul irlandez și a creat un fenomen mondial cu Lord of the Dance.

25 Years of Standing Ovations va avea reprezentatii în România în 3 orașe: 18 Mai (Sala Polivalentă din Cluj-Napoca), 19 Mai (Sepsi Arena din Sf. Gheorghe) și în 20 Mai (Sala Palatului din București).

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri