Când îți planifici o excursie pe Riviera Italiană, Portofino nu trebuie să lipsească de pe lista destinațiilor tale. Casele colorate, ambarcațiunile și peisajul idilic încă păstrează atmosfera transmisă de către celebrul cântec „Love in Portofino”, lansat la jumătatea secolului trecut. Îți prezentăm în acest material o galerie foto și câteva impresii referitoare la vizita noastră în faimoasa stațiune cu deschidere la Marea Ligurică.

Stațiunea a intrat pe radarul aristocraților europeni încă de la finalul secolului 19, iar în ultimele decenii a fost locul de vacanță a numeroase celebrități. Odată ajuns în Portofino, ambarcațiunile impresionante și magazinele brandurilor de lux îți vor da, la o primă vedere, senzația că ai ajuns într-un loc destinat exclusiv bogaților.

Cu toate acestea, vei observa că străduțele stațiunilor, terasele și obiectivele turistice sunt împânzite de vizitatori de tot felul și atracții pentru toate buzunarele. Poți mânca o pizza extrem de gustoasă cu 9 euro sau poți alege o terasă mai cochetă unde să scoți din buzunar zeci de euro pentru fructe de mare sau alte preparate.

Poți începe incursiunea ta în Portofino vizitând Castelul Brown, care „păzește” micul port din vârful dealului și care îți ofera ocazia, odată ajuns la el, să te bucuri de peisaje ce-ți taie răsuflarea.
Zona a fost cunoscută pentru fortificațiile sale folosite în scopuri militare încă de pe vremea romanilor, ca mai târziu să reprezinte un important fort genovez, sub denumirea de Castello din San Giorgio. Odată ce pacea s-a așternut asupra regiunii, el a fost cumpărat de către un consul englez, fiind denumit după acesta.

Plecând din port, un drum de câteva minute, format din alei înconjurate cu o vegetație bogată, te poartă către intrarea în castel, devenit acum muzeu. Pentru a-l vizita, noi am plătit 5 euro de persoană.

Odată intrat în castel, ferestrele în stil gotic, piesele de mobilier original, scările și holurile sale impun un aer aristocratic. Te vei lovi de tablouri care marchează vizitarea stațiunii de către nume importante ale politicii, vedete sau sportivi.
După o scurtă vizită a încăperilor, terasele castelului sunt locul ideal pentru a te bucura de peisajele oferite de Portofino și pentru a degusta un vin produs de vecinii toscani.

După vizitarea Castelului Brown, în drumul de întoarcere poți vizita și Biserica Sfântul Gheorghe, ca mai apoi, odată ajuns în port, să urci în direcția opusă apei pentru a ajunge la Biseria Sfântul Martin.

Din experiența vizitei noastre, 4-5 ore îți sunt îndeajuns pentru a vedea bisericile, castelul, dar și pentru a mânca și organiza o sesiune de shopping sau pur si simplu a sta pe băncile din jurul apei și a te bucura de atmosfera relaxantă oferită de Portofino, savurând un gelato.

Vizitarea celor mai cunoscute stațiuni italiene este inclusă în pachetul turistic Senior Holidays Toscana, oferit de agenția Hello Holidays. Mai multe detalii despre prețuri și locațiile vizitate, la acest link.

Sursa foto: Wall-street.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri