N-am stiut ca Elvetia are o riviera pana de curand. Dar m-am convins ca Montreux este perla ei. O saptamana petrecuta aici costa 1.000 de euro, bani ce includ cazarea, transportul si loisirul. Dar experienta este nepretuita.
Alpi, schi, ciocolata, marmote, banci, lapte, branza, ceasuri, Victorinox, Elvetia. In Elvetia vacutele nu sunt mov, iar marmotele nu invelesc ciocolata in staniol. Dar elvetienii se mandresc cu simbolurile lor si le afiseaza in toate locurile-cheie pentru turisti.

Unde sa fii turist in Elvetia? Zurich, Lenk, St. Mortiz, Zermatt Cote D'Oex? Mergeti la Montreux! "Perla Rivierei", cum o promoveaza pliantele, o destinatie preferata a multor vedete ale muzicii si cinematografiei, a regilor si reginelor, chiar si contemporani, a scriitorilor si dramaturgilor. Localnicii se mandresc cu personalitatile care le-au laudat peisajele si au marcat in statiune locurile preferate ale fiecaruia dintre ele.

La Montreux am ajuns cu trenul din Geneva: 80 de minute, 32 CHF (1 CHF echivalent 1,50 E). Aventura a inceput inca din avion, inainte de a ateriza la Geneva, cand obisnuiti sa vedem, in iunie, doar varfurile inzapezite ale Alpilor, s-a deschis o imensitate albastra, lacul Leman, pe malul caruia se afla ambele localitati.

In Montreux nu ai cum sa te plictisesti, indiferent cat de mult ai de gand sa stai. Cheiul de pe malul lacului, calatoriile cu trenul, Rue des Planches, piata, Chateau du Chillon, lacul, muntii, si enumerarea locurilor care te atrag ar putea continua. Dar sa le luam pe rand.

Lacul Leman

Granita naturala cu Franta, lacul Leman pare o mare, privit din anumite unghiuri. Dar cand vezi piscurile inzapezite care par a se ivi din apa, iti dai seama ca te afli in Alpi, nu la poala lor. Si aerul este altfel aici. Rece si rarefiat ca de munte, dar si umed ca o briza a marii. Vasele de croaziera care fac turul lacului pleaca din ora in ora de la debarcaderul din Montreux. Un tur complet al lacului, pana la Geneva si inapoi, dureaza 11 ore. Poti alege, insa, croazierele mai scurte si mai spectaculoase care cuprind doar anumite zone ale lacului. Un tur al Haut-lac Superieur dureaza doua ore si costa 37 CHF. Alte croaziere? "Gurmand", 20 CHF, sau "Happy Hour", 15 CHF, in care ai pranzul asigurat plus cocktailuri la preturi speciale.

Turul acestei parti a lacului am facut-o la bordul vaporasului Montreux, un vas vechi, de peste 100 de ani, renovat la centenar. Croaziera te duce mai aproape de munti si de Franta, pe de o parte, si de statiunile din zona, pe de alta. Oricat de frumoase ti-ar fi parut pana atunci, de pe lac toate aceste localitati iti par inzecit mai atragatoare si spectaculoase. Viziunea se schimba. Afli ca nu doar din lac apare un mute, ci si din spatele hotelului tau se inalta unul. Pe lac, te apropii de Chateau de Chillon.

Chateau de Chillon

Construit in secolele XI-XII, pe o stanca ce iese din lac, Chateau de Chillon a devenit un simbol al zonei. Costa 10 CHF vizitarea lui. Si merita. La intrare, angajatul care vinde bilete nu te intreaba doar din politete din ce tara ai venit ci pentru a-ti oferi un pliant tiparit in limba pe care o vorbesti. Asa am vizitat castelul fara ghid, dar cu un material tiparit in romana, cat se poate de cuprinzator si de explicit.

Castelul iti taie respiratia. O serie de personalitati care l-au vizitat si-au gravat numele pe pilonii din fostele temnite. Byron este una dintre ele, iar numele sau este incadrat de o rama si protejat cu un geam.

Castelul a fost folosit si renovat de diversi duci de-a lungul timpului, iar incaperile si exteriorul pastreaza urme ale tuturor locuirilor anterioare, asa ca nu este de mirare ca gasesti usi in perete la doi metri inaltime fata de podea, sau ferestre care nu dau nicaieri. Castelul se vede de peste tot. Din statiune, de pe chei, de pe lac, de pe munte. Dar fiecare unghi iti da o alta perspectiva a lui.

Cheiul lacului

Montreux este un oras al contrastelor, unde lacul se intalneste cu muntele, iar vegetatia nu iese din acest tipar. Cheiul lacului, o alee perfecta pentru plimbare, aduna vegetatia mai multor continente si anotimpuri in acelasi timp: palmieri, trandafiri, narcise, arbori exotici, flori mici de munte sau copaci seculari isi impart aceleasi spatii frumos amenajate si bine delimitate. Pe chei poti ajunge din Villeneuve, vecina de este a statiunii, pana in Vevey, in vest, in aproximativ doua ore. Pe jos, cu bicicleta, rolele sau skateboard-ul. Perspectiva se schimba cu fiecare suta de metri parcursa, cu cat te apropii sau te departezi de munte.

