Art Safari, petreceri în parc sau o vizită la Palatul Parlamentului, cu ocazia porților deschise, sunt doar câteva dintre activitățile pe care le puteți face de 1 iunie, Ziua Copilului, zi liberă la nivel național. Iată la ce evenimente poți participa alături de copilul tău de 1 iunie.

Ziua copilului 2023: Art Safari Kids Edition

Art Safari Kids Edition prezintă expoziții de jocuri și jucării vintage, costume, păpuși, filme și spectacole de la cele mai iubite teatre pentru copii: Țăndărică, „Ion Creangă”, Opera Comică pentru Copii, dar și ateliere de desen și pictură alcătuiesc programul de artă și distracție. Părinții și bunicii se pot bucura de o călătorie în timp.

Toți copiii intră gratis în expoziții! Accesul adulților, dar și la cursurile de artă se face în baza unui bilet. Biletele se pot achiziționa online de pe site-ul Art Safari sau direct de la intrare, în timpul programului cu publicul.

Când va avea loc: 1-5 iunie: 12:00-21:00.
Detalii despre eveniment.

Ziua copilului 2023: Intrare gratuită la Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa"

De 1 iunie vă invităm să vă petreceți ziua la Antipa! Joi, de ziua voastră, veți primi în dar intrarea gratuită în expoziția permanentă a muzeului! între orele 10:00 și 17:00, curtea din spatele Muzeului va fi plină de culoare, cântec și veselie. Activitățile distractive cu animatori, ateliere de creație, desene pe asfalt, povești despre exploratori, ateliere de șah, desen, pictură și multe baloane colorate vor face deliciul unei adevărate petreceri în aer liber.

Când va avea loc: 1 iunie, Muzeul Naţional de Istorie Naturală "Grigore Antipa".

Detalii despre eveniment.

Ziua copilului 2023: Ziua porților deschise la Palatul Parlamentului

Aproape în fiecare an, Palatul Parlamentului își deschide porțile copiilor, de ziua lor. Intrarea este liberă și se face dinspre Bulevardul Națiunile Unite.

Intervalul orar de vizitare a Casei Poporului este 10.00 - 17:00.

Când va avea loc: 1 iunie, Palatul Parlamentului.

Detalii despre eveniment.

Ziua copilului 2023: KidZilla

Opera Națională București are bucuria să anunțe organizarea Festivalului KidZilla, un eveniment destinat copiilor și tinerilor de toate vârstele, dar și părinților lor. Festivalul se va desfășura la data de 1 iunie 2023, pe esplanada Operei Naționale București, între orele 08:00 și 20:00. Intrarea este gratuită pentru toată lumea.

KidZilla își dorește să aducă în atenția celor mici, dar și al părinților, un eveniment în care cultura și arta se împletesc cu mișcarea și sportul, conform principiului „Mens sana in corpore sano”.

Când va avea loc: 1 iunie, 08:00 - 20:00, Opera Națională București.
Programul complet al evenimentului.

Ziua copilului 2023: Străzi Deschise - București, Promenadă urbană

În premieră, „Străzi deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” poposeşte timp de patru zile în cartierul Rahova şi instaurează, pe strada Bârcă, centrul distracţiei în minivacanţa de la acest sfârşit de săptămână. Astfel, între 1 şi 4 iunie 2023, strada Bârcă devine pietonală între Calea Rahovei şi strada Mărgeanului şi găzduieşte activităţi sportive, ateliere, zone de joacă şi spectacole de circ şi teatru pentru copii. În weekendul 3-4 iunie, „Străzi deschise – Bucureşti” readuce plimbările pietonale şi evenimentele în aer liber pe Calea Victoriei.

Când va avea loc:

  • 1-4 iunie 2023: Strada Bârcă, între Calea Rahovei și strada Mărgeanului, între orele 10:00-22:00;
  • 3-4 iunie 2023: Calea Victoriei, între Piaţa Victoriei şi Splaiul Independenţei, între orele 10:00- 22:00.

Ziua copilului 2023: #Gradinasecreta din #Dacia25 devine Grădinița Secreta

Pe 1 Iunie, doar pentru câteva ore, #gradinasecreta din #Dacia25 devine Grădiniță Secreta! De la 10.00 la 12:30 și de la 13:00 la 15:30. Restul bistroului este disponibil tuturor că de obicei, cu meniul fix și tabla zilei.

Pentru brunch restaurantul a pregătit un meniu gustos, variat și potrivit zilei, cu doua ateliere incluse, de la copii pentru copii: Barul de limonade by Luca și Atelierul de clătite by Petru! Frații Tudosiei (9 și 15 ani) își fac debutul în businessul familiei!
Pachetul de #Brunch + Live Lemonade bar + Atelier de Clătite înseamnă 150 de lei pentru 1 adult cu 1 copil (2 ore și jumătate). Adaugă 50 de lei pentru fiecare copil în plus sau 100 pentru fiecare adult în plus.

Când va avea loc: 1 iunie, Bacania Veche - Delicatese & Gradina.