Tot aici gasesti, insa, si cele mai frumoase restaurante: Molino, Le Palais Oriental sau Kievskiy sunt doar cateva dintre ele. Perla insa, este hotelul Eden au lac, unul dintre cele mai vechi din statiune, cu plafoane si candelabre aurite, destinatia perfecta pentru conferinte sau forumuri de afaceri, are o comoara in plus fata de toate decoratiunile vechi. Terasa. Salile de conferinte ale hotelului dau spre aceasta care, la randul sau, se termina pe malul lacului. Este un loc pe cat de cochet pe atat de linistit, care ar putea la fel de bine sa devina obiectiv turistic.

Rochers-de-Naye

Elvetia inseamna si Alpi. Asa ca am urcat la Rochers-de-Naye, 2045 metri altitudine. Paradisul marmotelor, asa anuntau pliantele si trenul care ne-a dus acolo. Un fel de mocanita electrificata ce mergea prin tuneluri vechi de la jumatatea secolului al XIX-lea si urca cu 15 km la ora pante cu o inclinatie de peste 30 de grade. Dar daca datele tehnice nu-ti spun nimic, este suficient sa stii ca o diferenta de altitudine de 1.645 de metri se parcurge in nici o ora.

Trenul l-am luat din gara Montreux, care are un peron special pentru trenurile turistice. Cele 50 de minute cat a durat drumul au insemnat o schimbare de peisaj aproape ireala. De la palmierii de pe malul lacului, la vegetatia pitica, specifica zonelor alpine. Si la zapada. De aici esti aparent la acelasi nivel cu cele mai inalte varfuri ale Alpilor, mereu inzapezite, care nu mai par la fel de impunatoare.

Timpul il petreci nu doar admirand peisajul, de care oricum nu te saturi chiar daca stai ore, ci te poti plimba in gradina alpina La Rambertia, amenajata aici, printre stanci si pietre, pentru a gazdui vegetatie montana de pe toti versantii lumii. Sau poti urmari marmote. Micutele rozatoare se afla intr-o rezervatie unica in lume, unde se afla in imense custi marmote din toate colturile planetei. Ce-i drept, aceasta distractie depinde mult de ora din zi la care mergi si de cheful pe care il au ele sa iasa pentru a fi privite. Dupa ce am vazut tot ce se putea vedea fara echipament special de alpinist, pentru ca inca mai aveam timp pana la urmatorul tren inapoi, am luat o cafea de la autoservirea aflata acolo si am urmarit norii care coborau sub noi, si care din statiune pareau atat de sus, incat era greu sa iti imaginezi ceva deasupra lor.

In Montreaux preturile sunt bune

"Am fost de mai multe ori in Elvetia. Imi place foarte mult, dar Montreux este, de departe, cea mai frumoasa destinatie din Elvetia. N-as putea spune ce mi-a placut acolo, pentru ca tot mi-a placut la fel de mult. Peisajul este extraordinar, sunt hoteluri si locuri superbe, ai ce sa vizitezi, ii gasesti acolo si pe Eminescu, si pe Freddy Mercury. Totul este foarte bine armonizat. Iar vegetatia... sunt atat de multe flori si atat de frumoase. Bine, eu am apreciat si artera comerciala, care are o diversitate extraordinara, si care are preturi chiar foarte bune. Pentru ca am mai fost si in alte locuri in Elvetia, la Montreux chiar am apreciat preturile bune.

Pana la Montreux chiar si calatoria cu trenul este extraordinara: atat pentru peisajul spectaculor cat si pentru comoditate; din Geneva, trenul spre Montreux il iei chiar de la aeroport."

Maria Grapini este presedintele Consiliului de Administratie al grupului Pasmatex

Ce si cu cat cumperi

Cafea: 3,30 CHF
Pizza: 18-20 CHF
Meniu la restaurant: 25-37 CHF
Desert: 8 CHF
*1 CHF = 1,5 euro

Cu cat si cu cine vezi Montreaux

795 E + 2.950.000 lei/persoana. Pretul include circuit de 8 zile prin Elvetia, zbor Bucuresti - Zurich - Bucuresti, 7 nopti cazare camera dubla cu mic dejun inclus la hoteluri de 3*, transferuri, vizite, ghizi locali, asistenta turistica. Prin Paralela 45.

150 E/noapte/camera dubla/mic dejun inclus la hotel Helvetie din Montreux. Prin Fides Travel.

Un bilet de avion dus-intors pe ruta Bucuresti - Budapesta - Geneva costa 330 E, daca sederea include si un week-end. Tarif valabil prin compania Malev.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Lifestyle »


Setari Cookie-uri