Detalii despre eveniment.

Ziua copilului 2023: Ziua Copilului pe Platoul Sălii Polivalente Bucuresti

Vatā de zahār pe bāt,distracție si voie bunā pe 1 IUNIE, de Ziua Copilului, pe Platoul Sălii Polivalente Bucuresti! Copiii se întâlnesc cu personajele preferate din povesti la piesele de teatru de păpuși, se distreazā la jocurile de ștafetă , participā la atelierele creative , se picteazā pe fatā și se bucurā de ziua lor petrecutā în aer liber, pe un platou de mii de metri pătrați!

Program eveniment 1 IUNIE:

  • ora 10:00-Deschiderea cu baloane de săpun
  • ora 11:30-Teatrul de Păpuși Bibabo cu povestea Pinocchio
  • ora 13:30-Vânātoarea de comori pe platou
  • ora 15:00-Stafeta cu cercuri
  • ora 17:00-Dresaj canin
  • ora 18:00-Cursa cu bureți(câstigā cei care umplu cel mai repede găleata cu apa, folosind un burete)
  • ora 20:00-închiderea cu baloane de săpun

Plimbările cu poneii, atelierele creative, tirul cu arcul se desfāsoarā pe parcursul întregii zile și sunt contra cost. Restul activităților sunt gratuite!

Când va avea loc: 1 iunie, Sala Polivalentă București.

Detalii despre eveniment.

Ziua copilului 2023: Festivalul Amintiri din Copilarie

Primăria Sectorului 6 va organiza în perioada 1-4 iunie, mai multe spectacole de teatru, numere de magie, dans și ateliere tematice ce vor fi desfășurate în mai multe zone, inclusiv în Parcul Liniei, singurul parc liniar din București, care va fi deschis joi, 1 iunie. În alte trei locații din Sectorul 6, pe 1 iunie, sunt programate evenimente frumoase, pentru copii de toate vârstele.

  • Pe Bulevardul Drumul Taberei, de la strada Brașov și până în dreptul stației de metrou Romancierilor, oprim mașinile pe ambele sensuri și ne urcăm pe biciclete. Are loc Parada Micilor Bicicliști, între orele 10.00 și 18.00.
  • În paralel, la scena amplasată în parc vor fi spectacole de teatru, de muzică și dans. Iar pe lacul din parc, pe tot parcursul zilei, Primăria Sectorului 6, prin Administrația Comercială Sector 6, le pune la dispoziție gratuit, tuturor copiilor însoțiți de părinți, plimbări de 30 de minute cu hidrobicicletele.
  • Tot joi, 1 iunie, în Parcul Crângași, precum și pe str. Răsadniței nr. 59 vor avea loc o mulțime activități inedite.
  • Distracția continuă și în zilele de 2, 3 și 4 iunie, cu spectacole de teatru pentru copii, în Parcul Drumul Taberei.

Când va avea loc: 1 - 4 iunie , Sector 6.

Detalii despre eveniment.

Ziua copilului 2023: Ziua Copilului la cinema: filme la 10 lei biletul

Mini-vacanța de la începutul lunii iunie vine cu mai multe motive de sărbătoare: vreme călduroasă, timp liber de petrecut în familie și cinci zile de filme pentru copii la prețul unic de 10 lei biletul în rețeaua Cineplexx – Băneasa, Titan, Sibiu, Satu-Mare și Târgu-Mureș. Astfel, în perioada 1 - 5 iunie 2023, continuă tradiția de a sărbători Ziua Copilului la cinema cu promoţii de preţ imbatabile.

Asemenea anilor precedenți, când numeroși părinți și copii au ales cinematograful ca activitate favorită de 1 iunie, adunând astfel record de spectatori în fața marilor ecrane, și anul acesta Cineplexx pregătește cele mai frumoase aventuri la prețul unic de 10 lei, pentru o experiență desăvârșită în familie.

Cât va avea loc oferta: 1-5 iunie, rețeaua Cineplexx.

Ziua copilului 2023: 1IUNIFEST

Itsy și Bitsy așteaptă copiii și părinții la 1uniFEST – cea mai veselă și mai colorată sărbătoare a Copilăriei – pe 1 iunie, în Parcul Alexandru Ioan Cuza din București, pentru o zi plină de jocuri, activități distractive și educative, spectacole și întâlniri memorabile.

Anul acesta îți dăm și mai multe motive să sari în sus de bucurie la 1uniFEST, pentru că vei găsi, în Parcul Alexandru Ioan Cuza, zeci de puncte de atracție, unde să-ți antrenezi creativitatea, energia, curajul, prietenia, bucuria și bunătatea. Vei petrece o zi întreagă afară, te vei revedea cu prietenii, îți vei face prieteni noi, te vei juca, vei explora, vei dansa, te vei distra și îți vei face o mulțime de amintiri.

Când va avea loc: 1 iunie, Parcul Alexandru Ioan Cuza.

Detalii despre eveniment.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri